La prima vedere sunt optimiste și pozitive, dar le copleșesc emoțiile imediat cum încep să-și povestească istoriile. Nu s-au gândit nicio clipă să-și abandoneze micuții și recunosc cu încredere că nu diagnoza este șocul cel mare, ci atitudinea discriminatorie a celor din jur.

„Autismul este o stare patologică manifestată prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioară și intensa trăire a vieții interioare”, se menționează în literatura de specialitate.

„Se spune că ei trăiesc în lumea lor, iar noi în lumea noastră. Uneori pentru ca să învețe cuvântul „minge” poate dura o săptămână sau chiar o lună”. Așa îi descrie pe „copiii speciali” Victoria, o mămică tânără care educă o fetiță cu autism, pe nume Maria.

„De ce eu, de ce anume copilul meu?”

Micuța are trei ani și jumătate, iar de nouă luni merge la un centru de dezvoltare pentru copiii cu autism, care se află în Capitală. „Fiica mea vorbește, dar nu comunică! Când am început să ne ocupăm aici, nu vorbea nimic – doar cânta. Atunci noi râdeam, dar acum am înțeles că și asta-i o problemă. Când fredonează o melodie, ea mai mult se închide în sine. Eu nu înțelegeam de ce copilul meu cântă, dar nu vorbește. Ea cânta cu cuvinte, dar elementar „mama”, nu putea să spună. Nu înțelegea cine-s eu. O duceam la un centru de dezvoltare, o lăsam acolo, iar când veneam după ea, nici nu mă observa. Când am observat aceste lucruri, am început să mergem pe la neurologi”, mărturisește tânăra mămică.

La început, medicii le spuneau părinților că „totul o să fie bine, copilul vostru este sănătos”. Victoria, însă, a continuat să-și pună întrebări, iar la un moment dat, scriind simptomele pe internet, a dat de cuvântul „autism”. Pentru ca să accepte această diagnoză a avut nevoie de mult timp. „A fost foarte greu – câteva zile am plâns încontinuu. Primele gânduri au fost: de ce eu, de ce anume copilul meu? Niciodată n-am fumat și n-am băut alcool. E foarte dureros să vezi că propriul copil nu te recunoaște. Alți micuți întreabă: mama când, mama unde, mama cum, mama de ce, dar Maria nu a spus asta niciodată. Părinții care au copii tipici se plâng că sunt sătui să le ofere răspunsuri. Eu, însă, aș da orice, doar ca să-mi văd fetița curioasă”, recunoaște Victoria.

Femeia a menționat că, dacă soțul nu i-ar fi fost alături, ea n-ar fi făcut față provocărilor. El o susține atât financiar, cât și moral, însă refuză să accepte diagnoza. Când soția sa vorbește despre autism, el se supără și repetă mereu: „cu fetița noastră totul este normal”.
O perioadă, Victoria a mers și la grădiniță împreună cu fiica sa, însă din momentul când i-a spus directoarei despre diagnoză, aceasta s-a speriat și i-a recomandat să meargă în altă parte. „Maria are nevoie de comunicare, ea nu prezintă pentru nimeni niciun fel de pericol”, a conchis interlocutoarea mea.

„Nici nu știam ce înseamnă autism”

Diana este o altă mămică pe care am întâlnit-o la același centru. Femeia și-a dat seama că fetița sa Ana nu este ca ceilalți copii, când micuța avea doar un an. Aceasta nu reacționa la numele său și nu accepta să se joace. „Atunci n-am vrut să acceptăm replici din partea altora, că ceva nu era în regulă cu copilul nostru. Aveam impresia că așa este caracterul ei. Nici nu știam ce înseamnă autism – credeam că sunt copii care nu aud. Bunica a observat mai multe lucruri neobișnuite. Ea mă întreba de ce nu dă „pup”, de ce nu dă „pa pa” și de ce nu spune nici mama și nici tata?! De fapt, ea nici acum nu spune aceste două cuvinte”, povestește tânăra.

Diana mărturisește că nu a acceptat să creadă că fiica sa are autism până când a citit pe internet care sunt simptomele acestei stări patologice.

Deja de jumătate de an, Ana frecventează centrul de dezvoltare pentru copii cu autism. La început, fetița nu comunica și nu privea pe nimeni în ochi, acum însă se observă îmbunătățiri la toate capitolele. Mai mult, ea stă deja cuminte la măsuță și face anumite exerciții. La nume reacționează doar pentru recompensă – bomboane sau alte dulciuri.

Atât prenumele mamei, cât și cel al fetiței, au fost modificate.

„Noi ne bucurăm de niște lucruri care altor părinți li se par absolut normale”

Marina este o altă mamă care educă un copil cu autism. Fiul său Sașa s-a născut cu o problemă gravă la inimă și la doar cinci zile după ce a văzut lumina zilei, a fost operat. „Noi credeam că el întârzie în dezvoltare față de restul copiilor pentru că a avut o intervenție chirurgicală. Când am mers la medic, ni s-a spus că are autism. În acel moment am avut un șoc foarte mare și am simțit frică. Nici nu știam unde s-o apuc și ce să fac. A fost și o perioadă când nu vroiam să recunoaștem că toate aceste lucruri se întâmplă cu noi, după însă am înțeles că altă soluție nu există”, își amintește femeia.

Sașa are acum patru ani și deja de 10 luni frecventează același centru pentru copii cu autism. Până a ajunge aici, el reacționa cu greu la numele său și nu vorbea nimic. După doar o lună și jumătate, băiatul a început să vorbească. „Prima silabă a spus-o la lecții, iar deja acasă a început să rostească unele cuvinte. Acum, Sașa formulează propoziții simple și poate zice clar ce vrea. Aceasta este o fericire enormă. Noi ne bucurăm de niște lucruri care altor părinți li se par absolut normale”, susține interlocutoarea mea.

Întrebată cum vede viitorul copilului său, Marina a menționat că nu se gândește la ceea ce urmează. „Cu asemenea copii e bine să trăiești cu prezentul, să te bucuri de succesele lor, chiar dacă sunt nesemnificative”.

Femeia nu ascunde diagnoza copilului său, ba chiar încercă să le spună despre aceasta la cât mai multe persoane. Ea își mai dorește și alți copii.

„Nu toate familiile sunt gata să facă acest pas”

Veronica Sârbu este psiholog clinician și terapeut comportamental în cadrul centrului „Puzzle Kids”, unde își duc micuții cele trei mămici. Împreună cu o altă colegă, specialista elaborează programele individuale pentru fiecare copil.

În prezent, instituția este frecventată de 18 copii, majoritatea cu autism. Cu ei se lucrează câte două ore pe zi, cinci zile pe săptămână. „Părinții află despre noi la unul dintre centrele de diagnoză din Chișinău, după care vin aici și discutăm cu fiecare în parte. Sunt anumite reguli care trebuie respectate și nu toate familiile sunt gata să facă acest pas. Trebuie să înveți să trăiești un pic diferit”, a punctat angajata.

Majoritatea copiilor ajung la centru pentru o perioadă nedeterminată. Lunar părinții trebuie să achite câte 5000 de lei.

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii (MS), în anul 2015, în Moldova erau înregistraţi 220 de pacienţi cu autism, dintre care 190 de copii.