Politică

Mihai Ghimpu va coordona „activitatea” Partidului Liberal, după ce Chirtoacă a renunțat la funcție

Astăzi, 7 noiembrie, Consiliul Republican al PL s-a întrunit în ședință, la care s-a luat decizia ca până la alegerea noului președinte activitatea Partidului să fie coordonată de Președintele de Onoare, Mihai Ghimpu. Totodată, Consiliul a aprobat modificări în statul Partidului și a adoptat o rezoluție cu privire la situația social-politică, se arată într-un comunicat al PL.

Recent, Dorin Chirtoacă a anunțat că renunță la funcția de președinte al PL.

Îmi depun mandatul de consilier municipal, renunț la calitatea de președinte al PL și îmi întrerup astfel activitatea politică. Rămân însă membru al PL, nu renunț să spun adevărul, nu renunț la promovarea reîntregirii neamului românesc și a integrării noastre, astfel, în NATO și UE, a menționat Chirtoacă într-o postare pe Facebook.

Amintim că PL-ul în frunte cu Mihai Ghimpu a obținut la alegerile din 2019 în jur de 1%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *