Externe

Ministrul german de externe, vizită surpriză la Kiev

Ministrul german de externe Annalena Baerbock a sosit sâmbătă la Kiev într-o vizită surpriză realizată pentru a „demonstra că Ucraina poate conta” pe sprijinul Berlinului, a anunțat Ministerul german de Externe, citat de AFP.

„Am mers astăzi la Kiev pentru a le arăta că se pot baza în continuare pe noi. Că vom continua să susținem Ucraina atâta timp cât va fi nevoie, cu livrarea de arme, cu sprijin umanitar și financiar”, a declarat Baerbock.

Aceasta este a doua sa vizită la Kiev de când Rusia a invadat Ucraina în februarie.

Pe lângă ajutorul financiar și militar, Germania intenționează să ajute Kievul să desfășoare operațiuni de deminare și „să facă lumină asupra crimelor de război comise, în special prin trimiterea de experți, inclusiv un procuror”, a precizat ministrul.

„Este clar pentru mine că (președintele rus Vladimir) Putin se bazează pe faptul că ne vom sătura de suferința Ucrainei”, a avertizat ea.

Dar Germania, asigură ministrul, va fi alături de ucrainenii care „luptă împotriva agresiunii rusești, nu numai pentru a-și apăra dreptul lor uman la pace și libertate, ci și pentru a apăra ordinea noastră europeană de pace”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

    1. Or sa vina si alea. Stocurile de armament rusesc din fostele tari comuniste s-au epuizat.
      Nu degeaba a fost luata decizia ca ukrainieii sa fie instruiti rapid.

Dă-i un răspuns lui carstea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *