Pare frumoasă o astfel de declaraţie, însă, din păcate, toată lumea ştie că lucrurile nu se rezolvă aşa de simplu. Fiecare dintre noi are un cunoscut, sau un membru al familiei, plecat peste hotare. Şi ştie că nici acolo nu e totul roz. De multe ori greutăţile depăşesc situaţia de acasă, unde oricând există cineva care şi-ar împărţi pâinea cu un prieten.
După ani de zile în Italia sau Franţa, oamenii îşi dezvoltă un soi de mândrie prostească la care nu sunt dispuşi să renunţe. Nu puţini sunt cei care reuşesc să strângă peste an doar bani de concediu. Dar concediul ăla îl fac acasă cu neamurile, iar neamurilor nu le poţi spune că nici în Italia banii nu curg gârlă.
Am văzut situaţii asemănătoare şi în România, cu mult înainte de intrarea în UE. Eu am o soră care e cetăţeană germană şi ştiu că nici măcar în Germania nu e aşa de simplu cum ni se spune. Eram la liceu când auzeam poveşti despre nu ştiu ce român care a lucrat în supermarket, pe bani cinstiţi, şi a reuşit să îşi cumpere vilă cu piscină, maşini scumpe etc. Întotdeauna am ştiut că astfel de poveşti sunt inventate. Fiindcă mergeam în Germania an de an şi ştiam că existau pe atunci glume, când trecea pe stradă o maşină exagerat de scumpă – de la cincizeci de mii în sus –, toţi spuneau că ori e un român, ori un turc. Exista convingerea că turcii şi românii îşi cumpără în rate maşini foarte-foarte scumpe înainte de concediu. Ca să vadă cei de acasă ce bine o duc ei în străinătate. Nu o dată acea maşină era vândută imediat după concediu. Cei care se uită la portofel, dar nu la ochii vecinilor, îşi cumpără maşini scumpe după zeci de ani de muncă.
Din păcate, am văzut poveşti de genul ăsta şi în Moldova. Mulţi merg în Italia, se chinuiesc tot anul, stau câte trei familii într-un apartament, o mare parte din an nu găsesc de lucru, însă li-e ruşine să renunţe. Li-e greu să vină acasă şi să spună că nici acolo nu merge treaba întotdeauna.
Aşa că mă întreb: dacă s-ar oferi locuri de muncă, plătite civilizat, chiar s-ar întoarce moldovenii din străinătate? Ar veni şi ar munci aici? S-ar întoarce la copiii lor? Eu cred că cei mai mulţi ar continua să vină doar în concedii şi să spună: „La Italia nu e aşa!”.
