Actualitate

Maia Sandu, încă un act de vasalitate față de Rusia

„UE a publicat o declarație comună pe marginea situației din Afganistan. Din cadrul Partenariatului Estic, doar Ucraina și Georgia s-au alăturat acestei declarații. 

Nu există nicio explicație de ce Moldova nu a aderat la poziția susținută de UE, membru UE, state occidentale non-UE etc. 
 
– Declarația nu face nicio aluzie la intervenții militare. Respectiv argumentul că Moldova este stat neutru nu este valid.
– Protecția vieții persoanelor care sunt în proces de evacuare constituie punctul central al declarației cu privire la Afganistan.

Chiar dacă declarația publicată de UE are încărcătura simbolică, aceasta lansează solidaritate pentru o cauză umanitară urgentă. 

Responsabili de neaderarea la declarația UE este Președintele Maia Sandu și Ministrul de Externe Nicu Popescu.
 
PS. Se poate încă de aderat la semnătură așa cum a făcut Ucraina și Georgia. De aceea, autoritățile moldoveniști pot corecta lucrurile. Neutralitate constituțională nu este un argument plauzibil.”, a scris pe canalul său de telegram Dionis Cenușă.

 

România şi mai mult de 60 de state au emis o declaraţie comună privind situaţia din Afganistan, prin care cer ca cetăţenilor afgani şi străini ce doresc să plece din ţară să le fie permis să facă acest lucru şi prin care fac apel la cei care se află acum la conducere să protejeze vieţile oamenilor şi să restabilească ordinea civilă.

Textul a fost semnat de Australia, Austria, Bahamas, Belgia, Burkina Faso, Canada, Chile, Columbia, Costa Rica, Coasta de Fildeş, Cehia, Denemarca, Republica Dominicană, El Salvador, Estonia, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Mirconesia, Fiji, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Ghana, Grecia, Guatemala, Guyana, Haiti, Honduras, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Letonia, Liberia, Lichtenstein, Lituania, Luxembourg, Malta , Insulele Marshall, Mauritania, Nauru, Olanda, Noua Zeelandă, Nigeria, Norvegia, Palau, Panama, Paraguay, Polonia, Portugalia, Qatar, Coreea de Sud, Cipru, România, SUA, Sierra Leone, Slovacia, Slovenia, Spania, Surinam, Suedia, Togo, Tonga, Uganda, Regatul Unit al Marii Britanii, Ucraina şi Yemen.

„Având în vedere situaţia securităţii care se deteriorează, sprijinim, facem eforturi pentru a securiza şi apelăm la toate părţile să respecte şi să înlesnească plecarea în siguranţă şi organizată a cetăţenilor străini şi a afaganilor care doresc să părăsească ţara. Cei care se află în poziţii de putere şi autoritate în Afganistan poartă responsabilitatea – şi răspunderea – pentru protejarea vieţii oamenilor şi a proprietăţii şi pentru imediata restabilire a securităţii şi ordinii civile”, se arată în document.

În declaraţia comună mai este precizat: „Cetăţenilor afgani şi străini care doresc să plece trebuie să le fie permis să facă asta; drumurile, aeroporturile şi punctele de trecere a frontierei trebuie să rămână deschise şi calmul trebuie menţinut. Poporul afgan merită să trăiască în siguranţă şi cu demnitate. Noi, în comunitatea internaţională, suntem gata să îi ajutăm”.

Talibanii au intrat duminică în capitala Kabul şi au preluat controlul Palatului Prezidenţial, după ce în ultimele săptămâni au cucerit, pe rând, principalele oraşe ale Afganistanului, în urma retragerii trupelor americane şi NATO.

Preşedintele ţării, Ashraf Ghani, a anunţat că a părăsit ţara pentru a evita vărsarea de sânge. Membrii Consiliului de Securitate al ONU se vor reuni în sesiune de urgenţă, luni, la ora României 17:00, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, urmând să prezinte situaţia de la Kabul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *