Dacă ar fi să facem o statistică a celor care şi-au pierdut viaţa în ultima perioadă în aceste accidente, am ajunge la o medie şocantă de circa un mort pe săptămână. Ultimul caz s-a întâmplat marţi, 27 noiembrie, când un şofer de pe ruta 111 a tamponat un tânăr şi l-a lăsat să moară în plină stradă. Atenţie, este vorba despre un şofer de la o rută de transport public, şofer care ne duce zilnic rudele la serviciu sau la școală, şofer pentru care o viaţă de om nu valorează nimic.
Primăria, în loc să soluţioneze problema şoferilor vitezomani nesimţiţi, ne propune o linie roşie care nu le-ar permite acestora să umple microbuzele până la refuz. Iniţiativa primăriei pare de-a dreptul aberantă – e ca şi cum ai arăta comedii bolnavilor de cancer, ca aceştia să uite de durere. Am observat utilitatea liniei roşii cu ochii mei, când un şofer de pe ruta 102 îmi spunea să mă dau mai în spate, unde deja se aflau vreo zece oameni în picioare, ca nu cumva să-l amendeze „menţii”. Oare de câţi decedaţi mai avem nevoie ca primăria să realizeze că microbuzele în calitate de transport public sunt un adevărat dezastru? Câţi cetăţeni trebuie să-şi mai piardă fraţii, surorile, mamele, taţii, copiii şi prietenii în accidente de acest gen? Cât trebuie să mai insistăm asupra faptului că principala problemă a rutelor de microbuz sunt şoferii?
Bineînţeles că o parte din vină aparţine şi pasagerilor, care deseori preferă să se îmbulzească şi să-şi pună viaţa în pericol doar ca să ajungă mai repede la destinaţie. Mă miră faptul că dobitocia acestor şoferi este tolerată atât de noi, cetăţenii simpli, cât şi de cei care fac legile. Recent, răsfoiam un chestionar de întrebări şi teste pentru pregătirea de examenul teoretic şi obţinerea permisului de conducere. Chestionarul este unul destul de proaspăt, din 2011. Vă dau un simplu exemplu de toleranţă a nesimţiţilor de pe rute, o întrebare din chestionar suna cam aşa: „Vă deplasaţi pe banda extremă din dreapta. Pe banda alăturată din stânga vă precede vehiculul de rută, la care acţiuni ale conducătorului vehiculului în cauză vă puteţi aştepta?”. Răspunsul corect dat de chestionar sună aşa: „Acesta (şoferul microbuzului), nesemnalizând manevra, brusc va începe deplasarea spre dreapta către pietonul ce-i semnalizează oprirea”. Din chestionarul respectiv, înţeleg una – regulile de circulaţie pentru şoferii de microbuze nu există. Adică aceştia îşi fac propriile reguli, creează situaţii riscante, depăşesc limita de viteză, tamponează pietonii ş.a.m.d. Și ne mai mirăm de ce se întâmplă atâtea accidente?
Dorin Chirtoacă se află în fotoliul de primar deja pentru al doilea mandat. De câţiva ani buni de când exercită funcţia de primar, edilul ar fi putut să implementeze o reformă a transportului public. Nu spun că o reformă se face peste noapte. E nevoie de o strategie, de timp şi cheltuieli, de un grafic bine calculat şi împărţit pe etape, grafic care încet-încet ar înlocui microbuzele cu autobuze şi troleibuze. Se pare însă că această reformă a transportului public nu va fi implementată niciodată. Am impresia că în spatele businessului cu microbuze stă o mafie bine plasată, care ridică mii de lei zilnic, de pe fiecare unitate de transport, mafie căreia îi este în cot de viaţa cetăţenilor acestei ţări. Şi de ce ar trebui să-i intereseze profesionalismul şoferilor pe şefii rutelor de maxi-taxiuri? Rudele, fiii şi părinţii lor o duc bine mersi şi cu siguranţă nu circulă cu microbuzele. Şi dacă primarul nu are de gând să realizeze o reformă a transportului public, i-aş sugera altceva: să lărgească cimitirele din capitală. Pentru că degrabă morţii nu vor avea loc în cimitirele din Chişinău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
