Social

Minciuna și crima, predate la școală. Cum sunt îndoctrinați copiii ruși

Școlile rusești continuă lecțiile patriotice nou introduse, în care îi „învață” pe elevi cum stau lucrurile cu așa-zisa operațiune specială din Ucraina. Ziarul Kommersant notează că luni 17 octombrie, în mai multe regiuni, la recomandarea Ministerului Educației și a Ministerului Apărării, profesorii au derulat acțiunile „Lecții de curaj” și „Scrisoare către un soldat”.

Potrivit Kommersant, elevilor li s-au oferit exemple de eroism și sacrificiu de sine din timpul celui de-al doilea război mondial și din timpul războiului în curs din Ucraina. Tot la școală, elevii au mai aflat că „SUA, Marea Britanie și aliații lor acționează, în Ucraina, contra Rusiei pentru a o distruge și pentru a distruge întreaga lume slavă”. Din manualul special conceput, profesorii le-au dat elevilor și definițiile Kremlinului pentru „demilitarizare” și „denazificare”. În plus, se mai subliniază că președintele Putin „s-a oferit în mod repetat să semneze un acord cu Statele Unite și Occidentul colectiv privind garanții pentru securitatea Rusiei”, dar „acest lucru nu s-a întâmplat, iar noi suntem nevoiți să ne ocupăm de asigurarea securității noastre în alt mod”.

Mai departe, școlarii află că „pre-condițiile” declanșării invaziei au fost cele cu care fuseseră puși la curent și părinții și bunicii lor, prin televiziuni și celelalte canale media ale propagandei de stat: pregătirea de către ucraineni a unui atac masiv în Donbas, tentația Ucrainei de a se înarma nuclear, laboratoarele biologice americane de pe teritoriul ucrainean. Toate astea, așadar, au ajuns la copii din gura profesorilor, prin texte concepute la Kremlin.

De altfel, potrivit Kommersant, profesorii au și sarcina de a cita substanțial din Vladimir Putin, pe partea obiectivelor „operațiunii speciale”, dar și de a explica sensul cuvintelor „denazificare” și „demilitarizare”. Kommersant chiar remarcă faptul că în materialele didactice pentru elevi cei doi termeni sunt formulați „mai în detaliu decât în discursurile multor politicieni, oficiali și diplomați ruși”.

Mai jos, definițiile kremliniste, livrate copiilor din școlile Rusiei:

  • DEMILITARIZAREA = Statut juridic de stat neutru, pentru Ucraina, pe al cărui teritoriu nu vor fi staționate forțele armate NATO. Totodată, Ucraina nu va urmări aderarea la NATO.
  • DENAZIFICARE = Set de măsuri menite să curețe domenii precum politica, economia, cultura, educația, jurisprudența de influența ideologiei naziste. Plus: abolirea tuturor legilor discriminatorii adoptate de Parlamentul Ucrainei în legătură cu valorile universale (inclusiv în ceea ce privește limba rusă, cultura rusă și popoarele Rusiei).

Profesorii sunt îndemnați să le dea copiilor exemple de „profesionalism și dăruire” a armatei ruse, pe frontul ucrainean. Astfel, elevii au aflat cum locotenentul principal Nurmagomed Gadjimagomedov „s-a aruncat în aer, cu ultima grenadă, pe el și pe ukronazii care îl încercuiseră”. Și cum locotenentul principal Maxim Peskov a acoperit cu trupul său o grenadă pentru a salva restul grupului de la moarte, lângă Popasnaia. În acest moment, arată metodologia, profesorii sunt invitați să sublinieze că: „Eroii contemporani stau în rând cu bunicii lor care și-au apărat patria în Marele Război Patriotic. Faptele lor vor rămâne veșnic în istoria victoriilor armatei noastre”.

Lecția se termină cu „Scrisoare către un soldat”. Există instrucțiuni scrise despre cum trebuie să i se adreseze copilul soldatului, cum să se prezinte, cum să-și exprime recunoștința.

Ministerul Apărării nu a trimis răspunsuri la întrebările Kommersant despre acest gen de lecții, dar ziarul menționează că Ministerul Educațieia anunțat încă din primăvară introducerea unor „lecții de orientare patriotică”, concepute de istorici, experți ai Academiei Ruse de Educație. Potrivit aceleiași surse, în „Lecția de curaj” din 17 octombrie s-au implicat și cadre ale Ministerului Apărării.

În școlile din Crimeea și Sevastopol, profesori și elevi au declarat, pentru Kommersant, că „Lecția de curaj” și acțiunea „Scrisoare către un soldat” au avut loc în cadrul cursului „Discuții despre important”. Interlocutorii Kommersant au remarcat că profesorii se raportează la această inițiativă „în moduri diferite”. În cele mai multe cazuri, subliniază ei, școlarii se raportează la astfel de lecții fără prea mult entuziasm – „aproape la fel cum au tratat părinții lor studiul istoriei PCUS, la sfârșitul anilor sovietici”. Dar reprezentantul unei școli din Piatigorsk a afirmat că „Lecția de curaj” a fost ținută „serios și responsabil”: „Copiii din clasele I până la a XI-a au ascultat cu mare atenție, cu interes, și au participat activ la scrierea scrisorilor către soldați”. Potrivit interlocutorului Kommersant, „profesorii au reacționat cu înțelegere la astfel de lecții și le-au luat ca pe o educație patriotică a tinerei generații”. Sesiunea a fost încadrată ca o oră de curs.

În Mahacikala, la „Lecțiile de curaj” au participat reprezentanți ai departamentului de educație al orașului. În majoritatea școlilor, lecția a fost ținută ca o lecție suplimentară. „Copiii scriu scrisori cu cuvinte sincere și calde de sprijin și recunoștință soldaților și ofițerilor, lucrătorilor medicali și întregului personal militar”, a transmis Primăria Mahacikala.

Primăria din Krasnodar a declarat, pentru Kommersant, că acțiunea „Scrisoare către un soldat” este realizată de Ministerul Apărării împreună cu Ministerul Educației. „Participarea la acțiune este voluntară, unele dintre instituțiile de învățământ au răspuns la inițiativa Ministerului Apărării, nu este necesar un raport de activitate”, a explicat, pentru Kommersant, Ministerul Educației, Științei și Politicii pentru Tineret al Teritoriului Krasnodar. Directorii și profesorii școlilor din Krasnodar, intervievați de Kommersant, nu au vorbit despre aceste lecții.

În același timp, Kommersant nu a găsit informații despre organizarea unei astfel de lecții în școlile din Moscova. Nici părinții copiilor din diferite școli metropolitane nu au auzit de lecția patriotică din 17 octombrie. Directorul unei școli metropolitane a confirmat, pentru Kommersant, că nu au avut o lecție. Potrivit acestuia, de obicei, aceste „Lecții de curaj” sunt programate la date memorabile – de exemplu, la aniversarea victoriei din bătălia de la Stalingrad sau contraofensiva trupelor sovietice de lângă Moscova. „Kommersant” a trimis o cerere către departamentul de educație al capitalei, dar nu a primit răspuns.

Kommersant subliniază faptul că acestea nu sunt primele lecții tematice despre invazia rusă din Ucraina.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

Dă-i un răspuns lui Hai Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *