Un caz recent l-am trăit chiar eu, acum o lună, la Bender.
Am plecat cu mai mulți prieteni la o aniversare în Tiraspol. Am făcut un popas la Tighina, pentru a „admira” frumoasele monumente și tancuri ale rusofililor, multe din ele fiind folosite în războiul din 1992, împotriva noastră. Tot hoinărind pe străzi, am dat de o cerșetoare de etnie romă. M-a sensibilizat bătrânica care stătea cu mâna întinsă și se ruga la oricine să o ajute cu câte o copeică pentru a-și face măcar de-o pâine. Neavând cu mine ruble transnistrene, așa-zisa monedă a lor, i-am dat bunicuței un leu moldovenesc de-al nostru.
„O, maldavschie…”, spune femeia, și ferește leul la o parte. Am rămas foarte uimit chiar și de atitudinea vagabonzilor față de moldoveni. Eu am mers mai departe, zicându-mi în gând „Dumnezeu cu ea”. Și cine a zis-o s-a gândit înainte de asta că nemulțumitului i se ia darul, iar prietenii mei au luat leul din brațele cerșetoarei.
Fraților, aceștia și așa sunt o povară pe capul nostru, mă refer la transnistreni, cum îndrăznesc ei să ne umilească în așa hal…? Unde stă FISC-ul și celelalte organe de drept, care permit ca în satele limitrofe regiunii separatiste totul se vinde și se cumpără cu ruble transnistrene?!
