Mersul la Moscova sau umilinţa ca perversiune politică

Liderii Ţărilor Baltice, dar şi ai unor state din Europa de Est, care văd altfel decât Moscova rolul jucat de URSS în declanşarea şi urmările Războiului al Doilea Mondial, au evitat constant să participe la manifestaţiile legate de ziua de 9 mai la Moscova. Este suficient să ne amintim în acest context de scandalul diplomatic care s-a iscat în 2005 între Moscova şi Tallinn pe de o parte, şi între Moscova şi Riga pe de altă parte, când preşedinţii de atunci ai Letoniei (Vaira Vike Freiberga) şi Estoniei (Arnold Ruutel) au refuzat să meargă la Moscova pentru a participa la ceremoniile legate de sărbătorirea a 60 de ani de la „Ziua Victoriei”. Cei doi preşedinţi au condiţionat atunci deplasarea lor la Moscova cu recunoaşterea şi condamnarea de către Rusia, ca stat succesor al URSS, a ocupării Ţărilor Baltice de către URSS în 1940.

Propagandă în stil sovietic

Mai multe acţiuni întreprinse de Moscova, dar şi unele declaraţii ale oficialilor ruşi, ne fac să credem că principalul scop al manifestaţiilor legate de 9 mai sunt determinate şi anul acesta nu de dorinţa sinceră a autorităţilor ruse de a-i comemora pe cei care au căzut în luptele contra fascismului, ci de scopul de a propaga punctul de vedere rus cu privire la cauzele şi rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial. La 21 aprilie a.c., Konstantin Kosaciov, preşedintele Comitetului Dumei de Stat a Rusiei pentru relaţii internaţionale, criticând Partidul Comunist din Rusia (care se opune participării ostaşilor americani, englezi şi francezi la parada de la 9 mai), a spus: „Invitarea militarilor din SUA, Franţa şi Marea Britanie, care au fost aliaţii noştri în al Doilea Război Mondial, este răspunsul nostru la încercările de a falsifica istoria noastră. Ei vor veni la noi, la parada noastră, astfel recunoscând contribuţia noastră la marea Victorie”. În continuare, el a descris parada comună a trupelor ruse şi a aliaţilor occidentali drept o victorie diplomatică a Rusiei „în discuţiile privind adevărul istoric şi răspunsul nostru dat încercărilor de a falsifica istoria” (ITAR-TASS, „Interfax”, 21 aprilie 2010).

În ultimii ani, Moscova a depus eforturi considerabile pentru a contracara încercările de a egala fascismul cu comunismul de tip sovietic, instaurat de Stalin nu doar în URSS, ci şi în Europa de Est. Să ne amintim în context de nemulţumirea Kremlinului faţă de rezoluţia Adunării Parlamentare a OSCE, adoptată la 3 iulie 2009 la Vilnius, care a propus ca ziua de 23 august (când a fost semnat, în 1939, Pactul Molotov-Ribbentrop) să fie declarată zi de comemorare a victimelor stalinismului şi nazismului. Kremlinul s-a arătat extrem de supărat pentru faptul că în rezoluţia AP a OSCE se subliniază că Europa în secolul XX a avut de înfruntat „două regimuri principale de tip totalitar – cel nazist şi cel stalinist, care au adus genocid, violarea drepturilor şi libertăţilor omului, crime de război şi crime împotriva umanităţii”. Mai mult, pentru a-şi promova punctul de vedere asupra cauzelor şi consecinţelor celui de-al Doilea Război Mondial, preşedintele Medvedev a creat, la 19 mai 2009, „Comisia pe lângă preşedintele Federaţiei Ruse pentru a contracara tentativele de falsificare a istoriei care aduc atingere intereselor Rusiei” („Ekho Moskvy”, 19 mai 2009), iar Academia de Ştiinţe a Rusiei a hotărât să întocmească o listă a „organizaţiilor şi persoanelor ce admit falsificarea istoriei în detrimentul intereselor Rusiei” („Lenta.ru”, 1 iulie 2009).

În sfârşit, drept dovadă a faptului că manifestaţiile ce se aşteaptă de 9 mai la Moscova au drept scop promovarea „viziunii ruseşti” asupra celui de-al Doilea Război Mondial este şi neinvitarea Georgiei la Moscova. Explicaţia oficială e că Georgia, în urma invaziei Rusiei din august 2008, a părăsit CSI. În realitate, Moscova nu doreşte să-l vadă pe Saakaşvili – care a deschis un muzeu al ocupaţiei sovietice la Tbilisi – în rândul oaspeţilor de onoare…

Tribunalul de la Nurnberg şi „adevărul istoric rusesc”

Este important de subliniat că, de regulă, în acţiunile sale de „contracarare” a încercărilor de a pune semnul egalităţii între regimurile nazist şi comunist, Rusia face trimitere la Tribunalul Militar Internaţional de la Nurnberg, care a condamnat fascismul şi care, după cum îi place să spună mai ales ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, a făcut o distincţie clară între ţările naziste şi cele ale coaliţiei antihitleriste (vezi interviul lui Lavrov pentru RIA Novosti, 16 octombrie 2009). Din păcate, el „uită” că regimul stalinist a săvârşit crime împotriva umanităţii la fel de grave ca şi cele săvârşite de regimul nazist. Unele dintre crimele pentru care erau judecaţi naziştii se săvârşeau în URSS chiar în timpul procesului de la Nurnberg.

În Carta Tribunalului Militar Internaţional de la Nurnberg, bunăoară, deportările au fost calificate drept „crime de război” şi „crime împotriva umanităţii”, iar reprezentanţii URSS au condamnat cu vehemenţă deportările înfăptuite de autorităţile hitleriste. Iar la 26 februarie 1946, L. Smirnov, asistent al procurorului din partea URSS, a condamnat expulzările de populaţie înfăptuite de autorităţile germane în Polonia, Iugoslavia şi Slavonia, calificându-le drept crime împotriva umanităţii. După Nurnberg, însă, ştim cu toţii că au urmat deportările din Ţările Baltice şi Moldova, iar GULAG-urile din Siberia nu se deosebeau cu nimic de ghetourile naziste. În aceste împrejurări, ne întrebăm cât suntem de îndreptăţiţi să mergem la Moscova pentru a face propagandă versiunii ruseşti a istoriei celui de-al Doilea Război Mondial? Poate e mai bine să aşteptăm mai întâi un proces de genul celui de la Nurnberg şi pentru liderii sovietici (fie şi in absentia)?

(continuare în numărul de mâine)

Ion Constantin, pentru TIMPUL