CSI / Rusia

Lavrov: Moscova nu este sigură că are nevoie să reia legăturile cu Occidentul, dar va adânci relaţia cu Beijingul

Ministrul de Externe a Rusiei, Serghei Lavrov a declarat că Moscova va lua în considerare ofertele din partea Occidentului pentru a restabili legăturile şi va decide dacă acest lucru este necesar, dar se va concentra pe dezvoltarea relaţiilor cu China, informează Reuters.

Astfel, într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri la un eveniment desfăşurat la Moscova, Lavrov a spus că ţările occidentale au îmbrăţişat rusofobia după lansarea incursiunii în Ucraina, descrisă de Rusia ca ”operaţiune militară specială”.

Rusia lucrează pentru a înlocui mărfurile importate din ţările occidentale, a spus el şi, în viitor, se va baza doar pe ţări ”de încredere”, care nu au obligaţii faţă de Occident.

”Dacă ei (Occidentul) vor să ofere ceva în ceea ce priveşte reluarea relaţiilor, atunci ne vom gândi serios dacă vom avea nevoie sau nu”, a spus Lavrov, potrivit unei transcriere apărute pe site-ul ministerului rus de externe.

Astfel, șeful diplomaţiei ruse şi-a exprimat nemulţumirile faţă de ţările occidentale despre care a spus că sunt hotărâte să schimbe regulile relaţiilor internaţionale în detrimentul Rusiei.

„Trebuie să încetăm să fim dependenţi în orice fel de aprovizionarea cu absolut orice din Occident pentru a asigura dezvoltarea unor sectoare de importanţă critică pentru securitatea, economia sau sfera socială a patriei”, a spus el, citat de Agerpres.

De asemenea, Lavrov a mai spus că obiectivul Moscovei este acum de a dezvolta în continuare legăturile cu China.

„Acum, că Occidentul a luat o ‘poziţie a dictatorului’, legăturile noastre economice cu China vor creşte chiar mai rapid”, a spus Lavrov.„Pe lângă veniturile directe pentru bugetul de stat, aceasta este o şansă de a dezvolta estul îndepărtat şi estul Siberiei”, a adăugat el.

China are tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor “care nu sunt în niciun fel inferioare Occidentului. Un acord bun în acest domeniu va asigura beneficii reciproce”.

Serghei Lavrov a spus că Rusia se va baza ”doar pe ea însăşi şi pe ţările care s-au dovedit a fi de încredere şi care nu dansează cum le cântă alţii. Dacă ţările occidentale îşi schimbă viziunea şi propune o formă de cooperare, atunci vom putem lua o hotărâre”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

  1. Așa sa faceți. O să vă cumpere chinezii vrac, niște mărgele colorate și ai lor sunteți. Unde nu-i cap este moscălie…

Dă-i un răspuns lui BUREBISTA Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *