Mass-media, care în ultimii ani a fost preocupată exclusiv de torpilarea încrederii în instituțiile statului, a permis ca reprezentantul Rusiei, dușmanul strategic al R. Moldova, să acceadă în turul II cu șansa de a obține prima victorie de la revenirea comuniștilor la putere. 

Ce-au făcut unioniștii pe 30 octombrie

Un subiect dezbătut intens până în ziua alegerilor a fost identificarea unui candidat comun al unioniștilor. Din păcate, cei doi politicieni care și-au asumat acest deziderat în campanie au acumulat un scor de-a dreptul rușinos. Dacă Ana Guțu poate să-și scuze performanța prin lipsa resurselor, atunci Mihai Ghimpu, care s-a văzut că a avut o campanie costisitoare și a putut beneficia de resursele administrative, nu prea are altă cale decât să accepte că nu are susținerea unioniștilor care ar fi în jur de 30 la sută din populație. Mai mult decât atât, în loc să-și toarne cenușă în cap, să înceapă un proces de evaluare internă, să caute soluții pentru a nu ajunge în 2018 fără niciun partid cu viziuni prounioniste în Parlament, membrii liberali continuă să aibă impresia că există un alt vinovat decât chiar ei.

Votanții, ca și clienții în capitalism, nu greșesc niciodată. Sau, chiar dacă există impresia că au votat greșit, nu greșesc pentru că electoratul evoluează cu fiecare scrutin și votul din 30 octombrie a arătat o maturizare electorală – s-a votat acel candidat care avea șanse reale de a ajunge președinte – 86 la sută din voturi s-au dat pentru Dodon și Sandu. Da, n-a fost o surpriză că anume acești doi candidați au ajuns în turul II, dar să-ți faci campanie pentru Unirea cu România, iar în timp ce la București numărul de votanți pentru Dodon să fie mai mare decât pentru Ghimpu e o adevărată rușine care nu se poate curăța decât printr-un singur act curajos, demn și onorabil – DEMISIA din funcția de conducere a Partidului.

Scriam în trecut că un partid politic care nu este capabil să se autoconducă democratic, transparent și să promoveze oameni în dependență de meritele lor, nu are cum, odată ce ajunge la putere, să emane democrație și transparență. Dacă partidele unioniste nu vor intra urgent într-o profundă stare de meditație pentru a elimina toate motivele care au dus la un asemenea scor electoral, la alegerile parlamentare din 2018, unioniștii vor celebra centenarul Unirii prin votarea unor candidați „stataliști” de frica lui Putin și a sateliților lui de aici.

Da, Mihai Ghimpu este un unionist care nu va trăda niciodată acest curent. Însă această realitate nu este totuși suficientă pentru a putea promova o agendă politică unionistă la cel mai înalt nivel, și cu atât mai mult pentru a reuși să capteze voturile românilor, care se dovedesc a fi cel mai greu de păcălit segment din electorat.

Dacă PL, Dreapta și alte formațiuni sau grupări civice cu viziuni românești nu vor fi în stare să se autoreformeze pe interior și să-și unească odată și odată eforturile, la următoarele alegeri, votanții îi vor arunca chiar ei la coșul de gunoi al politicii. Liderii de partide ar trebui să știe deja că într-o democrație, nu liderul unui partid dictează votanților, dar electoratul dictează politicienilor cum să acționeze. Negarea acestei realități va duce la noi înfrângeri și la noi dezamăgiri.

Vot geopolitic

În ciuda campaniilor mediatice duse de talibanii din presa partinică de a impune o altă optică, și acest scrutin a fost un vot eminamente geopolitic – Rusia vs. Europa, dreptate vs. dictatură, viitor vs. trecut. E chiar păcat că s-a pierdut timp prețios cu punerea batistei pe țambal chiar dacă a fost evident că doar tema Est vs. Vest scoate oamenii la vot.

Oricât de corupt și infect ar fi candidatul estului el va fi întotdeauna favoritul rusofonilor și respectiv oricât de neconvingător ar fi candidatul vestului el va primi voturile celor cu viziuni europene pentru că în ciuda aparențelor în R. Moldova există două lumi paralele care n-au aproape nimic în comun una cu cealaltă.

Realitatea este una simplă, dar mulți continuă să creadă că prin „analize” și „expertize” vor reuși s-o schimbe. Există două lumi paralele care trăiesc în același timp în R. Moldova – avem rămășițele lumii sovietice – pe care o putem numi și lumea rusă (ruskii mir), care neagă dreptul nostru elementar de a redeveni o societate europeană veritabilă, și lumea „moldovenească” (adică românească), care încearcă cu disperare de 25 de ani să scape de lumea sovietică. Această bătălie va dura până când una din lumi va reuși s-o anihileze pe cealaltă.

În ianuarie a.c. scriam următoarele: „Sondajele arată că alegerile anticipate vor fi câștigate nu de opoziția proeuropeană, care ar duce implementarea Acordului de Asociere sau instituțiile gen DNA sau ANAF, ci de forțele, care săptămânal, merg la Moscova. Un lucru, pe care presa partinică, afiliată grupării Țopa-Lucinschi-DA (JurnalTV, Tv7, Vocea Basarabiei, Unimedia, Ziarul Național) nu-l va menționa este că la protestul de ieri, în scuarul Parlamentului, a vorbit și Mark Tkaciuk.

Dacă „revoluția” în R. Moldova este făcută de Tkaciuk, Usatîi și Dodon, pentru a scăpa țara de oligarhie, poate este mai simplu să invităm direct armata rusă să treacă Nistrul? Tkaciuk era fericit că oamenii, în sfârșit, „s-au unit”, iar visul de ani de „formare” a națiunii moldovenești, cred unii, are loc chiar în aceste zile. Păcat că mulți cetățeni, bine intenționați și culți, se lasă hrăniți cu iluzii bine gândite, prefabricate în laboratoarele rusești. ”

Sunt convins că vă aduceți aminte cu câtă satisfacție clamau atunci unii experți de carton despre formarea națiunii civice moldovenești, a fost nevoie de un singur scrutin electoral pentru a consta că „regele e gol”, iar mitul națiunii civice moldovenești va rămâne la etapa de proiect de laborator pentru că există o prăpastie de neclintit între electoratul prorus și proeuropean. Aceasta este unica temă reală și veritabilă care scoate și mișcă electoratul – revenirea la URSS și transformarea Republicii Moldova într-o colonie rusească sau apropierea de modul de guvernare european. Integrarea în structurile politice europene nu este sinonim cu Unirea cu România, dar cât timp alternativa este Putin cu tancurile sale, orice formă de apropiere și integrare în UE este un pas spre inevitabila reunificare a celor două state românești.

Dacă, Doamne ferește, viitorul președinte al R. Moldova va fi Igor Dodon, vina nu va fi a votanților proeuropeni care n-au ieșit la vot, dar a celor care au încercat să zăpăcească lumea cu „națiunea civică moldovenească” legitimându-l astfel pe Dodon, pe care ei au crezut că au „constituit-o” și „batista pe țambalul” integrării europene.

Mai avem o șansă…

…Dacă nu ne vom lăsa prostiți nici de balivernele lui Dodon cu lumea lui rusă, dar nici de fantasmagoriile unor inși falimentați moral, care speră să rezolve problemele prin crearea națiunii civice. Forțele politice care de dragul speranței de a câștiga putere politică au fost gata să se alieze cu forțele antinaționale, șovine și extremiste, n-au nici cea mai mică șansă să rezolve vreo problemă, din contra, ele se vor agrava. Unica formă de „revoluție” care poate aduce schimbarea mult așteptată este revenirea R. Moldova în spațiul european.

Prin câte dezamăgiri trebuie să mai treacă societatea ca presa și „elitele” să înțeleagă că problema numărul unu nu este doar oligarhia sau riscul venirii opoziției proruse, ci chiar R. Moldova. Evitarea unei catastrofe umanitare sau revenirea rușilor începe și de la înțelegerea de către societate că statul R. Moldova este dușmanul de care trebuie și putem scăpa doar cu ajutorul României (UE și NATO), orice altceva sunt simple rătăciri demagogice a politicienilor care le convine să mențină actualul status quo pentru că doar așa pot obține privilegii ce vin din accesul la putere.