Actualitate

Maia Sandu a depus flori la Memorialul soldaților sovietici care au ocupat Basarabia / Pe monument scrie că al Doilea Război Mondial a început în 1941

„Am depus flori la Complexul Memorial „Eternitate” în această dimineață, în memoria milioanelor de oameni care și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial. Mi-am exprimat respectul și recunoștința pentru cei care au luptat și și-au dat viața pentru ca, în mai 1945, pacea să revină pe continentul european.

Dintre ei, sute de mii ne-au fost concetățeni, sunt buneii și străbuneii noștri.

Sacrificiul lor nu poate fi uitat. El ne învață cât de prețioasă este pacea. Suntem datori să o păstrăm, să prețuim viața și să oferim oamenilor noștri șansa să-și trăiască anii cu speranță, în liniște și prosperitate”, se spune într-o postare pe pagina Maiei Sandu.

Amintim că după anul 1945, pacea pe continentul european a venit doar pentru cei care au avut norocul să nu fie eliberați de „măreața armată sovietică”, la memorialul cărora Maia Sandu depune flori. Cei care au avut ghinionul nostru, după mai 1945, au trebuie să mai treacă prin deportări, foamete iar ulterior le-au fost furate toată averile. 

Cel de-al Doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939 când Germania a invadat Polonia, nu în 1941 cum scrie pe memorialul sovietic unde a depus flori Maia Sandu. În aceeași lună septembrie bolșevici ruși și fasciștii germani au atacat împreună Polonia, pe care au împărțito-o între ei. Ulterior în 1940, ca urmare a pactului fascisto-comunist Ribbentrop-Molotov, Basarabia românească a fost ocupată de URSS.

1941-1945 este perioada pe care istoricii din URSS o numesc „războiul de apărare a patriei”, încercând astfel să camufleze rușinoasa perioadă când fasciștii și comuniștii erau aliați.


Reni, Basarabia (septembrie 1940). Fasciștii nemți și comuniștii ruși își dau mâna, așa cum fac prietenii.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *