ActualitateJustiție

Ministerul Apărării, despre drona de la Colonița: Acest survol neautorizat nu a fost înregistrat

Drona care a explodat în apropierea satului Colonița ar fi putut să nu fie detectată de sistemele de supraveghere a spațiului aerian din cauza caracteristicilor sale tehnice. Ministerul Apărării susține că în ultimele 24 de ore nu a înregistrat survoluri neautorizate, iar circumstanțele incidentului sunt încă investigate.

Reprezentantul Ministerului Apărării, Marin Butuc, a declarat că informațiile comunicate anterior de instituție rămân valabile, iar în ultimele 24 de ore nu au fost constatate survoluri neautorizate în spațiul aerian al Republicii Moldova.

Totuși, autoritățile nu exclud posibilitatea ca obiectul zburător care a explodat lângă Colonița să nu fi fost detectat.

Marin Butuc a explicat că acest lucru poate depinde de caracteristicile tehnico-tactice ale dronei, inclusiv de viteza și altitudinea la care aceasta s-a deplasat.

„Sunt multe aspecte care pot explica posibilitatea neînregistrării unui survol ilegal”, a precizat reprezentantul Ministerului Apărării.

La fața locului lucrează instituțiile abilitate, iar investigațiile urmează să stabilească exact tipul obiectului zburător și caracteristicile acestuia. Aceste informații ar putea explica ulterior de ce drona nu a fost observată de sistemele de monitorizare.

Întrebat dacă autoritățile moldovene au discutat despre incident cu reprezentanții Ucrainei și României, Butuc a spus că Ministerul Apărării nu deține, deocamdată, asemenea informații. Instituția menține poziția că „acest survol neautorizat nu a fost înregistrat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *