– Cât de greu sau de uşor ai publicat romanul?
– Rockmanul „TOVARĂŞI DE CAMERĂ. Student la Chişinău” are o istorie mai stufoasă. Făcând parte dintr-un proiect mai mare, care cuprinde trei romane, m-am gândit să public în acelaşi timp trilogia, nu romanele pe rând. Prima variantă a romanului a fost scrisă la Chişinău şi Bucureşti, fiind gata de mai mult de zece ani, doar că de fiecare dată când mi-am zis să-i fac ultima corectură rockmanul mă prindea atât de tare în mrejele lui şi intram aşa de repede în atmosferă încât practic îl refăceam, în rescriam, ştii foarte bine despre ce e vorba. În minivacanţa de iarnă, traducând o carte, am obosit şi mi s-a făcut o foame de scris incredibilă. Nu avea rost să încep ceva nou, pentru că nu aş fi avut timp pentru asta, apoi, mai am câteva texte aproape gata, cum ar fi şi „Tot, aproape totul despre tati” sau „Footoaparatul”, la care ţin foarte mult şi tocmai de aceea nu-mi vine să le public, încă le ţin doar pentru mine. Am deschis iar „Tovarăşii…”, aşa, ca să văd cum sună, şi am picat din nou în capcana lui, aşa că… i-am mai făcut o rescriere. De data asta am fost uimit de cât de bine se leagă şi curge totul şi pentru prima oară am fost mulţumit întru totul de manuscris. Aşa că am hotărât – subit – să-l public, dar înainte de asta i-am mai făcut o operaţie estetică, adică am tăiat foarte, foarte mult din el, gândindu-mă la cititori de data asta (aşa am făcut şi la „Nemuritor în păpuşoi”). Apoi am trimis manuscrisul la „Cartea Românească”, redactorului-şef Mădălina Ghiu, care a fost încântată de text, acceptându-l imediat (cam toate mesajele dumneaei de după aceea au conţinut linkuri, aluzii sau faze din „Tovarăşi…”:), atenţie, e molipsitor!).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
