Justiție

Lebedinschi și gașca comunisto-socialistă de la CEC va zbura din funcții

„Noi nu avem luxul de a mai oferi încredere conducătorilor unor instituţii care deja de 2 ani conduc aceste instituţii. Gata, au avut timp suficient”, a declarat preşedintele PAS Igor Grosu la emisiunea Punctul pe Azi de la TVR MOLDOVA. Liderul PAS a menţionat care sunt aceste instituţii la care viitoarele autorităţi ale Republicii Moldova vor demara controale.

„Prima instituţie, cea mai indicată asupra căreia o să dăm o apreciere este Comisia Electorală Centrală. Ceea ce s-a întâmplat ln această campanie electorală….ruşinea cu gestionarea dosarului Diasporei şi cu ruşinea de a deschidere trei secţii de votare pe teritoriul necontrolat de autorităţile Republicii Moldova, rea-voinţa de a lăsa la latitudinea corupţilor transportul organizat. Noi am monitorizat la sânge ce s-a întâmplat În regiunea transnistreană. Sunt peste 11 000 de maşini care au traversat Nistrul, din care 9 mii de mai multe ori”, a spus Igor Grosu.

Liderul PAS a precizat că în vizor sunt cei 5 membrii ai CEC, care au format o majoritate Şor-Dodon-Plahotniuc, care au făcut tot posibilul să nu se ia o decizie.

„ANTA este o altă instituţie care trebuia să ia la întrebări pe cei care transportau oameni dacă sunt autorizaţi. Consiliul Audiovizualui este o altă instituţie în care am impresia că şi-au luat liber. Campania electorală a fost plină de fake-news-uri, manipulări, minciuni, insinuări. O să găsim o soluţie juridică, corectă. Ei nu sunt intangibili. Intangibili sunt cei care îşi fac corect meseria, care respectă legea. Consiliul Concurenţei, toată debandada cu preţurile la carburant, care nu mai are nicio scuză. Vestitul cumătru al lui Nechiforciuc de la ASP care, în plină pandemie, a majorat preţurile la servicii. În privinţa acestor instituţii trebuie să luăm o decizie politică, asumată”, a spus Igor Grosu. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *