Mihai Eminescu a colaborat însă de-a lungul vieții cu mai multe ziare și a tratat cu mult discernământ problemele României din vremea lui. Inaugurăm un ciclu de texte prin care aducem la cunoștință cititorilor activitatea sa de jurnalist. Articolele selectate au fost publicate pe paginile ziarului „Timpul” din București în perioada octombrie 1877 – iunie 1889.

Horaț jidan

„Directorul liceului comunal din Triesta, d. dr. Wilhelm Braun, a făcut ciudata descoperire filologico-confesională că poetul roman Quintus Horatius Flaccus, favoritul împăratului August şi amicul lui Mecena, e adică jidan din născare. D. director şi-au expus per longum et latum ideile într-o broşură italiană tipărită la Triesta. El susţine că tatăl lui Horaţ a fost un jidan evlavios şi învăţat care l-a crescut pe fiu-său în credinţa şi înţelepciunea părinţilor. De aceea filozofia vieţii pe care Horaţ o rosteşte în poemele sale este aceeaşi pe care-o cuprind cărţile sfinte ale evreilor, cunoscute sub numele Cartea înţelepciunii, şi anume Proverbele, înţelepciunea şi Isus Sirah. Această teorie d. Braun caută s-o dovedească prin numeroase citate. Apoi el găseşte că epicureismul şi umorul lui Horaţ constituiesc o trăsătură caracteristică a jidanului şi într-această privire îl compară cu … Heine !
Citatul cunoscut din satire Credat Iudaeus Apella d. Braun îl explică şi zice că Apella nu-i nimic alta decât ,,Abeles".
Dar atunci şi Horatius Flaccus trebuie să se fi chemat Horatius Flekeles.”

16 decembrie 1877

Dorobanții

Dacă eram stat vasal, de ce înainte de intrarea noastră în acţiune guvernul rus a iscălit cu noi convenţiunea pentru trecerea armatei în care se stipulează condiţiuni curat politice, cum este integritatea teritoriului? Iată ce s-a făcut când era vorba din partea noastră de o neutralitate binevoitoare. Şi astăzi, când M. Sa Ţarul împărtăşește cu oştirea română pericolele şi privaţiunile războiului, când primeşte decoraţiunea şi
medalia Virtuţii a statului român, când acordă suveranului nostru distincţiuni care nu se dau decât suveranului unui stat independent, când ni se prodigă onorurile şi decoraţiunile (Trop de fleurs, trop de fleurs am putea striga), diplomaţia roşie ne declară că suntem stat vasal şi că nu putem trata. Aşadar, când vine vorba de interese pozitive, la un tratat în formă, d-nii Cogălniceanu şi Rosetti ne spun neted, unul la tribună, altul în ziar, că nu putem trata, că suntem un stat vasal şi că ce este mai prudent este să ne încredem generozităţii M. S. Ţarului. Şi noi avem cea mai deplină încredere în această generozitate şi bunăvoinţă proverbiale. Însă este oare sigur că bunăvoinţa personală a Majestăţii Sale va putea totdeauna fi triumfătoare de dispoziţiunile guvernului său, de interesele Imperiului, de timidităţile diplomaţiei, de opinia poporului rus? Nu ne-a declarat însuşi „Românul", care de la un timp încoace are aerul d-a se face „Monitorul oficial" al simţămintelor celor mai intime şi celor mai personale Majestăţii Sale, că Majestatea Sa dorea acest răzbel şi că a cedat mişcării generale a opiniei în aceasta? Iată dară un punct în care voinţa personală a M. Sale a cedat unor înalte consideraţiuni. Pe lângă aceasta, organul ultraconstituţional al d-lui C. A. Rosetti găseşte comod de a adăposti responsabilitatea guvernului roşu la nişte înălţimi unde crede că este greu de a veni cineva să o caute. Însă această tactică laşă nu trebuie să izbutească. Românii cunosc pe M. Sa ca un nobil şi generos suveran. Asemenea cunosc guvernul rusesc ca guvernul unei puteri amice. Însă nimic mai mult. Ei n-au nimic a face nici cu o personalitate prea înaltă ca să fie pusă în joc şi al cărui nume în aceste chestiuni ne-a silit să-l pronunţăm numai făţărnicia care nu respectă nimic a d-lui C. A. Rosetti. Asemenea românii n-au nici o vorbă cu guvernul rusesc care este, credem, însărcinat cu interesele Imperiului şi ale poporului rusesc, iar nicidecum cu afacerile României. Românii au a face cu guvernul românesc, cu d. Brătianu, ministru de răzbel, cu d. Cogălniceanu, ministru al afacerilor străine, cu d. C. A. Rosetti, preşedinte al Camerei şi inspirator al guvernului. Aveam dară dreptul să-i întrebăm şi erau datori să ne răspundă: Ce măsuri aţi luat? Ce convenţiuni aţi încheiat? Cum credeţi la încheierea păcii să apăraţi interesele ţării? D-lor ne-au răspuns curat şi simplu că nici una şi ne-au trimis să ne adresăm la generozitatea unui guvern străin. Ni se pare că răspunsul a fost categoric. Ne pare şi nouă bine, căci istoria îl va
înregistra. Dacă dar România nu va ieşi din acest răzbel cu nici un avantagiu, sau cu avantaje disproporţionale cu riscurile şi
cheltuielile sale, responsabilitatea va privi pe aceşti miniştri inepţi şi slugarnici, care n-au ştiut a vorbi şi a stipula în numele unui
popor liber şi stăpân pe sine. Dar dacă, din contră, România va câştiga ceva sau în privinţa teritoriului sau a drepturilor sale, dacă va ieşi pentru dânsa de aci integritatea sa ca teritoriu şi ca naţiune, o independinţă asigurată şi garantată, atunci iarăşi nu avem nici o recunoştinţă pentru miniştrii de astăzi, căci ei înşişi au declarat că n-au făcut nimic pentru aceasta şi că toate sunt datorite generozităţii unei puteri străine. Pentru dânsa dară în acest caz va fi recunoştința ţării.

3 ianuarie 1878