Născut cu numele de Iosif Hechter într-o familie evreiască din Brăila, face studii universitare de drept și filosofie la București. Are o tentativă de a-și da doctoratul în drept la Paris, soldată cu un eșec. Lucrează apoi ca secretar la o importantă casă de avocatură din epocă, fiind și avocat pledant. Descoperit de Nae Ionescu, președintele comisiei sale de bacalaureat, a fost invitat de acesta să colaboreze la revista Cuvântul, unde îl cunoaște pe Mircea Eliade, unul din viitorii săi prieteni. Prin legislația antisemită de la începutul anilor ’40, i s-a interzis să mai funcționeze ca jurnalist și i se retrage și licența de avocat pledant. Reprezentarea pieselor sale a fost interzisă din cauza faptului că era evreu. Astfel, piesa sa „Jocul de-a vacanța” este interzisă, iar pentru a putea reprezenta piesa „Steaua fără nume” a folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu.
A debutat în literatură în 1932 cu un volum foarte scurt, „Fragmente dintr-un carnet găsit”, apoi în același an a publicat un volum de nuvele, „Femei”. A publicat mai multe romane, „Orașul cu salcâmi” (1935) (roman al adolescenței), „Accidentul” (1940) (roman de dragoste), influențate de Marcel Proust, Gustave Flaubert și de alți romancieri francezi. În anul 1934 publică un alt roman, „De două mii de ani”, de această dată despre ce înseamnă să fii evreu în România. Cartea a căpătat o celebritate nedorită, mai ales în urma prefeței semnată de magistrul lui Sebastian, profesorul Nae Ionescu. Textul acestuia încerca să fundamenteze antisemitismul din perspectivă teologală, conchizând că evreii nu au nicio putință de salvare, întrucât sunt evrei.
Jurnalul său intim, ținut în anii unei sălbatice resurecții a antisemitismului, adică în perioada 1935-1944, a fost publicat postum, abia în 1996. Originalul a fost scos din țară prin curier diplomatic de fratele său mai mic, Andrei Beno Sebastian, și a ajuns la Ierusalim. În prezent, originalul se găsește la Universitatea din Ierusalim, frații săi aflându-se în posesia unor copii fotografice. Harry From, regizor evreu din România care a trăit în SUA, a creat Fundația „Mihail Sebastian”. După mulți ani de insistență, a obținut cele nouă caiete de la familia lui Sebastian (respectiv dna Beatrice Sebastian, văduva fratelui scriitorului, Beno) și a încheiat un contract între familie și Editura „Humanitas”. Leon Volovici, istoric și critic literar israelian originar din România, a prefațat ediția publicată la Editura „Humanitas”, cartea fiind un document de mare valoare istorică.
Un recent studiu al Martei Petreu, intitulat „Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian”, e susceptibil să modifice percepția asupra figurii morale a lui Sebastian în epocă. Cartea afirmă existența unui Sebastian până astăzi necunoscut, care, în prima sa tinerețe, mai exact în vremea colaborării la Cuvântul lui Nae Ionescu, ar fi avut clare simpatii de extremă dreapta și o orientare radical contrară celei cunoscute până acum de public din Jurnalul său.
Alături de mentorul său Nae Ionescu, afirmă autoarea, Sebastian a început prin a fi, în anii 1927-33, antidemocrat, antieuropean, împotriva parlamentarismului, adept al dictaturii, susținător al Anschluss-ului, profascist și admirator declarat al lui Mussolini. Citatele masive din numeroase articole semnate de Sebastian în presa vremii par să confirme afirmațiile.
Mihail Sebastian moare lovit de un camion în 1945, la numai câteva luni după ce naziștii fuseseră alungați din România, în plină tinerețe creatoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
