Actualitate

Mihai Poalelungi: „De nu vom schimba lucrurile, cred că vom avea un nou aprilie 2009” / DIN ARHIVE

Acum două săptămâni, Parlamentul a aprobat mai multe proiecte de modificare a legislaţiei, propuse de Poalelungi, care, în opinia magistratului, ar putea schimba radical situaţia în justiţia noastră încă foarte coruptă.

– Dle Poalelungi, de ce Strategia de reformare a justiţiei a fost adoptată tocmai în 2011? Cine a fost interesat de această tergiversare?
– N-aş spune că e prea târziu. Vă daţi seama că aceasta nu putea să se întâmple până în aprilie 2009. A fost nevoie şi de timp pentru elaborarea şi adoptarea documentului. Acum contează să implementăm Strategia.

– Se credea că nivelul corupţiei în justiţie a atins cele mai mari proporţii în timpul guvernării comuniste. Însă unele dosare de astăzi ne fac să credem că debandada din sistem depăşeşte acum orice limite. Când situaţia a fost mai proastă?
– Nu aş cuteza să fac o asemenea comparaţie. Nici nu cred că justiţia este cea mai afectată de corupţie în societatea noastră. Pur şi simplu, aici corupţia se observă mai uşor, căci justiţia se face în faţa cetăţenilor. Discuţiile despre corupţie în justiţie au apărut încă prin 1995-1996, când salariile nu se plăteau la timp şi când a încolţit acest flagel în RM. Dar pe cât de uşor apare corupţia, pe atât de greu este să o lichidezi. Totuşi, din punct de vedere juridic, nu putem afirma că avem corupţie în sistem. Din 1990 încoace doar un singur judecător, regretatul Andrei Bejan, a fost condamnat pentru acte de corupţie la zece ani de închisoare. Au fost condamnaţi şi alţii, însă pentru alte infracţiuni. Cred că nu avem dosare de corupţie de proporţii, fiindcă organele de anchetă nu-şi fac lucrul la nivelul cuvenit. În mod normal, dacă funcţionarul plătit de stat nu poate dovedi legalitatea bunurilor pe care le deţine şi nu corespunde normelor morale stabilite în societate, el trebuie eliberat din funcţie. Nu zic, Doamne fereşte, să ne întoarcem la anii ’30 şi să le confiscăm averile.

Nu putem trăi aşa toată viaţa

– Având la guvernare o coaliţie ale cărei componente luptă pentru împărţirea funcţiilor pe criterii politice, credeţi că va accepta cineva să-şi cedeze influenţa în justiţie de dragul reformei?
– Pentru ca funcţiile să nu se repartizeze pe criterii politice, este importat ca membrii CSM să-şi exercite obligaţiunile la nivelul cuvenit, indiferent de cine se află la putere. Şi aceasta este posibil. Ştiţi că judecătorul este numit la început pe o perioadă de probă de cinci ani, apoi – până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani. Eu cred că cinci ani de probă e prea mult şi ar fi destul doi-trei ani. În privinţa judecătorilor numiţi până la atingerea plafonului de vârstă există o opinie eronată că ei ar putea să-şi facă de cap fără să poarte răspundere. Nu-i adevărat, căci orice magistrat poate fi demis oricând pentru încălcările admise. Însă numirea judecătorului până la atingerea vârstei de 65 de ani înseamnă eliberarea sa de dependenţă faţă de o guvernare sau alta. Dacă vrem o justiţie europeană şi corectă, trebuie să întreprindem un complex de măsuri: să uşurăm lucrul judecătorilor, să-i responsabilizăm şi să le majorăm salariile. Când am înaintat în Parlament acest proiect, mulţi n-au fost de acord ca „judecătorii corupţi” să aibă salarii mari, dar fără aceasta eradicarea corupţiei în justiţie ar fi imposibilă.
– Dacă unui judecător îi va fi majorat salariul până la 12-17 mii lei pe lună, iar cineva îi va propune un milion pentru un singur proces, credeţi că va refuza?
– Teoretic, putem admite că nu vom face nimic. De când m-am întors în RM, văd pesimism în ochii majorităţii oamenilor, chiar şi ai colegilor mei…

(citește mai departe aici)

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *