Mărturiile unui deținut politic

Bătrânul a decis să ne facă o vizită după ce a citit articolul publicat în ediția din 28 februarie despre operațiunea MAI de capturare a ex-liderului transnistrean: „Igor Smirnov: „Destinul Moldovei este să se unească cu România”. După mai bine de două ore de discuții, am decis să-i public povestea, însă la dorința lui, nu-i vom publica numele, pentru că, după cum spunea și el, niciodată n-a vrut să fie pe scândură (doska pociota).

„Încă din 1988 de-acum nouă nu ne era ușor să trecem în stânga Nistrului pentru că în Rusia știau că Basarabia este a României, trebuie să se unească cu România și nu avem ce căuta în Transnistria. Ei se socot moldoveni, dar pe noi ne numesc români. Și în aceeași vreme, noi din partea asta, cu spumă la gură vrem să le dovedim lor că suntem tot moldoveni ca și ei, și ei sunt ai noștri”, ne spune bătrânul B.N. care ani la rând a muncit la construcția mai multor drumuri și poduri de pe ambele maluri ale Nistrului și a venit la redacție ca să ne spună „adevăruri pe care toată lumea le cunoaște, mai puțin moldovenii”.

Deși n-a făcut decât clasele primare încă pe timpul românilor, B.N. este un bătrân cărturar care ar putea să-ți vorbească ore întregi despre valori, despre istorie și adevăr. După minute bune în care am vorbit despre atitudinea moldovenilor de peste Nistru față de basarabeni, despre România și limba română, bătrânul a subliniat: „Lingviștii de azi insistă pe diferențele între limba română și „moldovenească”. Da, sunt oarecare diferențe pentru că moldovenii, mai ales de peste Nistru… și nu știți încă cum vorbeau ei până în anii 40. Ei și-au păstrat limba care-o vorbeau acum 300-400 de ani. La fel ca și găgăuzii – limba turcească a lor este limba pe care-o vorbeau turcii 3-4 sute de ani în urmă. Mai ales că în secolul trecut toate limbile s-au modificat. Limba română la fel s-a modificat. În aceeași Rusie scrisul literar era ca și acel bisericesc, pe când după revoluție și ei l-au schimbat”.

10 ani de lagăr pentru că a trecut Prutul

Bătrânul mi-a povestit și cum a fost pe „vremea românilor”, dar și calvarul sovietic prin care a trecut, după ce la numai 18 ani a devenit deținut politic și a fost condamnat la 10 ani de lagăr. „Asta pentru că am trecut Prutul împreună cu un moș de-al meu și un prieten de-al lui. Dar când am ajuns în România, am dat tot peste sovietici. Ne-au descoperit în tren, pentru că n-aveam bilete și ne-au dat jos la Buzău. Deja la poliție au aflat că noi am trecut Prutul fugind de ruși. Ei au luat și ne-au dus la Curtea Marțială la Brașov, peste două săptămâni ne-au transferat prin Comisia de control în URSS”, își amintește bătrânul B.N. În acești ani de lagăr a fost dus prin toată Rusia.

„Pe noi, tinerii, nu ne lăsau mult într-un loc să nu ne facem prieteni, să fim despărțiți, să fim străini, ca să nu se facă o oarecare legătură, să nu se organizeze și să se răscoale. Eu am fost dus peste tot, de la Leningrad și până la Sofgavani, de la Marea Barenț, până la Stavropol, Ural, de la Marea Caspică, de la peninsula Taimîr și până la hotar cu China. Eu știu Rusia mai bine decât mulți ruși. Am văzut măreția Rusiei, bogățiile ei, călcam pe aur, dar n-aveai voie să te apleci să-l iei, și am văzut prostia rusească, pentru că Rusia niciodată n-a trăit și nici azi nu trăiește omenește. Și asta cuiva îi convine”, consideră fostul deținut politic.

„Am trăit omenește atunci când am trăit cu Țara”

Când a revenit din lagăr, era pe vremea lui Hrușciov. „La fel ca acum era tot felul de producție, manufactură, mobilă. Iar în 1961 s-au schimbat banii în toată uniunea: o rublă a devenit 10 copeici. Astfel un kilogram de carne de vită care era 9 ruble – costa deja 90 de copeici, untul a scăzut de la 4 ruble kg la 40 de copeici. Și așa a fost până în 1962. După ce în februarie Hrușciov a decis să nu-l mai țină pe Stalin la mausoleu, n-a mai rămas nimic în magazine. Nu se găsea nimic. Trebuia să te scoli la 4 dimineață, să ocupi rând la pâine și mai mult de două nu-ți dădeau. Un ceas, două, trei puteai să stai la rând și să apuci să cumperi pâine, dar puteai să stai degeaba”, își amintește bătrânul trist, privind în gol.

