Politică

Micşorarea accizelor pentru maşinile de lux şi scutirea de impozite a unui agent economic, vor fi REPUSE pe rol şi REVOTATE în Parlament

Declaraţia aparţine preşedintelui fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Valeriu Streleţ, și a fost făcută în cadrul unei emisiuni televizate.

Potrivit liberal-democratului, motivul pentru care au fost declarate neconstituţionale aceste norme, a fost încălcarea procedurii, fiind votate în Parlament fără avizul preliminar al Guvernului. El a ţinut să precizeze că în realitate a existat şi avizul Guvernului, doar că a parvenit în Parlament cu o întârziere de o zi.

Streleţ a mai spus că deputaţii din opoziţie au prezentat eronat esenţa acestor două cazuri pentru opinia publică. Astfel, nu este vorba de micşorarea accizelor anume pentru maşinile de lux, ci pentru cele cu motoare de mare capacitate, care include o categorie mult mai largă de maşini, inclusiv microbuze. Pentru că cetăţenii erau puşi în situaţia să achite accize ce depăşeau uneori preţul acestor automobile, ei le înmatriculau în regiunea transnistreană, iar bugetul Republicii Moldova suporta pierderi enorme.

În celălalt caz este vorba de scutirea de impozite a agentului economic care a efectuat lucrările de reparaţie a Mănăstirii Curchi. „Mănăstirea, care este patrimoniul statului, dar nici statul însuşi, nu dispun de resurse pentru a achita companiei „Glorinal” lucrările de reparaţie, de aceea s-a ajuns la un consens cu agentul economic privind scutirea de impozite”, a precizat liberal-democratul.

sursa: ipn.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *