Publicul mare, căruia nu i se definesc exact cuvintele, ajunge astfel a crede că nu are în faţa-i mai mari inamici ai libertăţilor decât pe conservatori şi mai mari amici ai progresului decât pe roşii, pe când tocmai contrariul e adevărat.
Conservatorii au comis într-adevăr o greşeală. În acest sfert de secol trecut ei au crezut că purtarea lor francă, mărturisirea adevăratelor lor principii în Parlament ar fi de ajuns pentru a invalida calomnia unor adversari care administrau zilnic prin foaia lor publicului cuvenita doză de minciună, de ignoranţă, de otravă socială. Ei au fost destul de optimişti de-a crede că cel ce-şi primejduieşte mintea şi inima, citind organe roşii, se simte totodată dator de-a controla zisele foi prin cele ce se rosteau şi se votau în Parlament. Ei nu aveau idee, se vede, că legea fizică a inerţiei îşi are analogia sa în lumea morală, în lenea intelectuală a cititorilor de gazete şi că oamenii se măgulesc a fi gândit singuri şi a se fi convins când ei n-au fost decât amăgiţi pe neştiute de către nişte şarlatani politici.
Am afirmat că instituţiile liberale de azi sunt în cea mai mare parte opera partidului conservator.
„Românul” o contestă.
Cel ce afirmă cată să probeze. Deci vom proba.
Se ştie că în Moldova nu există roşii. Liberalii de acolo s-au numit fracţionişti şi au fost aproape totdeauna în opoziţie. Principiile lor politice se-ntemeiază pe doctrinele răposatului Simeon Bărnuţ, iar acestea din urmă au drept izvor o adunare eclectică de principii din dreptul roman şi din doctrinele etice ale filozofiei germane. La drept vorbind, nu au a face nici în clin, nici în mânecă cu roşii din Ţara Românească, căci toată seria de principii e atât de deosebită de-a roşilor pre cât e de departe Blajul de Cayenne. Afară de aceea în timpul în care reforma constituţională s-a aşternut pe hârtie fracţiunea mai nu exista; ea s-a format cu mult mai târziu. Principiile toate ale Constituţiei actuale au fost votate în unanimitate de Adunarea ad-hoc din Moldova şi au devenit programul întregii dezvoltări a statului român.
Să luăm dar pe rând voturile acelei Adunări, hotărâtoare pentru întreaga dezvoltare ulterioară. În şedinţa de la 7 octombrie se votează:
1. Autonomia Principatelor în cuprinderea vechilor capitulaţii de la 1393, 1460, 1551 şi 1634.
2. Unirea Principatelor într-un singur stat sub nume de România.
3. Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării.
4. Neutralitatea pământului Principatelor.
5. Puterea legiuitoare încredinţată unei Obşteşti Adunări, în care să fie reprezentate toate interesele naţiei. În şedinţa de la 25 octombrie, acelaşi an, se votează.
6. Religia domnitoare în România este religia ortodoxă a Răsăritului. Exerciţiul celorlalte culturi recunoscute este liber, însă cu restricţia prevăzută în capitulaţii.
În şedinţa de la 29 octombrie:
7. Privilegiile de clase vor fi desfiinţate în România.
8. Egalitatea tuturor românilor înaintea legii.
9. Aşezarea dreaptă şi generală a contribuţiilor în proporţie cu averea fiecăruia fără deosebire.
10. Impunerea tuturor la conscripţia militară.
11. Accesibilitatea pentru toţi românii la funcţiile statului.
În şedinţa de la 31 octombrie:
12. Respectul domiciliului şi al libertăţii individuale.
13. Supunerea fiecăruia numai la judecătorii prevăzuţi prin legi.
14. Comisii sau tribunale excepţionale nu se vor înfiinţa în nici un caz. În şedinţa din 4 noiembrie:
15. Recunoaşterea neatârnării bisericii ortodoxe a Răsăritului din Principatele Unite de orice chiriarhie, păstrându-se însă unitatea credinţei cu biserica ecumenică a Răsăritului în privinţa dogmelor.
16. Înfiinţarea unei autorităţi sinodale centrale pentru treburile duhovniceşti, canonice şi disciplinare, unde va fi reprezentată şi preoţimea de mir a fiecărei eparhii.
17. Nici odinioară şi nici într-un chip mitropoliţii sau episcopii ţării nu vor putea fi aleşi dintre străini sau dintre împământeniţi.
În şedinţa de la 6 noiembrie:
În şedinţa de la 6 noiembrie:
18. Puterea executivă şi legiuitoare să fie despărţite în România.
19. Străinii petrecători în Principate să fie supuşi jurisdicţiei ţării fără intervenţia consulatelor. În şedinţa de la 9 noiembrie:
20. Puterile garante să recunoască vechiul şi neprescriptibilul drept al Principatelor Unite de a-şi regula ele singure relaţiile lor comerciale cu alte staturi.
În şedinţa din 18 noiembrie:
21. Deplina neatârnare a părţii judecătoreşti de puterea curat administrativă.
22. Inamovibilitatea judecătorilor. Modul se va hotărî prin o lege votată de Adunarea legiuitoare viitoare. În şedinţa de la 20 noiembrie:
23. Responsabilitatea miniştrilor înaintea Adunării generale.
24. O lege specială, votată de Adunare în cea dintâi sesiune, va statornici tribunalul însărcinat cu judecarea miniştrilor puşi în acuzaţie de Adunare.
25. Miniştrii osândiţi în nici un caz nu vor putea fi iertaţi de şeful statului. Ş.a.m.d.
Şi cine erau raportorii Adunării acesteia pentru propunerile votate, cine oratorii şi apărătorii reformei constituţionale a României?
Vază-se Buletinul adunării: Lascar Catargiu, Epureanu, Petru Mavrogheni, Anastasie Panu (n-a fost nicicând roşu), Dimitrie Ralet, Vasile Sturdza, Constantin Hurmuzache.
Toate hotărârile acestea se luau, precum am mai spus-o, cu unanimitate de voturi căci nu existau partizi în Moldova. Să vedem acuma din cine se compunea această Adunare? Din Fundeşti, Pătărlăgeni şi Costineşti?
Iată-i citaţi, pe rând, pe toţi mirenii: vornicul Costache Rolla, vornicul Dimitrie Miclescu, clucerul Bădărău, d. Danilă Bălan, vornicul Anastasie Panu, aga Anast. Fătu, spătarul Cozadini, maior Malinescu, vornicul Mihail Cogălniceanu, aga Iancu Docan, pitarul Gheorghe Masian, d. Dumitru Savin, postelnicul Costachi Vârnav, vornicul Dimitrie Rallet, spătarul Neculai Cananău, clucerul Ştefan Călin, Simeon a Stancei, vornicul Sevastian Cananău, aga Alecu Jian, vornicul Alecu Forăscu, Costachi Morţun, Toader sin Pavel, postelnicul Dim. Grigoriu, vornicul Grigorie Balş, postelnicul Mihai Jora, comisul Vas. Zaharia, Const. sin Vasile Ostahi, aga Dim. Gheorghiad, logofătul Gheorghieş Sturdza, logofătul Const. Sturdza, vornicul Cost. Hurmuzache, d. Ioan Levârdă, aga Grigorie Vârnav, aga Cost. Roset, spătarul Dim. Cracte, d. Ion a Babei, comisul Petre Brăiescu, vornicul Iord. Pruncu, pitarul Chirilă Ciocîrlie, d. Ioan Roată, d. Gheorghe Ilie, vornicul Vasile Sturdza, postelnicul Alecu Tiriachiu, serdarul Ion Hrisanti, Vasile Balaiş, spătarul Const. Iacovachi, vornicul Lascăr Catargiu, postelnicul Ioan Fotea, postelnicul Gheorghe Vârlan, Răducanu Sava, vornicul Cost. Negri, maiorul Alecu Cuza, vornicul Grigorie Şuţu, vornicul Manolaki Costaki, medelnicerul Vasilie Nicolau, d. Vasile Stan, aga Manolache Costin, spătarul Nic. Carp, spătarul Sandu Miclescu, nobilul Const. Sturdza, d. Ioniţă Olariul, d. Ioniţă Ghidionescu, vornicul Petre Mavrogheni, vornicul Nicu Catargiu, slugerul Nic. Bosie, Pandele Croitoru, colonelul Nic. Iamandi, Dimitrie Vesiliev Romov, Lazar Galiardi, vornicul Ioan Cantacuzino, aga Grigorie Costachi, Constandin Ştiun, Timofti Sacalov, logofătul Alecu Balş.
Iată o Adunare compusă din privilegiaţi, din boieri, condusă de vornici, care abrogă privilegiile, proclamă unirea României, egalitatea cetăţenească, despărţirea puterilor publice, responsabilitatea ministerială, inviolabilitatea domiciliului şi a persoanei, libertatea conştiinţei ş.a.m.d., adică toată zestrea constituţională a Apusului, bineînţelegându-se, fără preţiosul concurs al Costineştilor, Fundeştilor, Pătărlăgenilor, adică fără tagma patrioţilor roşii.
Apoi aceştia reacţionari sunt?
Dar Constituţia actuală nu s-a votat de o Adunare al cărei prezident, deci reprezentant al majorităţii, era dl Epureanu?
Ceea ce nu stă însă în acele voturi ale Adunării ad-hoc e: ca oameni cu patru clase primare să fie redactori de gazetă şi directori de bancă, ca avocaţi de mâna a doua să fie directori de drum de fier, ca jucători de cărţi de profesie să fie deputaţi, ca scabroase afaceri să se facă muşama, ca tejghetari să ia în primire lucrări publice, ca Fundeşti şi Pandravi să fie numiţi cavaleri ai Stelei României, ca să se ia împrumut milioane de franci de la un stat vecin fără a-i trece în socoteli, ca să se urce în trei ani cheltuielile statului cu 34 la sută, ca să se treacă Dunărea cu război fără zapis şi chezăşie ş.a.m.d.
Iată lucruri pe care nu le-a votat Adunarea ad-hoc şi care nu stau nici în Constituţia actuală. Lupta, aşadar, nu e între principii, ci între pretextarea mincinoasă de principii cu care s-acopăr turpitudinile unei demagogii corupte şi între realitatea instituţiilor liber[al]e pe care le cere ţara şi noi.
Oare o mai cuteza „Românul” a nega conservatorilor paternitatea instituţiilor liberale şi după aceste citate? O mai cuteza să vie cu poveşti de la Anadan Babadan, precum că dl C.A. Rosetti ar fi făcut parte din ceata lui Tudor Vladimirescu pe când nu era încă pe lume?
Cât e de atunci? Douăzeci şi trei de ani, adică tot cam atâta e de când spune „Românul” zilnic neadevărul c-ar fi existând reacţie în ţară.
Există într-adevăr o luptă şi n-o tăgăduim. O luptă între ideea unui stat cu instituţii liberale şi solid organizat şi între o demagogie lacomă de câştig fără muncă care a uzurpat numele de partid politic, făr-a fi decât o societate de neomenoasă exploataţie a poporului românesc.
MIHAI EMINESCU
17 februarie-31 decembrie 1880
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
