CSI / Rusia

Liderii din Ucraina, Rusia, Germania și Franța VOR SEMNA un document după discuțiile de la Minsk

Discuțiile în așa-numitul "format Normandia" la summitul de la Minsk asupra Ucrainei între președinții Federației Ruse, Ucrainei și Franței, Vladimir Putin, Petro Poroșenko și Francois Hollande, precum și cancelarul Germaniei Angela Merkel continuau de peste 10 ore. Începute în seara zilei de miercuri, joi dimineață, la ora 5.30 locală (la fel ca ora României n.r.), ele încă nu s-au încheiat, notează agenția TASS.

Aceste discuții au devenit unele dintre cele mai lungi din cariera președintelui rus Vladimir Putin.

Reuniunea s-a desfășurat tot timpul cu ușile închise. Uneori, liderii au mai ieșit din sală dar după câteva minute s-au întors. Ei au început discuțiile fără membrii delegațiilor, dar pe parcurs, în funcție de necesitate, au început să-i invite pentru a participa la ele.

Jurnaliștii, încercând să vadă și să afle cât mai multe, au petrecut practic toate cele 10 ore ale discuțiilor în apropierea sălii. Dar, după 10 ore, mulți dintre ei au început să se așeze direct pe podeaua de piatră a clădirii unde are loc summitul. Cu toate acestea, informațiile despre desfășurarea reuniunii au fost tot timpul foarte sărăcăcioase: oficialii au evitat să facă vreun comentariu despre problemele abordate sau rezultatele așteptate ale convorbirilor, mai notează TASS.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *