Imperiul rus a ajuns aici abia în secolul al XVIII-lea pentru a tulbura apele, iar Nistrul a devenit o linie de demarcaţie în centrul unei regiuni difuze, o regiune de tranziţie – dar orientată destul de limpede către Occident. „De la Râm ne tragem” spune limpede Grigore Ureche, iar limba de origine latină vorbită până dincolo de Nistru este cea mai clară dovadă a originii occidentale a moldovenilor, indiferent de piruetele logice care înghesuie cu de-a sila factorul slav.
Până şi legendele şi faptele întemeierii Moldovei medievale vorbesc de originea vestică a primilor voievozi, descălecaţi din Maramureşul locuit de români, fie că a fost vorba de Dragoş sau de Bogdan – întemeietorii au fost nobili ortodocşi trecuţi peste munţi. Întregul ev mediu moldovenesc este o istorie a legăturilor cu Occidentul european – fie că a fost vorba de regatul Ungariei sau de regatul Poloniei. Voievozii de la Suceava participau la ample planuri europene, aveau un cuvânt de spus în organizarea cruciadelor antiotomane târzii, coordonau un traseu economic ce făcea legătura dintre Marea Neagră şi Marea Baltică. Costumele, armamentul folosit, elementele de civilizaţie materială adoptate la scurt timp de la apariţia lor (cine ştie că fiul lui Ştefan cel Mare, Petru Rareş avea ceas de buzunar „ou de Nürenberg” cum i se spunea în acea vreme, primit cadou de la Braşoveni, şi că purta ochelari?) – toate dovedesc legături strânse cu vestul Europei. Tiparul a devenit o prezenţă printre românii din Evul Mediu la 60 de ani de la inventarea lui, iar în Moldova lui Vasile Lupu au fost realizate opere tipografice destinate Armeniei şi altor creştini aflaţi la multe sute de kilometri depărtare.
Pictura de la Voroneţ nu se poate compara cu Capela Sixtină dacă avem în vedere canoanele criticii artistice – însă este o formă de artă care dovedeşte atracţia faţă de frumos şi capacitatea de a-l produce, la fel şi arhitectura bisericească din Moldova medievală care a reuşit să-şi rafineze un stil propriu. Până în secolul al XVIII-lea românii din Moldova şi Ţara Românească au ţinut pasul cu civilizaţia occidentală şi au adoptat toate invenţiile ei, nu săreau prin copaci vopsiţi în galben ca să vâneze şobolani cu arcul.
Însă secolul al XVIII-lea a fost unul negru pentru istoria Moldovei şi a românilor în general: a fost secolul fanariot, secolul decăderii morale, al haosului legislativ şi mai presus de toate secolul în care ţările române au fost transformate în câmp de manevre pentru armatele imperiilor vecine. Revenirea la viaţa politică proprie a românilor s-a produs abia în secolul al XIX-lea sub forma unei disperate reîntoarceri la originile occidentale ale civilizaţiei. Pe de altă parte Imperiul rus a avut aceeaşi ţintă începând de la Petru cel Mare – apropierea de Occident – însă mai mult din goana cailor sau în uruitul tancurilor. Dar asta este problema altora, cum vor să adopte civilizaţia, problema românilor de lângă Nistru este acum să nu rateze şansa de a se reîntoarce acolo unde le-a fost locul dintotdeauna.
