Istorie

Lecția pe care Rusia refuză să o învețe. Războiul pe care îl credea dinainte câștigat și s-a transformat în cea mai mare umilință din istoria ei

Rusia a intrat în Ucraina sigură pe un succes rapid, care să potolească dorința Ucrainei de a se rupe din sfera ei de influență și de a merge spre vest. Azi, la patru luni de la debutul conflictului, trupele lui Putin sunt blocate cam în același punct ca la startul invaziei, despre un succes militar rapid nici nu se mai pune problema și se vorbește tot mai insistent de o posibilă răsturnare a situației și chiar de victorii ucrainene pe câmpul de luptă. E clar acum că Rusia și-a subestimat adversarul în două direcții esențiale: dorința de luptă și tehnologia. În ambele, ucrainenii par să aibă avantaj. Iar asta e o lecție pe care Rusia ar fi trebuit să o știe, pentru că i-a fost predată în urmă cu aproape 120 de ani. E vorba de războiul cel mai pe nedrept uitat probabil, pentru că a distrus imaginea Rusiei de mare putere internațională și a creat un imperiu cu ambiții fără precedent într-o parte de lume pe care rușii o credeau propriul „loc de joacă”. E vorba despre războiul ruso-japonez de la începutul secolului 20. Acest conflict, adesea uitat de istorie, a început atunci când japonezii au atacat orașul Port Arthur deținut de Imperiul Rus și aflat strategic în apropierea Coreei, care se afla sub influența japoneză la acea vreme. Era punctul de plecare al Războiului ruso-japonez.

Rusia, siderată de tupeul japonezilor

Imperiul Rus, de sub domnia țarului Nicolae al II-lea, își stabilise o prezență militară considerabilă în Manciuria, reușind să-și asigure controlul asupra orașului Port Arthur, care era un important centru comercial în Oceanul Pacific. Japonia a văzut acest lucru ca o potențială amenințare la adresa propriei sale influențe, aflată în creștere în regiune. Rușii, ca și întreaga lume la acea dată, considerau Japonia o putere de mâna a doua. Nu fără temei din punct de vedere temporal, țara fiind, practic, abia ieșită din evul mediu. Numai că nici Rusia, și nici marile puteri europene ale vremii, nu conștientizau modernizarea extrem de rapidă la care fusese supusă Japonia, care renunțase complet la închistarea ei medievală în urmă cu aproximativ 40 de ani (până atunci nu primea nici străini decât atent selectați și doar în anumite locuri). Rușii nu puteau concepe că o țară care la 1870 avea ca armă principală arcul și săgeata să poată să îi pună probleme militare. Așa că, deși monarhul rus era în totalitate dispus să lase Coreea japonezilor, cu condiția să i se permită accesul în Port Arthur, nu s-a omorât cu firea să le comunice acest lucru și japonezilor.

Asediul japonez de la Port Arthur, reflectat în presa vremii

Rusia se afla la câțiva ani distanță de finalizarea Căii Ferate Transsiberiene, atât de necesară, transporturilor militare și de mărfuri. Odată terminat acest drum de fier, urma să își extindă influența și asupra întregii Manciurii. Imperiul Japonez simțea că se confruntă cu situația „acum sau niciodată”. Nu avea ce face decât să se lupte.  Astfel, la 8 februarie 1904, s-a declarat războiul.

Dezastrul de la Tsushima, rușinea de pe obrazul militarist al Rusiei

Armata japoneză a asediat Port Arthur timp de peste 5 luni. În această perioadă, bătălia nu a fost purtată doar pe uscat, ci și pe mare. Majoritatea Flotei Ruse din Pacific a fost afectată la Port Arthur de o blocadă navală. Când a devenit evident că situația era fără ieșire, comandantul rus de la Port Arthur a renunțat să lupte. Bătălia a continuat pe uscat, unde japonezii au învins puternica rezistența rusă, adjudecându-și o serie de victorii importante. Acest lucru s-a datorat parțial faptului că majoritatea soldaților ruși făceau parte din detașamente siberiene mult mai slab dotate și instruite decât cele poziționate lângă Moscova.

Războiul s-a încheiat cu înfrângerea catastrofală a rușilor la Tsushima. După ce flota lor din Pacific le-a fost aproape distrusă, armata țaristă a trebuit să apeleze la navele din zona baltică. Una ce a trebuit să străbată peste 18.000 de mile marine pentru a ajunge în Pacific. Era deja prea târziu. Oricum, a căzut într-o ambuscadă și a fost distrusă în strâmtoarea Tsushima. Rușii au pierdut 34 de nave,  iar japonezii trei torpiloare. Lumea întreagă privea uluită deznodământul, victoria Japoniei era completă. Aproape toate bătăliile terestre fuseseră câștigate de niponi, iar pe mare dezastrul Rusiei era total: două din cele trei flote ale imperiului fuseseră scufundate.

