Mîkola Ceaus, în chiloți la o secție de poliție ucraineană la hotar cu Republica Moldova
Ceaus le-a spus polițiștilor că a fost răpit. Apariția sa vine la o săptămână după demisia lui Valeri Kondratiuk din funcția de șef al serviciului ucrainean de spionaj extern (SVR). Aceeași sursă informează că Mîkola Ceaus se află în custodia serviciului ucrainean de securitate (SBU) care se va ocupa de acest dosar.
În luna aprilie, Mîkola Ceaus a fost răpit ziua-n amiaza mare din Chișinău. El avea statut de solicitant de azil și nu putea fi extrădat în Ucraina, unde e cercetat pentru corupție. Jurnaliștii de investigație și comisia specială parlamentară au stabilit că Ceaus a fost răpit de serviciile speciale de contraspionaj militar ale Ucrainei în complicitate cu unele servicii de la Chișniău. Raportul comisiei a rămas în aer, pentru că a venit o nouă legislatură. La nivel oficial, această versiune nu e susținută, iar subiectul e trecut sub tăcere.
În 2019, în vizită la Kiev, Maia Sandu îi promisese lui Volodîmîr Zelenski că îl va extrăda pe Mîkola Ceaus.
Răpirea lui Ceaus a știrbit din prestigiul serviciilor și al diplomației moldovenești, însă nu a provocat nici măcar o demisie de onoare.
De altfel, se vorbește că decizia ucraineanului Valeri Kondratiuk de a renunța la șefia spionajului extern e legată anume de cazul Ceaus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!