UE / Nato

Ministrul austriac de Interne: Schengen este în pragul prăbuşirii

Ministrul austriac de Interne Johanna Mikl-Leitner susţine că zona Schengen din cadrul UE s-ar putea prăbuşi.

Mikl-Leitner a făcut comentariul după o întâlnire de 8 ore cu miniştrii de Interne ai UE, desfăşurată luni în Amsterdam, a raportat marţi ziarul The Guardian.

Discuţiile au avut ca tematică posibila extindere a controalelor la frontierele naţionale în zona Schengen pentru a face faţă fluxului de refugiaţi care continuă să vină în Europa.

În încercarea de a reduce fluxul de solicitanţi de azil, câteva state UE, inclusiv Germania şi Austria, au introdus un sistem de control de frontieră care va expira în luna mai a acestui an.

Conform ministrului olandez pentru Migraţie, Klaas Dijkhoff, guvernele UE cer Comisiei Europene să autorizeze extinderea controalelor la frontieră dincolo de data expirării lor.

O astfel de acţiune ar putea afecta puternic principiul liberei circulaţii în interiorul Europei, un principiu de bază al sistemului Schengen.

“Aceste măsuri sunt inevitabile în acest moment”, a precizat Dijkhoff.

Uniunea Europeană se confruntă cu cea mai puternică criză a refugiaţilor de la cel de-al Doilea Război Mondial, în condiţiile în care peste un milion de migranţi au pătruns în Europa în 2015, iar în acest an este aşteptat un număr record de noi sosiri. 

sursa: epochtimes.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *