A înveselit milioane de oameni, iar acum plânge de unul singur în fața unui garaj ruginit… Deși observ că, în RM, oamenii care nu mai contează pentru cei cu bani și putere sunt strâmtorați până în ultimul hal și în apărarea lor nu se mai aplică legile, niciodată n-aș fi crezut că în această dramatică situație ar putea ajunge celebrul Gheorghe Urschi. În acest articol, îmi voi permite să fac abstracție de unele canoane jurnalistice, pentru a vă povesti de-a fir a păr situația strigătoare la cer în care se află astăzi una dintre cele mai admirate persoane din țara aceasta, după ce a ajuns invalid de gradul I.
 
Deși unii cititori mă sfătuiesc să scap de frustrarea pe care, cred ei, aș avea-o față de Legea antidiscriminării, eu l-aș apuca de mână, cu tot respectul, pe ambasadorul UE, Dirk Shuebel, și l-aș conduce până la casa lui Gheorghe Urschi. Să vadă și el cum se aplică discriminarea față de un om mare, care, în opinia unor indivizi, nu mai contează pentru nimeni.

Aici, nu l-aș invita în apartament, căci nu-i gospodăria mea, ci l-aș ruga să privească peste drumul care separă balconul artistului de un garaj metalic verde și vechi. Acesta, Excelență, i-aș explica, este garajul lui Gheorghe Urschi. L-a obținut în 2005, cu acordul șefului Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ (ÎMGFL) nr. 12, Valentin Bârzoi. Respectivul, din câte se știe, a fost în relații bune cu Urschi și îl invita la diferite petreceri, ca să-i distreze musafirii. „Erau în relații călduroase și tata îi acorda diferite servicii, în funcție de situație. Și Bârzoi, la rândul său, era foarte amabil cu tata”, ne spune Laura, fiica artistului. Același lucru îl confirmă și Urschi, prin singurul mijloc de comunicare pe care îl mai poate folosi – alfabetul…

Discuții nocturne între Laura Urschi și un necunoscut

Gheorghe Urschi, care din 1992, era invalid de gradul II, suferind de diabet zaharat, avea tot dreptul la garaj în apropierea apartamentului. Însă, fiind veșnic ocupat, n-a mai reușit să-și legalizeze dreptul asupra obiectului. Așa cum venea și pleca de acasă de nenumărate ori pe zi, el și-a construit o cale de acces din asfalt de la bordură până la garaj, pe care își parca mașina.

Garajul lui Gheorghe Urschi(în stânga).

Lângă garajul său, în același cartier, se află o cooperativă de garaje, dar până acum nimeni n-a avut la el nicio pretenție. De 20 de ani, proprietarii celorlalte garaje se foloseau de o cale de acces din partea opusă – dinspre Liceul „Constantin Sibirski”.

În ultimul timp, fetele artistului, Liliana și Laura, care îl îngrijesc, își parchează mașinile anume pe cărărușa de asfalt turnată de tatăl lor – singurul loc de unde, încărcate cu merinde și alte lucruri, pot ajunge mai ușor la apartamentul lui Urschi. Astfel puteau și să-l urce mai lesne în mașină, când ieșeau la plimbare și el obosea, sau când voiau să iasă în oraș cu mașina. Oricum, când în vara aceasta unul dintre membrii cooperativei a început să-și înalțe o casă deasupra garajului, nimeni nu s-a arătat deranjat.

Construcția din curtea cooperativei de garaje.

Până acum o lună și jumătate, când, într-o noapte, ieșind de la taică-său, Laura a fost oprită de un necunoscut. „S-a prezentat Nicolae Constantin și mi-a spus că membrii cooperativei au decis să împrejmuiască garajele cu un gard, pentru ca trecătorii să nu se urineze pe acolo. I-am spus că trebuie să mă sfătui cu tata și soră-mea. Dar am fost cu toții împotrivă, fiindcă pentru noi, care venim la el de trei-patru ori pe zi, încărcate cu torbe, e imposibil să descuiem și să încuiem poarta de fiecare dată”, explică Laura. Următoarea întâlnire dintre ea și pretinsul Nicolae Constantin a avut loc acum două săptămâni, tot noaptea. „Ieșeam și el mi-a apărut în față. S-a oprit în dreptul mașinii, barându-mi accesul la volan. Tăcea. L-am rugat să nu ne cuprindă în „îngrădirea” lor, iar poarta s-o facă în partea opusă. Nu a comentat nimic”.

„Toate documentele îs la Emil”

Surpriza s-a produs a doua zi. Dimineață, gardul deja creștea, iar noua poartă ieșea tocmai în cărărușa lui Urschi. Ceea ce înseamnă că fetele sale nu vor mai putea parca aici și, respectiv, drumul maestrului în lume este închis. Dacă ar parca mai spre garaj, ne spun fiicele sale, tatăl lor n-ar mai putea urca în mașină: „Acolo este o pantă foarte abruptă și, ca să-l urcăm, ar trebui să-l luăm în brațe, punându-i în pericol viața și sănătatea”.

În fața garajului – panta despre care vorbește Laura Urschi. În faţă, noua cale de acces a cooperativei.

O altă rudă de-a maestrului, Nicolae Guzunovschi, este de aceeași părere: „Ei vor să călărească totul pe spatele unui om atât de chinuit. E revoltător!”. În acea dimineață, Laura l-a sunat pe Nicolae Constantin și spune că a rămas perplexă de replica acestuia: „Eu am toate documentele, dar voi nu aveți nimic”. Același lucru i l-ar fi repetat și Bârzoi, vechiul și bunul amic al lui Urschi: „Nu faceți valuri, că voi n-aveți acte”. Iar când l-a scos pe taică-său afară, el plângea ca un copil, arătând alarmat cu degetul la asfalt și repetând fără glas: „Eu am pus asfaltul, eu!”. 

A doua zi, Liliana s-a adresat la poliție. Iar la solicitarea familiei, pretorul de Centru, Petru Budurin, i-a eliberat artistului o dispoziție de folosire temporară a garajului, pe termen de trei ani. În timp ce cei de la cooperativă sau, mai bine zis, „cel de la cooperativă” (fiindcă pe acolo se vede un singur om), fac, de fapt, construcții ilegale. Priviți atent în jur, dle Dirk Shuebel, și-l veți vedea. El se află aici întotdeauna, poate să vă dea târcoale sau să se ascundă după un gard și să vă urmărească. Numele lui real nu este Nicolae Constantin, ci Constantin Munteanu, stăpânul garajului peste care crește o casă. Haideți să vorbim cu el.

Acest om spune că are toate actele pentru construcția casei, dar că n-are treabă cu gardul: „Gardul nu-l fac eu, ci președintele cooperativei”. Ne vorbește despre un oarecare Emil de la Academia de Științe. Apoi ne povestește cu totul altceva despre discuțiile cu Laura: „I-am propus să facem poarta la bordură, dar ea a refuzat. I-am spus să vină la adunare, ca să o primim în cooperativă, dar n-a venit”. Aceste afirmații ale lui Muntean, însă, sunt categoric infirmate de Laura. Totuși, dacă omul n-are treabă cu gardul, de ce anume el a vorbit cu fata lui Urschi? Aici Munteanu se încurcă rău: „Apăi nu… Dar când cu toții, până a fi, asta a face, dar ei au făcut asta. Până nu era gardul făcut, iaca ce-i…”. Și ne trimite iarăși la Emil. Dar de ce nu s-a gândit la familia Urschi și nu a lăsat poarta în dreptul liceului? Zice că au primit o astfel de solicitare de la administrația liceului și adaugă că gardul a fost făcut cu acordul primăriei. Îi cerem documente și ne indică aceeași direcție – Emil.

Nu au acte de la primărie, construcția e nelegitimă

Fostul amic al lui Urschi, Valentin Bârzoi, care s-a arătat deranjat de întrebările noastre, ne-a vorbit despre același Emil: „Este președintele garajului. Vă adresați lui”. Ciudat este faptul că nici el, nici Munteanu nu au contactele lui Emil… Și Bârzoi ne asigură că toate construcțiile sunt legale. Dar când aude de familia Urschi, el explodează: „Fiica lui Gheorghe Urschi… Ce să-i faci? E femeie… Când am văzut-o cum urlă, m-am interesat și am aflat că lucrările sunt legale. Dar toate întrebările puneți-le gospodinului Emil”.

Se pare, însă, că aceștia mint, căci polițistul de sector, Veaceslav Mihalache, afirmă că nu există niciun document de la primărie pentru aceste construcții: „Munteanu are acte de la cooperativă, dar de la primărie nu are nimic”. După construcția gardului, poliția a transmis un material pe acest caz la Inspecția de Stat în Construcții (ISC). Adrian Furdui, specialist al Inspecției, ne va spune, la rândul său, că a trimis deja o adresare în judecată și a dispus stoparea construcției casei lui Munteanu. În privința gardului, Furdui afirmă că nu a luat încă o decizie, dar precizează că și acesta a fost ridicat fără autorizație în construcție. În schimb, potrivit lui Radu Blaj, șeful Direcției arhitectură și urbanism a Primăriei Chișinău, și construcția gardului este ilegală: „Chiar și pentru ridicarea unui gard este nevoie de certificat de urbanism și autorizație de construcție”.

Schema aproximativă a amplasării garajului lui Gheorghe Urschi și a construcțiilor efectuate recent în preajma lui.

„Copiii nu sunt puși pe lanțug ca să umble unde vor moșnegii”

Emil de la Academie este Emil Pasecovschi de la Institutul de Fizică Aplicată. Surprins de declarațiile lui Munteanu și Bârzoi, el ne-a spus: „Eu n-am făcut nimic. N-am decis nimic. Ei au decis, eu numai mi-am dat acordul”. Și el susține că actele sunt în regulă, dar că nu are nici un document, fiindcă toate sunt la Munteanu… Mai spune că administrația liceului l-a rugat să facă poarta în partea lui Urschi: „După ce copiii de la școală se dau cu săniile, găseam seringi, prezervative, școala ne-a cerut să închidem accesul în partea ceea”. La început, Pasecovschi afirmă că la mijloc este doar o chestiune de principiu, dar când îi spunem că Munteanu îl face pe el responsabil de toate, se răzgândește: „Eu îs pe baze obștești, așa că limitate sunt posibilitățile mele. Dar și eu le-am spus să facă poarta dincolo”.

Și implicarea conducerii liceului în problema gardului trezește îndoieli. „Nimeni nu ne-a întrebat nimic. Poate că ei au vrut ca elevii să nu mai calce pe acolo, dar copiii nu sunt puși pe lanțug ca să umble unde vor moșnegii”, ne spune Valentina Plogova, vicedirector al Liceului „C. Sibirski”.

„Să nu fim animale!”

La rândul lor, fiicele lui Urschi consideră că altceva ar sta la mijloc. „Munteanu își face casă deasupra garajului și nu putem exclude că aceste construcții sunt destinate pentru anumite afaceri. N-aș fi împotrivă, dacă n-ar pune în incomoditate situația tatei, care nu este una tocmai fericită. Dacă tata ar fi bine, sunt convinsă că nimeni n-ar fi îndrăznit să procedeze într-un mod atât de neobrăzat. E tratat astfel, fiindcă el, sărmanul, nu mai poate să se apere”, consideră Laura Urschi. „Cât tata a fost bine, nimeni nu a îndrăznit să se bage aici. Dar acum toți vor să utilizeze ceea ce a făcut el, fără să le pese că are și el suflet și inimă. Oamenii se gândesc numai la ei și într-un mod nerușinat își bat joc de alții”, afirmă Liliana.

Aflând despre situația lui Urschi, a rămas indignat și președintele Curții de Conturi, ex-primarul Serafim Urecheanu: „Este o crimă împotriva unui om, care a scris istoria acestei țări, a unui formator al culturii noastre, a unui cetățean în fața căruia trebuie să te închini, dar nu, văzând că nemiloasa boală s-a abătut asupra lui, să-i iei ultima bucățică de pământ. Să nu fim animale, să ne oprim!”, atrage atenția Urecheanu. Așteptând reacțiile autorităților la situația ostenitului maestru, sper că Dirk Shuebel a înțeles cât de reușit implementează Chișinăul Legea antidiscriminare.