Ultima oră

Ministerul de externe rus ÎȘI BATE JOC de R. Moldova. De ce ne umilim, prin tăcerea noastră?

Potrivit declaraţiilor acesteia, Moscova a luat la cunoştinţă cu surprindere unele pasaje din interviul acordat de preşedintele României mass-media româneşti pe data de 16 iulie, în care fac referire la reglementarea conflictului transnistrean şi la relaţiile cu Republica Moldova. "Traian Băsescu a pus sub semnul întrebării în special sinceritatea reprezentanţilor oficialităţilor ruse, care se pronunţă în favoarea unei reglementări sigure şi viabile a problemei transnistrene. Considerăm astfel de ieşiri incorecte şi nefondate. Poziţia Rusiei este una consecventă şi bine cunoscută. Continuăm să îndeplinim în mod conştiincios şi transparent misiunea de mediator în cadrul procesului de negocieri dintre Chişinău şi Tiraspol, în calitate de garant al viitoarelor acorduri privind soluţionarea conflictului la care părţile urmează să ajungă. Rusia se pronunţă în favoarea elaborării unui statut special sigur şi garantat al Transnistriei, în componenţa R. Moldova, prin respectarea integrităţii sale teritoriale şi a suveranităţii sale statale" – a mai afirmat drectoarea adjunctă a Departamentului pentru informaţii şi presă din cadrul Ministerului Afacerilor de Externe. După cum a subliniat Zaharova, principiul neamestecului în treburile interne rămâne "piatra de temelie" în relaţiile dintre Rusia şi R. Moldova.



"Moscova mizează cu certitudine pe o evoluţie viitoare a proceselor politice din R. Moldova, fără exercitarea unor presiuni din exterior, bazate pe principii democratice, conciliere interetnică şi o politică externă echilibrată" – a mai declarat Maria Zaharova.

Amintim că preşedintele Traian Băsescu adresa recent un apel conducerii R. Moldova să ţină cu dinţii de fiecare palmă de pământ: "Chişinăul este obligat să lupte pe cale diplomatică pentru fiecare bucăţică de pământ care îi aparţine, indiferent de care a fost organizarea teritorial-administrativă a acesteia în componenţa fostei Uniuni Sovietice" – a declarat Traian Băsescu. Potrivit afirmaţiilor preşedintelui român, nici Rusia, nici Ucraina, nici SUA, nici UE nu pot lua decizii în locul Chişinăului în problema "integrităţii teritoriale".

Nota redacției:

Peste o săptămână , pe 29 iulie, se împlinesc 19 ani de la adoptarea Constituției R. Moldova. Potrivit articolului 11, p.2 (LINK) „R. Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său”.

Rușii n-au citit Constituția noastră? Cum poți să respecți o constituție pe care n-o respecți? Nu vi se pare că în cazul dat ne umilește nu numai Rusia, ci și noi înșine ne umilim, prin tăcerea noastră? Cum poți afirma că ești în favoarea unui statul special pentru Transnistria iar apoi să invoci principiul neamestecului în treburile interne? Conflicte INTERENTICE?

Reamintim că CEDO a condamnat în mai multe cazuri Federația Rusă ca STAT AGRESOR în cadrul Războiului de Independență (2 martie – 21 iulie 1992)  pierdut de tânărul stat Republica Moldova și soldat cu pierderea mai multor teritorii.

Chiar și după încetarea focului, Federația Rusă a continuat să ofere regimului separatist sprijin militar, politic și economic, permițându-i să supraviețuiască și conferindu-i un anumit grad de autonomie vis-à-vis de Moldova. Generalul Lebed, comandantul Grupului Operațional Rus (ROG, fost Armată a 14-a) începând cu iunie 1992, s-a purtat deseori ca un politician transnistrean și a declarat că armata sa ar putea să ajungă la București în două ore.

Grupările teroriste (rmn) controlează astăzi raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbnița, Slobozia și orașul Tiraspol, aflate pe malul stâng al râului Nistru și orașul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiași râu.

Sursa: Timpul.md via regnum.ru

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *