Social

Lecţii de „ECOlogia sufletului”

Maria Câşlaru, directoarea Liceului „I. L. Caragiale” din Orhei, susţine că s-a ghidat de necesităţile copiilor atunci când a iniţiat acest curs de studiere a religiei. „Copilul astăzi nu are educaţie creştină, majoritatea părinţilor sunt tineri care au trecut prin acea maşinărie numită ateism şi educarea valorilor creştine se face doar la modul declarativ”, spune dumneaei. „Problema pare simplă, aşa că am hotărât să nu o complicăm, dar să îi găsim o rezolvare simplă şi acceptată de toţi”.

Lecţiile de religie au fost incluse în programul şcolar în septembrie 2009, mai întâi fiind precedate, timp de o jumătate de an, de discuţii şi întâlniri cu preoţii, în vederea stabilirii unui plan comun de acţiuni. Practic, marţea era ziua în care fiecare clasă, începând cu a V-a şi terminând cu a XII-a, asista la câte un curs de „ECOlogie a sufletului”, cum l-au numit elevii. Cursul de educaţie creştin-ortodoxă a fost ţinut de către preoţii Iov şi Augustin de la Mănăstirea Curchi.

Primele lecţii, îmi povesteşte părintele Iov, au fost mai generale, de cunoaştere. Treptat, a urmat un program bine pus la punct, care, deşi era stabilit din timp, a putut fi modificat în concordanţă cu doleanţele copiilor. Fiind ore opţionale, copiii au avut posibilitatea să propună singuri anumite teme. Unele dintre acestea au avut nevoie de mai multe ore decât cele prevăzute iniţial.

Părintele Iov spune că s-a condus, orientativ, de un manual de religie din România. „I-am învăţat nişte noţiuni de catehism, ca să înţeleagă ce înseamnă a cinsti pe Dumnezeu, a cinsti un sfânt. Am studiat cu elevii noţiuni de morală creştină şi aici ei mi-au pus foarte multe întrebări, în special referitoare la relaţia dintre ortodoxie şi alte culte. Pentru că predam la clasele mari, iar în clasele superioare apar cele mai delicate probleme ale tinerilor, ne-am înţeles că, atunci când au vreo întrebare, dar se jenează să o spună în faţa colegilor, să noteze întrebarea pe foaie şi la sfârşitul orelor să-mi dea bileţelul. Eu îmi însemnam doar clasa, ca să ştiu cui să răspund data viitoare”, povesteşte părintele Iov. În privirea lui ghicesc multă înţelegere faţă de elevii săi, pe care preotul îi vrea cât mai aproape de credinţă. Îmi spune, cu seninătate, că a ţinut cont de interesele copiilor, dar asta nu înseamnă că le-a predat numai ceea ce vroiau ei să afle. „Le-am dat şi noţiuni pe care ar fi fost bine să le cunoască chiar dacă nu ardeau de nerăbdare”, a remarcat părintele Iov.

Am discutat şi cu câţiva elevi care au frecventat lecţiile de religie. De la ei am auzit numai cuvinte bune despre metodele de predare ale părintelui Iov. De exemplu, faptul că după fiecare patru ore de „ECO”, axate pe material teoretic şi discuţii pe marginea acestuia, urma o lecţie „liberă”, când părintele le prezenta copiilor filme din istoria creştinismului sau despre unele probleme cu care ei se confruntă în societate. „La clasele a XII-a m-am axat mai mult pe temele care îi interesează pe tineri – Internetul, mass-media, viaţa culturală. La clasele mici prezentam filme religioase şi istorice”, ne explică părintele.

Internetul – în scopuri educative

Deşi copiii oficial aveau doar câte o oră de „ECO” pe săptămână, directoarea menţionează faptul că preoţii în permanenţă erau înconjuraţi de copii. „Am observat adesea cum grupuri de adolescenţi discutau în particular cu preotul”, ne spune cu satisfacţie Maria Câşlaru. Copiii discută cu preotul, chiar şi acum când sunt în vacanţă, cu unii din ei părinţele Iov ţine legătura prin Internet. Preotul şi-a făcut un profil pe unul dintre site-urile de socializare ca să fie mai aproape de copii. „Am ştiut să mă cobor la nivelul lor, avem grup pe odnoklassniki, comunicăm des, deşi lecţiile erau doar marţi, noi aveam despre ce vorbi zilnic, ne telefonam, unii mă vizitează la mănăstire”, remarcă părintele Iov. Acest lucru mi l-au confirmat Nina şi Viorel, ambii din clasa a IX-a. Viorel: „Sunt foarte benefice aceste ore şi au avut un efect pozitiv asupra noastră. Este primul an, dar eu personal aş dori ca să mai fie orele de „ECO”. Părintele Iov a făcut anul acesta un lucru foarte mare pentru noi şi pentru aceasta îi mulţumim”. Nina: „Ne plac aceste lecţii, deoarece abordăm diferite teme – fie că sunt propuse de părinte, fie că le sugerăm noi”.

Cu toate că acest curs a fost opţional, părintele spune că au fost cazuri când şi cei care nu erau înscrişi cereau să participe la ore. De obicei se ştia din timp tema ce urma a fi discutată şi elevii care doreau veneau la ore. „Ei veneau, puneau întrebările care îi interesau, dar fără să încerce să se convingă unii pe alţii de anumite lucruri. Încercau doar să-şi spună opinia şi poziţia”, a subliniat părintele.

„Dacă ar fi obligatorii, nu ar avea acelaşi efect”

Directoarea Liceului „I. L. Caragiale”, iniţiatoarea proiectului de predare a cursului opţional de educaţie creştină, consideră că statutul acestei discipline nu poate fi decât unul opţional. „În şcoală avem copii din familii de catolici, baptişti, luterani şi de alte religii, cărora nu le putem încălca drepturile. Am procedat în felul următor: părinţii acestora au scris cereri pentru a fi eliberaţi de la lecţiile de religie, iar noi i-am adunat câte şapte-zece copii şi am deschis pentru ei ore facultative de etică şi estetică, sau de psihologie”, spune directoarea. Potrivit ei, dacă orele ar fi obligatorii, nu ar avea acelaşi efect. „Forţa te face să opui rezistenţă. Nu sunt sigură că am să-i pot obliga pe copiii care nu au acceptat din start această confesiune să vină la ore”.

La sfârşitul anului de studii, la sărbătoarea Ultimului sunet, din iniţiativa senatului părintesc, preoţilor care au predat cursurile de educaţie creştină li s-au înmânat diplome pentru activitatea didactică şi pentru promovarea valorilor creştine printre tineri. Conform unui sondaj realizat în rândurile elevilor, 45% au răspuns că în urma acestor ore încearcă să privească altfel lucrurile şi că valorile creştine valorează mai mult decât cele materiale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *