O temă delicată când e vorba de marii artiști e legată de politică… Cititorii, obișnuiți cu faptul că eu scriu, preponderent, pe teme de politică, s-ar aștepta ca și în cazul dat să rămân în această „zonă minată” a scrisului. De data aceasta vreau să-i „dezamăgesc” și voi aborda un subiect legat de cultură și de un excepțional eveniment cultural care va avea loc la Chișinău la sfârșitul lunii octombrie. E vorba de două concerte de zile mari ale compozitorului Eugen Doga. 

Eugen Doga este un compozitor profund național, românesc (a recunoscut singur că a învățat de la G. Enescu) și prin aceasta este universal. Este profund național, fiindcă ne exprimă pe noi… Doga recreează armoniile, le dezgroapă, le sincronizează cu simțirile noastre, trece de la tângă la solemn, precum viața noastră curge între tângă și solemn, lumină și întuneric, zâmbet și lacrimă. Muzica lui Doga vine în valuri, coboară în văi și urcă spre vârf de munte, acolo unde din iarba cosită își fac paturi pitulicile și ceaiuri de leac bolnavii de uitare de neam. Doga e un Eminescu al sufletului nostru pus pe portativ. Ca și Eminescu, ca și Vieru, Doga are cultul mamei. Iată ce scria Doga într-un emoționant eseu dedicat mamei.

„Ceața amintirilor se topește și nu mai văd bojdeuca cea veche de lut. Mă opresc, și mama, cu părul alb ca pânzele celea din copilărie, aleargă în întâmpinarea mea. Mă înfior de fiecare dată când îmi aduc aminte de ochii ei umezi de bucurie. Ca și acum, când stau la masa de scris, cu pianul în preajmă, care tace și el pentru a-și aduna gândurile… Ce straniu e!… Cum se întâmplă astăzi că eu sunt compozitor și nu plugar, scriu muzică și nu cresc pâine? Și iarăși prind a răscoli amintirile… Aplauze, aplauze… Și numai mama în sală plânge. Alături de ea, întotdeauna mic, o întreb: „De ce plângi, mamă?”. „Dacă ai ști, îmi răspunde, cum mă doare sufletul… și dacă ai ști cât de bucuroasă sunt că am ajuns până în această zi…”. Bucuriile și suferințele mamei. Nu știu dacă este o muzică mai frumoasă decât vocea mamei. Încerc să o pun pe note și atunci cântecul ei de leagăn, pe care l-am uitat de mult, îl simt și îl aud cântat în filmul „Maria, Mirabela”. Încerc să-i surprind în sunete pașii ei ușori și mereu grăbiți și, poate, anume atunci o văd alunecând pe Cătălina, fata de vis și de basm a Luceafărului Poeziei noastre. Ce izvor fantastic de melodii este memoria noastră!…”

Pragmatică și „internetizată”, lumea de azi nu mai crede în minuni. Minunile însă există. Una din ele se va produce chiar sub ochii noștri: în timp ce artiștii de doi bani minus două parale, fătuci care cântă mai mult din buric și din fund, nu pot încăpea în aceeași scenă, în același concert sau spectacol, Eugen Doga și Florin Piersic, artiști atinși de geniu, și-au dat mâna: Florin Piersic va evolua în concertele susținute de Eugen Doga pe 25 și 26 octombrie, sub genericul „Toamna romantică”. Atât: restul e surpriza pe care o vor gusta din plin spectatorii care vor veni la cele două spectacole.

În acest context, vreau să mai spun ceva. Se zice că două săbii nu încap în aceeași teacă. Nu cred. Depinde despre ce fel de săbii e vorba. Dacă sunt două săbii care se vrăjmășesc, da, nu încap. Dar dacă e vorba despre două săbii frățești, încap. Încap chiar și mai multe. Și fac treabă bună, minuni chiar. Aici îmi vin în minte rândurile aforistice ale lui Grigore Vieru despre neamul care, adunat grămăjoară, încape într-o singură icoană. Asta e toată povestea tristă a neamului nostru: mânat de niște metehne interne mai vechi, dar și ajutat de străini, nu mai poate încăpea într-o singură icoană, într-o singură teacă, într-o singură țară. Are nevoie de icoane diferite, despărțite de frontiere și de ancestrala ură frățească – pentru că nu numai dragostea, ci și ura e frățească. Cum să încapă, așadar, atâta ură într-o singură icoană, într-o singură teacă, într-o singură țară?

Uite însă, cum spuneam mai sus, se mai întâmplă și minuni, că pot încăpea. Două lame-tăișuri strălucinde ale culturii române, Doga și Piersic, se întâlnesc în aceeași scenă, în aceeași toamnă romantică. Doi mari români, unul din nenorocita Transnistrie, altul din (în altfel nenorocita) România… Cred că pe Florin Piersic nu mai e nevoie să-l prezint publicului moldovean. Florin Piersic nu este un actor, el e un plăsmuitor, el nu joacă roluri, ci creează chipuri, caractere. În clipele dramatice e tragic ca un Hamlet, în momentele de bucurie e spumos ca un Creangă, în orele de supărare e tăios precum Caragiale. Parcă ar avea o origine mitologică, parcă ar fi descendent, pe linia harului de povestitor, direct din Homer. Piersic îți face din nimic o bijuterie de pătăranie, or, asta o pot face doar marii meșteri.

În loc de încheiere

„Toamna romantică” se înscrie în suita de acțiuni dedicate jubileului de 75 de ani ai compozitorului Eugen Doga care sunt organizate pe 25 și 26 octombrie de Uniunea Cultural-Artistică „Vatra Neamului” care-l are la „pupitru” pe însuflețitul și însuflețitorul Nicolae Avram. Spectatorii vor avea bucuria să reasculte cele mai frumoase melodii ale compozitorului Eugen Doga în interpretarea unor cunoscute voci din Rusia, Estonia, România etc., acompaniate de Orchestra simfonică „Teleradio-Moldova”, Orchestra Filarmonicii de Stat „Serghei Lunchevici”, corul Sălii cu Orgă, corul de copii al Liceului „Ciprian Porumbescu”.

Eugen Doga ne invită în toamna lui romantică să ne tămăduiască cu muzică sufletul care tânjește după frumos. Hai să mergem, hai să ne tămăduim sufletele…