Formele verbului a fi (e, este, eram, erai, eraţi, erau) se pronunţă cu „ie” iniţial, dar se scriu cu „e”, deşi poate să pară ciudat sau incorect, pentru că, de obicei, cuvintele din limba română se citesc cum se scriu. Acest tip de pronunţare este numit „preiotare”. Aceeaşi regulă funcţionează şi în cazul pronumelor personale el, ea, ei, ele, care trebuie pronunţate [iel], [ia], [iei], [iele].
Ar fi trebuit să spună:
Scenografia este [pronunţat: ieste] o artă.
Am auzit de foarte multe ori acest tip de greşeală, cauzată de dorinţa oamenilor de a vorbi mai frumos:
el [el] declară că…
rememorarea ei [ei]
e [e] important
aşa cum este [este]
de fiecare dată povestea era [era] alta
Am auzit însă şi greşeala inversă:
Sunt afecţiuni necunoscute faţă de Europa [ieuropa].
Prezentatorul nu ştia că, în cazul împrumuturilor din limbi străine (neologismelor) – elan, eră, estival, euro etc. –, inclusiv al numelor proprii precum Etiopia, Europa, la începutul cuvântului, litera „e” se pronunţă [e], nu [ie].
Când pronunţăm fata aceea sau băieţii aceia, putem să nu simţim nicio diferenţă, pentru că aceste adjective demonstrative se rostesc aproape la fel, chiar dacă primul este la feminin singular, iar al doilea, la masculin plural. Fii atent când le scrii, pentru că nu se scriu la fel!
Uită-te la televizor timp de o oră şi notează-ţi cuvintele care încep cu „e” pe care le auzi în acest timp. Sunt pronunţate corect? Argumentează-ţi răspunsul!
