Opinii și Editoriale

Mali: un război de foarte departe care ne afectează direct

Mass-media din România s-a concentrat asupra marilor schimbări din nordul Africii, oamenii au fost asaltaţi cu ştiri din Libia, Egipt şi Siria, însă sudul Saharei a fost lăsat de-o parte. În paralel, statul Mali era zguduit de o lovitură de stat militară suprapusă unei rebeliuni a tuaregilor islamişti. Asta se întâmpla în martie 2012 şi nu trebuie să uităm că Mali este al treilea producător de aur din Africa. Cu un trecut colonial francez, Mali a încercat să pună pe picioare un sistem democratic pe model occidental după înlăturarea dictaturii militare a generalului Mousa Traore. Multă vreme, Mali a fost considerat unul din cele mai stabile state africane, care a reuşit schimbări paşnice de guverne. Până în martie 2012 când lucrurile au scăpat de sub control, iar regiunile nordice ale ţării au intrat sub supravegherea mai multor grupări islamiste echipate din ce în ce mai bine cu arme sustrase din depozitele armatei libiene. Astfel a devenit realitate coşmarul celor care avertizau că intervenţia în Libia nu este cea mai bună idee: grupări islamiste extremiste au reuşit să se înarmeze şi au pornit să schimbe lumea. În Mali, extremiştii au înregistrat succese rapide mai ales în luna ianuarie a acestui an când exista pericolul să fie cucerită capitala Bamako, însă succesele islamiştilor au fost întrerupte de intervenţia (permisă de ONU) a militarilor francezi. Conflictul s-a mutat în Algeria, unde s-a desfăşurat criza ostaticilor de la complexul de exploatare a gazelor naturale „Tigantourine”: teroriştii au cerut, printre altele, şi oprirea intervenţiei din Mali. Armata algeriană a intervenit în forţă, iar printre morţi se numără şi doi români. În paralel, presa din Franţa s-a transformat în ecoul problemelor pe care militarii francezi le întâmpină în Mali, iar la nivel oficial conducătorii politici şi militari de la Paris cer ajutor din toate părţile. Ţările Uniunii Europene sunt destul de reticente faţă de o participare directă în acest conflict, până acum sprijinul s-a redus la punerea la dispoziţie a unor capacităţi de transport. Tonul atitudinii finale l-a dat Germania care a anunţat că nu va trimite luptători în Mali, ci doar instructori pentru armata guvernamentală care să fie pregătită pentru a putea face faţă rebelilor. Până la urmă, poziţia Berlinului a devenit poziţia Uniunii, iar ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, a anunţat că va recomanda participarea militarilor noștri la o misiune UE de pregătire a armatei guvernamentale din Mali. Calitatea de membru al UE este scumpă: un mort într-un atac terorist şi cine ştie câţi militari care vor fi trimişi în Africa. Asta doar pentru luna ianuarie 2013. Poate că toate aceste contribuţii ale României în UE ar trebui subliniate mai limpede la Bruxelles?

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *