Actualitate

Ministrul Afacerilor Interne: „Guvernul va identifica mijloace financiare pentru a ajuta rudele celor decedați în urma incendiului din satul Trinca”

Asigurarea vine din partea ministrului Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, și a fost făcută publică în cadrul unei şedinţe operative de la Guvern.

„Vor fi indentificate de către Guvern mijloace financiare pentru a ajuta această familie. Lumea adună bani pentru a ajuta la procesul funerar. Nu putem tergiversa această situație, rezultatele expertizei s-ar putea afla chiar mâine", a spus ministrul.

Mai mult, Alexandru Jizdan a înaintat versiunea că „incendiul s-ar fi produs din cauza unei lumânări nestinse”.

„Evaluăm cauza acestui incendiu, ar putea fi vorba despre o sursă deschisă. Ieri în acea casă s-a organizat o masă de pomenire și posibil s-ar fi aprins din cauza unei lumânări”, a declarant șeful MAI.

Potrivit lui Alexandru Jizdan, „alerta de incendiu a parvenit la ora 00:46. După stingerea incendiului au fost depistate 6 cadavre carbonizate, două mame și patru copiii”.

Ministrul Afacerilor Interne a mai declarat că în aceeaşi localitate locuiesc şi părinţii uneia dintre femei. De aceea, la fața locului se află psihologi și medici.

„În vecinătate locuiesc părinții. Doamna care a decedat este asistentă socială în sat. Părinților li s-a acordat ajutorul medical și psihologic necesar", a adăugat Jizdan.

Totodată, șeful MAI a spus că ar putea fi lansată o campanie de informare asupra pericolului iminent din casele oamenilor.

„La ședința de astăzi s-a discutat despre cauzele care duc la aceste incendii. Procesul de examinare a acestui caz este unul continuu. Vom face tot posibilul pentru a fi preîntâmpinate astfel de tragedii. Din luna noiembrie, au fost inspectate circa 40.000 de locuințe și s-a discutat cu 90.000 de oameni despre pericole", a informat ministrul.

Amintim că în urma tragediei cumplite din satul Trinca, raionul Edineţ, șase oameni au murit. Este vorba despre patru copiii, care aveau între 6 şi 11 ani, şi două femei de 28 şi, respectiv, 36 de ani.

sursa: politics.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *