„Să nu răscolim trecutul!”
La începutul anilor 60, la Chişinău, Cernăuți, Bălți, Tiraspol urma să înceapă redeșteptarea națională. Intelighenția română din Basarabia și nordul Bucovinei se confrunta cu o problemă dificilă: alegerea între conformism, colaboraționism şi rezistență. Conștientizând faptul că te opui deznaționalizării, încercai un sentiment de izolare. Cu timpul, cunoșteai şi alte persoane iluminate, care își aliniau viața la valorile românești. Aveam cu toții o senzație similară de tensiune, de căutare febrilă. Ne apropiam sufletește, pentru a crea ceva. Dar de la deșteptarea conștiinței naționale până la acțiune avea să mai dureze. Între timp, după debarcarea lui Hrușciov, PCUS dăduse indicații ca în toate republicile unionale, serviciile speciale să întocmească liste negre. Disidenți, naționaliști, sioniști, religioși etc. La Chişinău, am trăit din plin recidiva staliniștilor, care pregăteau noi campanii de epurare şi rusificare.
La finele anilor 80, oamenii sovietici erau deja contaminați de „morala burgheză”. Unii nomenclaturiști și ofițerii KGB, savurau „How to Stop Worrying and Start Living” („Lasă grijile, începe să trăiești”) şi alte scrieri de Dale Carnegie, traduse în rusă. Iar în prezent, prin fostele colonii sovietice poți auzi frecvent îndemnul: „Să nu răscolim trecutul!” În 2013, un marcant exponent al vechii nomenclaturi comuniste, relansa la Chişinău sloganul „Să îngropăm trecutul!”. Imediat, publicistul Vasile Grozavu l-a taxat: „Că fostul președinte Petru Lucinschi are un viitor strategic …, e clar ca bună ziua. E regretabil că acest viitor nu coincide cu interesul nostru național. Cu alte cuvinte, Lucinschi vrea să ne îngroape de vii, fără ca noi să știm care a fost rolul lui strategic la căderea noastră în hăul negru al uitării de sine”.
Astăzi, o pleiadă numeroasă de autori prolifici inundă piața mondială a cărții cu lucrări consacrate „artei de a trăi și a învinge în lupta vieții”. Aceștia se consideră, într-un fel, lideri spirituali pentru cei dispuși „să închidă ușile de fier către trecut şi viitor, ca să trăiască în compartimente etanșe de timp”.
Unii insistă: ostentația trecutului conferă omului o identitate, iar ostentația viitorului o promisiune de realizare ca personalitate, ambele fiind, de fapt, niște iluzii; există doar o singură cale spre lumină şi iubire: să-i iertăm pe toți și pe noi înșine. Totuși, în pofida generalizării unor asemenea „doctrine pacifiste”, personal îmi iau o pauză. După atâta lectură și auto trening, constat: nu pot renunța la trecut.
Pe neo-comuniștii moldoveni nu-i interesează victimele invaziei sovietice.
Evoc adeseori întâmplări trăite deoarece nu pot evita conflictul psihic, care însoțește perpetua dilemă: libertate sau captivitate? Pe neo-comuniștii moldoveni nu-i interesează victimele invaziei sovietice. Nici urmele sângerânde, impregnate de „Roata Roșie” în ființa noastră. Aversiunea lor față de tot ce amintește de calvarul basarabenilor și nord-bucovinenilor înseamnă, de fapt, dorința „eliberatorilor” și a descendenților acestora de a-și recăpăta integral privilegiile. Tot ce le-a acordat lor regimul colonial sovietic în detrimentul autohtonilor. Aceștia intenționează să demoleze un simbol al trecutului: „piatra lui Ghimpu”, amplasată în Piața Marii Adunări Naționale.
Andre Glucksmann: miopia persistă, iar „cei care cu siguranță vor să moară idioți” o iau mereu de la capăt, cu același refren: „Dați pagina mai departe, uitați trecutul!
Nu pot ignora simptomele, avertismentele din lumea actuală. Instituțiile statului, primăriile, școlile, comisariatele de poliție nu reușesc să rezolve conflictele generate la nivel de scară de bloc, iar pe alocuri nici problema câinilor vagabonzi. Totodată, ONU, înarmată cu sacrosanta lege internațională, se ostenește lamentabil să instaureze o pace planetară. Dorită, visată, însă dinamitată în permanență. Şi, concomitent, reanimez discursul lui Andre Glucksmann. Filozoful francez constată: miopia persistă, iar „cei care cu siguranță vor să moară idioți” o iau mereu de la capăt, cu același refren: „Dați pagina mai departe, uitați trecutul! Amnistie generală! Îmbrățișări unanime! Pupici! Căci ura nu este decât fructul alterat al lipsei voastre de educație. Totul se explică, se înțelege şi este scuzat. Violatorii sunt odraslele ratei ridicate a șomajului. Asasinii unor bătrâne pensionare duceau o lipsă acută de bani. Pedofilii sunt victimele unei copilării nefericite”.
Filozoful Andre Glucksmann
Numeroase evenimente cotidiene și diversele crize generalizate ne sugerează faptul că abia acum începe conflagrația totală. Iar ura, însoțită de frică, este trăsătura principală a acestui început. Şi viceversa, frica însoțită de ură este o dramă inevitabilă a zilelor noaste… Indiscutabil, realitatea se schimbă alarmant.
„EI și NOI”
La Chișinău, Petru Lucinschi, Mircea Snegur, Vladimir Voronin (Bujeniță), Victor Pușcaș, Vasile Stati se manifestă ca moldoveni stataliști. Iar Alexandru Șoltoianu, Gheorghe Ghimpu, Dumitru Matcovschi, Vladimir Beșleagă ca români unioniști. Și unii și alții având aceeași origine etnică, născuți de-o parte și de alta a Nistrului, în aceeași epocă istorică, fiind colegi de generație și de studii. De ce nomenclaturiștii din Moldova Sovietică nu s-au comportat, de exemplu, precum fostul lider comunist lituanian Algirdas Brazauskas. Ce factori psiho-sociali au contribuit la formarea identității lor? La atare întrebări încerc să răspund în „Niște complexați”, „Moldofoni și rusofoni”, „Nostalgie moldovenească”, „Evadarea” și alte capitole din cartea „EI și NOI”.
Mărturiile și memoriile unor personalități basarabene sunt necesare : „Vom înțelege mai bine cum a evoluat societatea aflată în județele dintre Prut și Nistru captive și azi unei mentalități pe care o mai aveau după 1989 landurile estice ale Germaniei reunificate. Am fost în RDG unde mi s-a semnalat nostalgia unor cetățeni influențați de propaganda sovietică, conform căreia landurile din est au o istorie diferită de cele din vest și de aceea dezunirea celor doua statalități germane era soluția ipocrită a viitorului. La fel se întâmplă astăzi în județele din republica de buzunar din dreapta Nistrului. Dincolo de etichetele unor partide de tinichea, de la Chișinău, se afla doar pofta de putere în statalitatea inventată de sovietici. Prejudecățile au rămas, balansul oficialilor de azi și de mâine, între București și Moscova fiind tipic celor obișnuiți de decenii să aibă picioarele în doua luntrii. Înțelepciunea cultivării dialogului omnidirecțional lipsește. Plăcerea de a servi mic dejunul cu statalitatea artificială întinsa pe o pâine neagra este mai mare, decât anularea de facto a consecințelor Pactului dintre Hitler si Stalin. Totuși, până la urmă din pământul redeșteptării naționale vor răsări ghioceii visați – revenirea Prutului la condiția de râu intern” ( Ion Petrescu, publicist, analist politic)
Să recitim și să asimilăm evenimentele și evaluările expuse în extrem de actuala „Cronică a Basarabiei 1990-1999”, realizată de Mircea Radu Iacoban – un mare om de cultură, care încheie cele două volume astfel: „Triunghiul suveranitate – rusofilie – românofobie rămâne emblematic pentru guvernarea agrariană și, în pofida modificărilor petrecute în zona politicului, el continuă să-și pună pecetea pe evoluția relațiilor dintre frați. La rândul lor, românii au fost crunt dezamăgiți de ceea ce s-ar putea numi „trădarea basarabeană”, întruchipată de ideologia moldovenismului primitiv și întemeiată pe două falsuri monumentale: teza potrivit căreia moldovenii ar putea fi un popor aparte și aberanta inventare a „limbii moldovenești”. S-a crezut, prin 91-92 , că sufletul basarabenilor este mai deschis către România și că unirea este doar o chestiune de timp. Într-adevăr unirea a depins și de factorul timp; aflându-se în firea lucrurilor, ea în făptui-se-va. Când? Aici e aici”.
Iată și principale motivele care explică reîntoarcerea mea provizorie în trecut:
– mă oripilează ofensiva socialistă-comunistă și ostentația neo-imperialiștilor ruși în spațiul nostru ancestral; aceștia prezintă încleștarea ocupanților cu cei ocupați drept eliberare; un fel de matrimoniu din dragoste, consfințit cu pâine şi sare; NOI, generația martor, protestăm vehement: vai de cei învinși! vai de cei eliberați!;
– mă deranjează nostalgicii Imperiului; aceștia consideră orice inițiativă de promovare a adevărului „o tentativă de rescriere a istoriei”; ei nu țin cont că Parlamentul European confirmă adevărul nostru: „Țările europene au suportat în secolul douăzeci două regimuri totalitare puternice, nazist şi stalinist, care au promovat genocidul, încălcarea drepturilor şi libertăților omului, delicte militare şi crime contra umanității”;
– mă preocupă faptul că admiratorii noului țar de la Kremlin cer încrâncenat anularea Rezoluției de la Vilnius, din 2009, care declară 23 august, (data când a fost semnat, în 1939, pactul „Molotov-Ribbentrop” drept „ziua general europeană a memoriei victimelor stalinismului şi nazismului în numele păstrării memoriei victimelor deportărilor şi execuțiilor în masă”.
Trăind în trecut, ne vine greu să imaginăm și să creăm un nou viitor.
De aceia este necesară și benefică abandonarea negativismului generat de vechile programe inconștiente. Totuși, la nivel individual și colectiv invocarea trecutului are sens. Mai ales când retrospectiva evidențiază tangențe directe cu prezentul. Un exemplu: migrația basarabenilor, nord-bucovinenilor, transnistrenilor, herțenilor, maramureșenilor în vastitatea eurasiatică a Imperiului sovietic și actuala migrație în spațiul euro-atlantic. Aceste două procese dramatice din istoria românilor ar merita un studiu academic comparativ în plan economic, social și psihologic. Poate și o teză de doctorat, filme documentare și artistice. Ar fi bine venite cât mai multe memorii autobiografice, amintiri din copilărie, mărturii. Astfel, am diagnostica corect de ce românii basarabeni, nord-bucovineni, transnistreni au fost și sunt atât de diferiți. Cred că merită încurajați toți acei care tratează, fără menajamente, românii din teritoriile noastre ancestrale integrate în gloriosul an 1918. Să avem reprezentații umoristice de genul „Moldovenii” și „Vacanța Mare”, și cu ardeleni, bănățeni, basarabeni, bucovineni, cu toate pretinsele „identități regionale” și complexele lor de superioritate sau de inferioritate…
Deși viața nu poate fi trăită decât Aici şi Acum, nu e cazul ca noi, românii, să ne îngropăm trecutul față de care avem o sfântă datorie. Nimeni şi nimic nu ne scutește de răspundere. Nici conformismul nativ, nici ordonanța superiorilor, nici propriile rătăciri. Simțul înnăscut al dreptății – iată cine aduce la suprafață aducerile-aminte! Atunci, în iunie 1940, în Basarabia şi nordul Bucovinei a început o eclipsă, care durează la infinit. Și este dreptul nostru firesc să ne aducem aminte de ceea ce nu putem uita. Cândva, demult, doctorul William Osler se adresa către studenți: „Izolați-vă de trecut! Lăsați trecutul mort să-şi îngroape morții…” Profesorul nu-i îndemna pe discipolii săi de la Yale să-şi uite istoria Patriei. El dorea să-i convingă că o pregătire eficientă pentru mâine înseamnă îndeplinirea exemplară a sarcinilor de astăzi. Numai printr-un efort cotidian, inteligent, plin de abnegație, te poți pregăti de viitor.
Mircea Druc
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
