Ultima oră

Ministerul Educației din RM reacționează la acuzațiile lansate de Ambasada Rusă la Chișinău

Actualmente în țară activează 263 de instituții de învățămînt preuniversitar cu predare în limba rusă. Acestea își vor continua activitatea, la fel ca și pînă acum. Prevederile Codului educației nu schimbă situația actuală a școlilor cu predare în limba rusă.

Codul educației respectă întru totul Convenția-cadru privind protecția minorităților naționale, recunoaște și garantează drepturile persoanelor aparținînd minorităților naționale la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase.

Prin adoptarea acestui document, statul garantează formarea şi dezvoltarea competenţei de comunicare eficientă în limba română, în limbile minorităţilor naţionale, după caz, şi cel puţin în două limbi de circulaţie internaţională în toate școlile. Mai mult, statul se angajează să asigure condiții de formare și dezvoltare a competențelor de comunicare în limbile engleză, franceză și rusă în toate instituțiile publice de învățămînt general. De asemenea, elevii vor putea studia și alte limbi moderne dacă școala dispune de condiții în acest sens.

Totodată, Ministerul Educației vă informează că toate instituțiile de învățămînt, oricare ar fi limba de instruire în acestea, sînt asigurate cu manuale, în corespundere cu necesitățile identificate. De asemenea, dotarea tehnico-materială a instituțiilor de învățămînt preuniversitar este asigurată de administrația publică raională sau din sursele instituțiilor, care, în urma gestionării eficiente a bugetului, pot aloca fonduri pentru asigurarea cu materialele și echipamentele necesare. În afară de aceasta, în cazul sprijinului oferit de partenerii locali sau internaționali în vederea dotării instituțiilor cu calculatoare, echipamente sau materiale didactice, principiul de selectare a unei școli este conform necesităților (numărul de elevi la un calculator, dotările care au fost efectuate anterior etc.) sau prin desfășurarea unui concurs transparent.

Ministerul Educației își reafirmă deschiderea pentru o colaborare eficientă în vederea informării cu referire la documentele de politici recent adoptate și la situația sistemului educațional în ansamblu.

Edu.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *