Lista drumurilor din ţară pe care se circulă greu
Drumarii susţin că la această oră traseele naţionale sunt practicabile. Totuşi, şoferii trebuie să fie atenţi pentru că pe unele porţiuni de drum s-a format gheţuş.
Potrivit Administraţiei de Stat a Drumurilor, peste 300 de muncitori şi 82 de autospeciale au lucrat noaptea trecută la deszăpezirea drumurilor. În total, au fost împrăştiate peste 500 de tone de material antiderapant.
Totuşi, unele drumuri rămân înzăpezite. Este vorba despre traseele Bălţi – Edineţ şi Chişinău – Gura Bâcului.
Circulaţia este îngreunată şi pe şoselele dintre Chişinău-Dubăsari, Otaci-Donduşeni, Orhei-Rezina şi Donduşeni-Edineţ.
Potrivit drumarilor, în prezent, au loc lucrări de curăţare în care au fost antrenate mai multe echipe de muncitori.
Reprezentanţii Serviciului Situaţiilor Excepţionale au anunţat că cinci maşini, printre care două ambulanţe, au fost tractate, în ultimele 24 de ore, după ce au rămas împotmolite în zăpadă. Primul caz a avut loc ieri, în Chişinău, iar celălalt în Călăraşi.
Totodată, poliţia a înregistrat cinci accidente rutiere, în urma cărora nouă persoane au fost rănite.
Potrivit meteorologilor, acum cel mai gros strat de zăpadă este înregistrat în oraşul Camenca, 21 de cm, în Chişinău este de 11 cm, iar la Bălţi – 10 cm.
sursa: publika.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!