Actualitate

Ministrul Apărării de la Londra: Le-am dat odată un șut în fund rușilor în Crimeea, putem să o mai facem încă o dată

Marea Britanie „i-a dat un șut în fund” țarului Nicolae I în timpul Războiului Crimeii și „putem oricând să o facem din nou”, a spus Wallace. În tinerețe, el a fost ofițer al Gărzii Scoțiene.

Comentariile au fost făcute în timpul unei conversații cu personalul militar de la Horse Guards din Westminster.

Ministrul a spus că Marea Britanie are 1.000 de oameni pregătiți să acționeze: „Gărzile scoțiene i-au dat un șut în fund țarului Nicolae I în 1853, în Crimeea – o putem face oricând din nou. Țarul Nicolae I a făcut aceeași greșeală pe care a făcut-o Puțin… nu avea prieteni, nu avea alianțe”.

Secretarul Apărării a făcut aceste comentarii în afară camerelor de luat vederi, într-o încăpere înconjurată de un tablou mare cu bătălia de la Inkerman. Bătălia de la Inkerman a fost purtată în timpul Războiului Crimeii din 1854 între armatele aliate ale Marii Britanii și Franței și armata imperială rusă. Rușii au fost înfrânți atunci.

El a declarat reporterilor că departamentul de Apărare menține posibilitatea de a trimite mai multe arme în Ucraina „sub o analiză constanța”, spunând: „Suntem într-o poziție destul de bună pentru a livra orice tip de ajutor destul de rapid Ucrainei, indiferent de ce fel de ajutor este acesta”.

El a sugerat că forțele rusești care se deplasează pe teritoriul ucrainean ar putea fi urmate de un crematoriu mobil, astfel încât numărul potențialelor victime să poată fi ascuns publicului.

„Și ne așteptăm, de asemenea, să vedem unele dintre lucrurile pe care le-au făcut anterior. Anterior, au desfășurat crematorii mobile pentru a urmări trupele pe câmpul de lupta, ceea ce, în opinia oricui, este înfiorător.

Dacă aș fi fost un soldat și aș fi știut că generalii mei au avut atât de puțînă încredere în mine încât m-au urmărit pe câmpul de lupta într-un crematoriu mobil, sau dacă aș fi fost mama sau tatăl unui soldat, potențial desfășurat într-o zona de lupta, iar guvernul meu ar fi crezut că modalitatea de a acoperi pierderile este un crematoriu mobil – aș fi profund, profund îngrijorat”, a mai spus ministrul.

Sursa: 10tv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *