2103 pelicule cu filme artistice, animații, documentare, pamflete și alte 200 de cutii cu „filmări speciale”, care reprezintă patrimoniul cinematografiei R. Moldova, sunt păstrate „într-un simplu depozit, cu încălzire obișnuită, fără controlul umidității și al presiunii”, declară pentru TIMPUL Dumitru Marian, producător la ALTFilm.
Digitalizarea arhivei
„Noi digitalizăm deja de câțiva ani, procesul continuă, iar starea filmotecii este satisfăcătoare. Cu toate că am făcut demersuri nu o dată ca să facem o reparație capitală, nu ni s-au alocat banii necesari. Astfel, încercăm în condițiile astea să întreținem pelicula”, afirmă Sandu Vasilache, director „Moldova-film”. Deși un reprezentant al studioului încearcă să ne convingă că situația nu e gravă, responsabilul de filmoteca studioului, Zenovia Marchitan, zice că „îi anevoios, îi greu, nu avem cu ce să digitalizăm, nu avem nici timp, nici bani”. În același timp, Dumitru Marian evidențiază că „ceea ce numesc ei digitalizare nu este decât o bătaie de joc – ei proiectează filmele de pe peliculă direct în cameră; asta este tot ce pot ei să facă, încearcă să miște ceva, dar iese așa cum iese, fiindcă o fac așa cum o fac. Digitalizarea normală, însă, se face prin scanarea peliculei și este foarte costisitoare. De vină pentru toată situația este Ministerul Culturii, respectiv Aliona Strâmbeanu, care a lăsat în gestiunea studioului arhiva de filme și clădirile care reprezintă patrimoniul național”.
În pofida faptului că Ministerul Culturii este acționar principal al SA „Moldova-film”, Aliona Strâmbeanu, vicepreședinte al Consiliului artistic în domeniul cinematografiei, afirmă că „studioul nu beneficiază de buget din partea statului. Deocamdată, suntem la etapa de elaborare a unei noi legi a cinematografiei, în care vom prevedea toate aspectele, inclusiv arhiva națională și instituțiile care urmează să se ocupe de această problemă. Nu știm când va intra în vigoare legea, dacă avem probleme cu identificarea surselor financiare din bugetul de stat. Dar, la ora actuală „Moldova-film” este responsabilă și îngrijește de cinematecă, în măsura în care au fost digitalizate mai multe filme într-o anumită perioadă de timp”.
Trecerea timpului, expunerea la lumină, temperaturile neprielnice, umiditatea, murdăria, praful, presiunea sunt factorii care duc la deteriorarea iremediabilă a peliculei. Astfel, timp de 60 de ani, de la crearea Studioului „Moldova-film”, acești factori au avut toate condițiile pentru a distruge puțin câte puțin o parte din patrimoniul cultural al Moldovei. În această ordine de idei, Dumitru Marian afirmă că „pelicula degradează cu fiecare an, iar drept dovadă este faptul că, în cadrul Festivalului Anim`est 2011, noi am scos animațiile lui Constantin Bălan din arhiva „Moldova-film”, iar pelicula se rupea la fiecare cinci minute. Arhiva degradează în fiecare zi, iar ministerul afirmă că nu are bani pentru producție, astfel într-un deceniu putem rămâne fără arhiva adunată timp de 60 de ani”.
„Pe vremea URSS noi n-aveam niciun drept de autor”
„Moldova-film” a avut onoarea să colaboreze cu multe minți strălucite și talentate. Una dintre ele este Constantin Bălan, care este regizorul animațiilor „Banca lui Guguţă”, „Guguţă poştaş”, „Cadoul lui Guguţă”, „Guguţă frizer” și multe altele, care au colorat copilăria multora dintre noi. În momentul de față, regizorul nu mai colaborează cu studioul, dar povestește că „starea peliculelor nu este una neapărat bună, sunt pelicule rupte sau fără copii, înainte se folosea o peliculă sovietică, astfel și-au pierdut și culoarea. Și eu aș fi interesat de forma digitală a creațiilor mele și nu doar ale mele, căci pe vremea aparițiilor lor noi, regizorii și creatorii, nici măcar nu știam cui au fost vândute. Negativele se păstrau lângă Moscova, la Belîie Stolțî, în arhiva Uniunii Sovietice, acum a Rusiei. Așa că, dacă la noi ceva se distrugea, sunt sigur că acolo exista o copie, mai puțin filmele documentare filmate în Moldova. Doar că acum, ca să ai acces la o copie, trebuie să plătești, deja ei sunt stăpânii acelor filme. De exemplu, eu trebuie să plătesc pentru animațiile pe care le-am făcut. Pe vremea URSS, noi n-aveam niciun drept de autor: am dat filmul, am primit onorariul și cu asta s-a terminat, gata!”.
În același timp, Igor Cobîleanski, unul dintre puţinii care defineşte cinematografia moldovenească în prezent afirmă: „Colaborarea dintre un studio de stat și unul privat poate fi uneori mai greoaie, alteori mai ușoară, dar în general am găsit limbaj comun de când colaborăm și, probabil, vom mai colabora. Cât despre starea arhivei, eu am avut acces la ea în 2001 și presupun că de atunci s-au schimbat multe lucruri”.
În Moldova nu se găsesc bani pentru multe, dar cum oportunismul, obrăznicia și indiferența sunt gratuite, autoritățile și funcționarii publici gustă din ele cu poftă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
