La masa tăcerii, în memoria lui Vasile Badiu

Manifestarea a fost moderată de către conducătoarea cenaclului, scriitoarea Claudia Partole. Ea a spus, între altele că, ceea ce a scris el despre Eminescu, precum şi despre alţi înaintaşi, nu ne putem da seama cât valora acel adevăr pe timpuri de tristă faimă. „A publicat articole şi studii istorico-literare, cronici de teatru, eseuri, recenzii la apariţiile editoriale din Chişinău şi Bucureşti, a participat la scrierea mai multor micromonografii, enciclopedii şi manuale. A debutat editorial cu volumul de critică literară „Din perspectiva actualităţii”. A semnat prefeţe, note şi comentarii la ediţiile: Constantin Stere, Magda Isanos, Gheorghe V. Madan, Ştefan Ciobanu ş.a. Pentru mine a fost o stea în cunoaşterea unor personalităţi. Biblioteca lui, ca şi cea a lui Vasile Coroban, era proverbială. Are o zestre literară care ar putea fi reeditată. E păcat că n-are până acum un volum de articole cu grafie latină” a constatat scriitoarea în faţa celor adunaţi la masa tăcerii, în memoria lui Vasile Badiu.
În continuare a luat cuvântul soţia regretatului critic şi istoric literar, Alexandra Badiu, profesoară la Liceul Teoretic „Ion Creangă”. Ea a accentuat faptul că el a trăit mult pentru acest neam. „Viaţa lui a fost în căutare, în cercetare. Imediat după facultate, cu toate că era angajat în calitate de redactor la ziarul „Tinerimea Moldovei”, a fost exilat la Borogani, unde, timp de cinci a lucrat învăţător la şcoala din această localitate de la sudul republicii. Foarte mult s-a străduit să apară creaţia Magdei Isanos. A îngrijit-o pe cea a lui Gheorghe V. Madan. Avea multe lucrări pornite. Acum e nevoie de un om cu responsabilitate care ar lucra în arhivă să valorifice opera sa”, a specificat Alexandra Badiu.
Cu amintiri despre colegul ei de la Institutul de Literatură al Academiei de Ştiinţe a Moldovei a vorbit în continuare Svetlana Corolevschi. Ea a remarcat faptul că mulţi tineri cercetători literari au ieşit din „mantaua” lui Basile Badiu. „Badiu este un nume care merită să fie readus în actualitate. O reeditare a operei lui ar resuscita interesul celor preocupaţi de literatură, mai cu seamă de creaţia scriitorilor din perioada antebelică”, a spus Svetlana Corolevschi.
Au mai luat cuvântul scriitorii Nicolae Rusu şi Gheorghe Madan, ziarista Claudia Partole şi bibliotecara Maria Şalaru.
Vasile Badiu s-a născut pe 26 septembrie 1933 în satul Măgurele, judeţul Bălţi. S-a stins din viaţă la 25 mai 1994. Şcoala din satul natal îi poartă numele, la fel ca şi strada din cartierul Poşta Veche, unde a locuit.