Când l-am întrebat ce crede despre afirmațiile unora că în Uniunea Sovietică a fost bine, acesta a răspuns: „A fost și bine, dar pentru cei care nu făceau, dar luau. Pentru că și din oraș dacă avea transport trecea cu mașina prin livadă și-și lua fructe, pe lângă grădină-și lua legume, în câmp strângeau popușoi și răsărită. Noi însă am trăit omenește atunci când am trăit cu Țara, în timpul României, când de mic copil fiecare învăța să păzească, să păstreze, să prețuiască tot ce este în jur. Închisoarea era, în primul rând, o rușine mare, apoi devenea pedeapsă. Dacă făcea un copil ceva, până la 18 ani nu-l judecau, dacă era băiat îl judecau pe tată-său, dacă era fată – pe mama o puneau la închisoare. Și asta era corect. Închisoarea era o rușine, dar după ce au venit tovarășii, închisoarea a devenit o instituție, universitate. Dacă a ajuns de trei-patru ori acolo el poate să iasă cu pieptul deschis și să declare cu mândrie și în rusește: „ia uje tam bîl” (Eu acolo deja am fost). Noi am pierdut tot ce e omenește, simțul de jale, rușine, onoare, de cinste adevărată. Noi ne temem. Ne-au băgat frica și noi o transmitem și celor de după noi”, spune cu regret cititorul nostru, după care adaugă în timp ce ochii-i sunt scăldați în lacrimi:

9 ani de teroare în „Uniunea Sălbatică”

„Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că prin câte am trecut și pe unde am fost dus am ajuns până astăzi. Cei 9 ani din cea mai fragedă tinerețe au rămas acolo, i-am trăit sub armă și înconjurat de câini. În fiecare noapte auzeam împușcături de mitralieră care dădeau de știre că ei nu dorm. Erau vremuri când 2-3 săptămâni nu ne dădeau pâine. Și când ne dădeau pentru o perioadă, mâncau până puneau capul pe masă…îl luau de-un picior și-l cărau să-l îngroape. Mâncare fierbinte… o dată nu ne-au dat timp de două săptămâni, nimic. Pâine primeam, da alte produse nu aveau. Și apoi ne aduceau o căldare de mâncare pentru două săptămâni. Mâncau unii până mureau. Și să vezi toate acestea, la o vârstă de 18-19 ani, tânăr de la țară fără școală, fără studii. Să vezi 70, 100 sau 150 de oameni înghețați, morți și puși în picioare unul lângă altul, să vezi cum le făcea autopsia, să vezi asta ani la rând, în fiecare zi: sânge, morți, să vezi 50-70 de oameni maturi și bătrâni plângând ca niște copii mici c-au rămas fără pâine”.

P.S.: Am scris aceste mărturii ale bătrânului B.N. special pentru tinerii care astăzi îmbracă uniforme sovietice și împart panglici de tot soiul, pentru dodonii și tkaciucii care vor să ne „bage” în uniunea vamală, care vor să rămânem sub papuc rusesc fără să realizeze ce înseamnă de fapt dominație rusă, cum a arătat „raiul” sovietic și cum au fost tratați băștinașii acestor pământuri de „mama Rusie”. Mai ales în contextul evenimentelor din Ucraina și a ambițiilor teritoriale ale lui Putin ar trebui să conștientizăm ce pericol ne paște.

NOTĂ! De ce nimeni nu vorbește despre cele patru cetăți aflate pe malul drept al Nistrului construite nu de împăratul Nicolae, nu de Petru I, da sunt construite de băștinașii pământului ăsta, de băștinașii care au vorbit și care mai vorbesc limba care de 155 de ani este recunoscută în toată lumea ca limbă română. Și aceste cetăți vorbesc mai mult ca toți istoricii. Ele spun adevărul incontestabil – tot pericolul pentru pământul acesta în toate vremurile a fost și este venit din răsărit. Și nimeni nu poate să demonstreze că nu este așa.