Dezastrul naval al Rusiei de la Tsushima, imagine care a fost interzisă în Rusia până la venirea comunismului

Rusia n-a fost umilită la conferința de pace, pentru că era considerată o țară importantă

Odată cu pierderea flotei, țarul și miniștrii săi decid să se așeze la masa negocierilor. Japonezii acceptă și se întâlnesc pentru a negocia la Portsmouth, SUA. Aici lucrurile devin deosebit de interesante, cu consecințe reale pe termen lung. Pe hârtie, se pare că japonezii au avut avantajul de partea lor. Îi învinseseră pe ruși pe uscat și pe mare, ocupaseră întinderi mari de teritoriu. Au forțat o mare națiune să vină la discuții. Părea o victorie. În realitate, situația era mult mai complexă. A evoluat într-o situație în care niciuna dintre părți nu se bucura de beneficii reale. Într-o bătălie de uzură, Japonia nu ar fi avut nicio șansă. Strategii militari știau că o continuare a războiului însemna un dezastru pentru Japonia, iar armata ei ar fi fost împinsă în Pacific.

Pe de altă parte, Nicolae al II-lea părea că nu a vrut să câștige războiul. Armata rusă putea învinge dacă și-ar fi jucat cum trebuie avantajele. O redistribuire a armatelor din vest sub o comandă mai bună, victoria ar fi devenit o chestiune de timp. După înfrângerea de la Tsushima, țarul Nicolae își pierde încrederea într-un război facil și crede că orice victorie ar fi probabil mult prea costisitoare pentru a fi justificată. Japonezii nu sunt atât de ușor de învins pe cât credea el.

Marea supărare a japonezilor: „Nu prea știu cine a câștigat și cine a pierdut”

Pe frontul intern japonez, situația economică era îngrozitoare. Țara era o națiune industrială relativ tânără, a cărei bază de producție nu putea concura cu oponenții săi. Sumele uriașe de bani cheltuite pentru efortul de război, practic au falimentat-o. Nici rușii nu erau tocmai în cea mai bună formă economică, însă, financiar, puteau rezista mai mult. Exact situația Ucrainei, care abia începuse să beneficieze parteneriatul strategic cu SUA și Uniunea Europeană, începând să își ridice calitatea vieții pentru cetățenii ei după era post-sovietică.

Aceste situații au avut ca rezultat o negociere, care, în cele din urmă, nu a favorizat niciuna dintre părți. Granițele au rămas relativ aceleași, cu excepția faptului că rușii aleg să lase japonezilor mai mult control asupra Coreei și nordului Chinei. În afară de aceste câștiguri teritoriale, japonezii nu au obținut mare lucru. În acest sens, declarația baronului Komura, trimisul japonez care a negociat pentru Imperiu, este edificatoare: „Nu prea știu cine a câștigat sau a pierdut!”. Era normal, pe câmpul de luptă câștigaseră clar. Însă la negocierile de pace, Rusia era considerată o putere prea mare pentru a fi umilită astfel.

Nicolae al II-lea, tarul Rusiei (in centru, flancat de primii doi regi ai României -Ferdinand in stânga și Carol I în dreapta)

Consecințele au fost mult mai grave pentru Rusia și țarul ei decât lăsau să se întrevadă tratatele de pace

Cu toate acestea, la 5 septembrie 1905, a fost semnat un tratat de pace care punea capăt oficial ostilităților. Efectele conflictului au fost însă mult mai profunde și de lungă durată. Victoriile Japoniei au fost un șoc pentru aproape toate celelalte puteri mondiale din acea vreme. Acestea au marcat adevăratul început al Imperiului Japonez ca o superputere reputată global. În schimb, marchează începutul sfârșitului pentru Imperiul Rus, și în special pentru dinastia Romanov. Gestionarea conflictului de către țarul Nicolae a fost jenantă atât pentru el, cât și pentru națiunea sa, subminându-i serios puterea monarhică. Slăbiciunea afișată atunci a jucat un rol major în căderea Imperiului Rus și apariția Uniunii Sovietice. Slăbiciunea armatei ruse a jucat un rol important în Primul și în Al Doilea Război Mondial, atunci când Germania a chibzuit dacă este oportun sau nu să intre în război împotriva ei. La urma-urmei, dacă o mică insulă din Asia a reușit, de ce nu ar face-o unul dintre stăpânii militari ai Europei?

În Japonia, rezultatul războiului a fost întâmpinat cu reacții îndoielnice sau chiar negative. Oamenii obișnuiți, erau dezamăgiți să vadă că războiul se încheie într-un impas și cu o recesiune economică. Țării i-a luat aproape un deceniu pentru a-și reveni după efectele financiare ale războiului.Din punct de vedere militar, războiul a afectat Japonia în mai multe moduri importante. A fost prima dată când ataca o țară străină înainte de a declara oficial război. Ulterior, avea să recurgă la această practică de mai multe ori. Unul din cazuri s-a numit Pearl Harbor, 1941.

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Google News!


1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.