Economie

Milioane de ruble de la Moscova pentru biserici din R. Moldova. Cine a primit banii

Eparhii, biserici și organizații din Republica Moldova au solicitat și au beneficiat de milioane de ruble din Rusia pentru obiecte de cult, icoane, cărți, mobilier și amenajarea lăcașurilor religioase. Unele solicitări au ajuns la Moscova cu sprijinul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, iar printre cei care au cerut finanțare figurează episcopi, preoți, organizații din Găgăuzia și regiunea transnistreană, dar și fostul deputat Fiodor Gagauz.

Potrivit unei investigații Rise.md, jurnaliștii au analizat mai multe documente care fac parte dintr-o arhivă de peste 270.000 de e-mailuri interne ale Casei Compatrioților din Moscova, obținute de jurnaliștii postului public danez DR și împărtășite cu OCCRP și peste 28 de parteneri media internaționali.

Astfel, numai în perioada 2016–2018, proiecte religioase din Republica Moldova și regiunea transnistreană în valoare de cel puțin 8,5 milioane de ruble, echivalentul a peste 2,5 milioane de lei, au fost acceptate sau marcate drept realizate în planurile interne rusești. Finanțări pentru proiecte religioase au continuat și în 2019–2020, însă în documentele analizate nu sunt indicate sumele. Alte solicitări au fost respinse, amânate sau nu au o confirmare clară privind finanțarea.

Casa Compatrioților din Moscova a refuzat să ofere jurnaliștilor explicații privind finanțările și sprijinul acordat proiectelor din Republica Moldova, precizând că nu intenționează să ofere comentarii sau informații suplimentare.

Fiodor Gagauz a cerut bani pentru biserici din Găgăuzia

Unul dintre numele care apar în documente este Fiodor Gagauz, fost deputat și, în perioada respectivă, conducător al mișcării obștești „Edinaia Gagauzia”.

În august 2015, Gagauz a solicitat 997.000 de ruble din bugetul Moscovei pentru cumpărarea a 35 de tipuri de obiecte de cult destinate Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Copceac. Valoarea întregului proiect era estimată la 1,2 milioane de ruble, diferența urmând să acopere taxele vamale și transportul. În anul următor, proiectul figura într-un registru al Casei Compatrioților printre cererile „acceptate pentru realizare”.

În 2017, fostul deputat a cerut o nouă finanțare, de această dată pentru obiecte de cult destinate Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Vulcănești. În aceeași zi, acesta i-a solicitat ambasadorului rus de atunci, Farit Muhametșin, să susțină acordarea subvenției. Cererea a fost inițial refuzată, dar proiectul apare ulterior pe lista celor realizate în 2018.

Potrivit informațiilor citate de Rise.md, au fost alocate 500.000 de ruble. Cu patru luni înainte de alegerile parlamentare din 2019, la care Gagauz a candidat și a câștigat în circumscripția Ceadâr-Lunga, acesta a oferit bisericii un certificat privind sprijinul financiar, prezentându-l drept un „dar de la autoritățile de la Moscova”.

Gagauz a mai apărut în 2020 într-o solicitare pentru biserica din Cișmichioi. Ulterior, Ambasada Rusiei a anunțat că acesta primise un certificat pentru obiecte de cult care urmau să ajungă la biserică, însă ajutorul provenea de această dată de la „Fondul Rus pentru Pace”.

Episcopul Marchel: De la lumânări la mobilier bisericesc

În documentele analizate apare și episcopul de Bălți și Fălești, Marchel. În 2016, acesta a solicitat obiecte de cult în valoare de 853.000 de ruble, circa 255.000 de lei, iar proiectul s-a numărat printre cele 11 cereri din Republica Moldova acceptate pentru realizare.

În 2017, Marchel a solicitat 1,12 milioane de ruble pentru „cumpărarea de lumânări pentru parohii”. Cererea nu a fost acceptată în forma inițială, iar ulterior a fost modificată: în locul lumânărilor, episcopul a cerut 1,2 milioane de ruble pentru „obiecte de cult pentru parohii”. Noua solicitare a fost acceptată spre examinare.

Un an mai târziu, Marchel a solicitat aproximativ 830.000 de ruble, echivalentul a 223.000 de lei, pentru mobilier bisericesc. De această dată, documentele arată că solicitantului i-a fost cerută o scrisoare de susținere din partea Ambasadei Federației Ruse, iar aceasta a fost primită.

În total, dintre cele 23 de cereri depuse din Republica Moldova în 2018, șase au primit finanțare, în valoare de aproape șapte milioane de ruble, circa două milioane de lei.

Un alt nume identificat în documente este cel al preotului Nicolai Florinschi, parohul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din centrul Chișinăului.

Într-un document privind cererile din statele CSI pentru perioada 2016–2017, Florinschi apare cu o solicitare pentru cumpărarea unor obiecte bisericești. Cererea a fost refuzată.

Situația s-a schimbat în 2019, când Casa Compatrioților din Moscova a oferit „ajutor financiar pentru Biserica Sfântul Gheorghe din Chișinău”. Alături de preot, în calitate de solicitant apare și Oleg Vasnețov, ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova la acea vreme. Registrul consultat de jurnaliști arată că proiectul a fost realizat, fără să indice însă suma, forma ajutorului sau traseul banilor.

Milioane de ruble au ajuns și în regiunea transnistreană

Finanțările au vizat și proiecte din stânga Nistrului. Jurnaliștii au identificat cinci solicitări depuse între 2016 și 2019 în numele episcopului de Tiraspol și Dubăsari, Sava, pe numele civil Serghei Volkov. Patru dintre acestea apar în documente ca fiind finanțate.

În 2016, episcopul a solicitat 800.000 de ruble, circa 240.000 de lei, pentru mobilier bisericesc destinat Bisericii „Înălțarea Sfintei Cruci” din Tiraspol. Proiectul apare printre cele 13 cereri din regiunea transnistreană acceptate pentru realizare.

Sava a mai solicitat finanțare pentru publicarea albumului istorico-documentar „Locurile sfinte ale Ortodoxiei Ruse din sudul Ucrainei și Moldova”. Proiectul, în valoare de 869.565 de ruble, a fost acceptat. În lista proiectelor realizate în 2017 figurează și un milion de ruble pentru obiecte de cult destinate aceleiași biserici din Eparhia de Dubăsari, iar în 2019 apare un proiect pentru confecționarea icoanelor și panourilor sculptate pentru iconostas, fără indicarea sumei.

Bani pentru biserici, dar și proiecte de promovare a Rusiei

Documentele analizate de jurnaliștii Rise.md indică și activitatea Vioricăi Kohtareva, președintele Uniunii comunităților ruse din regiunea transnistreană. Aceasta apare printre solicitanții frecvenți de finanțare de la Casa Compatrioților din Moscova.

Proiectele asociate acesteia nu vizau doar domeniul religios. Printre ele se numără o emisiune TV intitulată „transnistria rusă”, concursul „Fiii loiali ai Rusiei”, ajutoare pentru veterani, cadouri de Anul Nou, cărți și scaune cu rotile.

În 2016, Kohtareva a primit puțin peste un milion de ruble, peste 306.000 de lei, pentru cumpărarea de obiecte de cult și literatură bisericească. Beneficiarii enumerați în documente erau mai multe biserici și școli duminicale ortodoxe din Tiraspol și Bender.

Jurnaliștii Rise.md precizează că au trimis solicitări de drept la replică tuturor persoanelor vizate în investigație. Până la publicarea materialului, niciuna dintre acestea nu răspunsese.

2 Comments

  1. Sperăm că, Moldova nu este ,,sat fără câini ” … SiS ,probabil că are dosare cu dovezi ,cu activitățile trădătorilor care primesc bani din Rusia ! Pe teritoriul Moldovei inclusiv în Transnistria sînt destui celoveci ce trebuie identificați și adunați de către SIS !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *