Recean, după acuzațiile lui Chicu privind acțiunile soției sale la bancă: Impozitele s-au plătit

Ex-premierul Dorin Recean reacționează la acuzațiile privind presupusa facilitate fiscală acordată beneficiarilor unui program de stimulare prin acțiuni la maib, printre care s-ar fi numărat și soția sa, Stela Recean. Fostul premier nu îl nominalizează în mesaj pe autorul acuzațiilor, însă se referă la „un deputat” și, ulterior, la „acest personaj, fost prim-ministru”, contextul indicând că este vorba despre Ion Chicu.
„Adevărul este simplu: toate persoanele de la banca vizată în acuzație care au primit acțiuni ca instrument de motivare au plătit impozitele; schimbările legislative din 2024 și 2025 nu au avut nicio consecință asupra instrumentului financiar primit încă în 2021; noua politică fiscală dublează impozitul pe creștere de capital și, respectiv, dublează taxele care vor fi achitate de aceste persoane la vânzarea acțiunilor”, susține Recean, transmite omniapres.md.
Fostul premier afirmă că impozitele au fost achitate încă în 2021, când instrumentul financiar a fost acordat.
„Încă atunci, în 2021, banca a plătit toate impozitele calculate pe valoarea instrumentului financiar, conform evaluării unei companii de audit: 1. impozitul pe venit al persoanelor fizice de 12%; 2. contribuțiile la asigurările sociale de 24%; 3. contribuțiile la asigurările medicale de 9%”, a scris Recean.
Acesta explică și modificările legislative ulterioare, susținând că acestea nu pot fi aplicate retroactiv instrumentului acordat în 2021.
„În lipsa unor prevederi fiscale cu referire la asemenea instrumente financiare, Instrumentul LTIP a fost introdus de CNPF în Legea cu privire la Societățile pe Acțiuni, iar valoarea acțiunilor a fost tratată drept bonus în formă nemonetară. În 2025, s-a introdus regimul fiscal distinct pentru acordarea de acțiuni, ca în România, Marea Britanie sau SUA, care prevede inclusiv neimpozitarea la momentul acordării și reguli speciale pentru momentul înstrăinării titlurilor”, afirmă Recean.
El insistă că această modificare nu ar avea legătură cu instrumentul financiar acordat în urmă cu cinci ani: „Aceste scutiri se vor aplica doar pe viitor la utilizarea instrumentului LTIP”.
Recean afirmă că beneficiarii acțiunilor nu sunt scutiți definitiv de plata taxelor și că, atunci când acțiunile vor fi vândute, va fi achitat impozit pe creșterea de capital.
„Mai mult decât atât, noua politică fiscală prevede chiar majorarea de două ori a impozitului aferent creșterii de capital, respectiv cei care au primit acțiuni în 2021 vor plăti taxe de două ori mai mari când vor vinde acțiunile”, a declarat Recean.
Acesta explică faptul că acțiunile nu reprezintă un venit în bani primit imediat de angajat și că valoarea lor poate evolua în timp.
„În esență, acțiunile nu reprezintă un venit financiar, în bani, ele pot pierde din valoare în timp sau își pot crește valoarea. De aceea, țările care folosesc acest instrument nu plătesc impozite la acordare, ci doar taxa pe creșterea de capital la vinderea lor, când ele sunt transformate în câștig financiar. Totuși, în 2021, angajații băncii care au primit dreptul la acțiuni au plătit impozite”, a scris fostul premier.
Recean mai susține că, în cazul acestor acțiuni, beneficiarii vor achita și impozite mai mari pe dividende. În concluzie, Recean respinge ideea că modificările fiscale din 2024 și 2025 ar fi creat un avantaj pentru beneficiarii programului de stimulare.
„Toate acestea demonstrează minciuna gogonată a deputatului: impozite s-au plătit, iar acțiunile oferite în baza instrumentului financiar acordat în 2021 nu sunt nicidecum favorizate de deciziile aprobate în 2024 și 2025. Dimpotrivă, după aprobarea noii politici fiscale, pe lângă impozitele plătite în 2021, la vânzarea acestor acțiuni primite acum cinci ani, se va mai plăti un impozit suplimentar dublat de actualul guvern – impozitul pe creșterea de capital”, a scris Dorin Recean.
La final, fostul premier îl atacă pe autorul acuzațiilor, fără să-i pronunțe numele, și pune sub semnul întrebării motivele pentru care acesta lansează asemenea afirmații.
„Întrebarea mea este simplă: acest personaj, fost prim-ministru al lui Dodon și Plahotniuc, minte gratis, din ură și frustrare că nu mai este în fruntea guvernului, sau are beneficii? Toate acțiunile din cariera sa trebuie văzute prin prisma acestei întrebări – le face gratis sau pentru beneficii?”, a scris Recean.
Subiectul a fost readus în atenția publică de Ion Chicu. Deputatul susține că în 2024 legislația fiscală ar fi fost modificată astfel încât beneficiarii unui program de stimulare prin acțiuni să nu achite anumite taxe. Chicu afirmă că printre beneficiari s-ar fi aflat și Stela Recean, soția lui Dorin Recean, care este vicepreședintă a Comitetului de Conducere al maib.
Chicu susține că, în cazul familiei Recean, facilitatea fiscală ar fi însemnat aproape șase milioane de lei care nu ar fi ajuns la buget și estimează la aproximativ 30 de milioane de lei câștigul soției fostului premier dacă acțiunile sunt calculate la valoarea lor de piață. El a anunțat că intenționează să sesizeze Procuratura Generală pentru verificarea circumstanțelor în care au fost adoptate modificările.