Personal nu agreez aceste forme de protest. Cu atât mai mult cu cât în Moldova nu dau roade. Şi aici nu am în vedere evenimentele din aprilie 2009 care au însemnat foarte mult.
Protestele inteligente, care se strecoară în mintea omului, necesită timp şi au nevoie de un program elaborat. Afişele pot exprima mult mai eficient un protest. Cum e afişul cu câinele lovit şi însângerat din centrul Chişinăului. O imagine pe care dacă ai văzut-o o dată, nu o mai uiţi.
Îmi amintesc că la Timişoara a început la un moment dat o campanie care îi îndemna pe oameni să nu mai dea mită. Afişul care rămânea în mintea oamenilor îl reprezenta pe Iisus Hristos răstignit şi sub imagine scria mare: „cea mai penibilă mită din istorie!”, iar pe rândul al doilea erau calculaţi în euro cei 30 de arginţi. Nu era o sumă mare. Eu chiar mă gândeam atunci că cei care au făcut afişul au exagerat raportul euro-arginţi, din dorinţa de a şoca. Şi într-adevăr afişul funcţiona. Chiar dacă cineva dădea o mită, îi venea în minte afişul.
O altă formă de protest o reprezintă scrisul pe ziduri, pe căni, pe haine. Aici îi pot aminti pe cei care au umplut România şi Moldova cu inscripţia: Basarabia, pământ românesc! Mişcarea lor a funcţionat. Şi ştiu asta fiindcă în rândul liceenilor din Moldova sunt mulţi care îşi leagă tricolorul de mână şi îşi scriu pe genţi BPR. Recunosc că atunci când am auzit prima dată de BPR, nici prin cap nu mi-a trecut că asta înseamnă: Basarabia, pământ românesc!
Însă pe lângă mesajele sociale sau politice ale acestui tip de protest, uneori întâlnim mesaje false. Mesaje care te pot distra sau, dimpotrivă, te pot înspăimânta. Mesaje îmbinate cu arta, cum este tricoul pictat de plasticianul Sorin Tara din Sibiu pe care scrie: „Freedom Cecenia” (Libertate în Cecenia). Sau mesajul pe care l-am văzut la un turist străin zilele trecute în Bucureşti.
Era un domn de vreo cincizeci de ani, îmbrăcat cu un tricou negru pe care scria: „Oh, my God, they killed Kenny!” (O, Dumnezeul meu, l-au ucis pe Kenny). Bineînţeles că imediat ce am ajuns acasă am început să caut pe internet cine e Kenny şi cine la ucis. Aveam în cap tot felul de scenarii, cu terorişti sau doctori incompetenţi. Când colo, surpriză totală!
Din wikipedia am aflat că de fapt Kenny e un personaj dintr-un serial de desene animate care moare aproape în fiecare episod. Iar prietenii lui strigă: „O, Dumnezeul meu, l-au ucis pe Kenny!”. Însă tot acolo mai scria că acest Kenny este un copil dintr-o familie foarte săracă, iar tatăl său este alcoolic.
La început m-am gândit că, uite, e un mesaj fals pe un tricou făcut să te amuze, dar când am legat morţile lui Kenny cu situaţia din familia lui, am realizat că poate fi un foarte dur mesaj social şi că micul Kenny poate fi asociat cu orice copil provenit din familii cu probleme. Şi m-am gândit că cei care l-au ucis (acel „they” englezesc) sunt de fapt părinţii lui, şi în ultimă instanţă societatea care îi lasă baltă pe copiii cu probleme.
