Actualitate

Mișcarea politică UNIREA: Orice zi în plus cu Dodon președinte e PERICOL pentru societate și o zi pierdută pentru R. Moldova

Mișcarea Politică UNIREA a condamnat modul ilegal, toxic și periculos de comportament politic al lui Igor Dodon, a constat incapacitatea, dar și incompatibilitatea acestuia cu funcția de președinte al R. Moldova și a cerut Parlamentului de la Chișinău inițierea procedurii de demitere a sa din funcție, pentru înaltă trădare de stat și pentru încălcarea repetată și continuă a Constituției R. Moldova.

Anunțul a fost făcut de gruparea politică după ce ieri, 30 aprilie, în R. Moldova a ajuns un lot important de ajutor umanitar medical din partea României, dar și o echipă de medici care vor lupta împreuna cu cadrele medicale de aici împotriva noului coronavirus. „Dincolo de eroarea impardonabilă a ministrului Viorica Dumbrăveanu, care după ce i-a ținut pe medicii din România, echipați în costume speciale, o oră în soare și le-a urat „sejur plăcut”, constatăm, repetat, că noua putere are preocupări total străine intereselelor R. Moldova”, a menționat Mișcarea Politică UNIREA.

Totodată, gruparea politică a subliniat că, încă din prima zi, Igor Dodon iși face campanie electorală și mulțumește neîncetat Rusiei pentru ajutor, chiar și atunci când acesta vine din partea UE. „Mai mult decât atât, atunci când ajutorul în lupta cu pandemia vine din România, Igor Dodon, care nu a găsit până azi, niciun cuvânt de mulțumire, se ascunde la Sadova, pentru a filma episoade noi din telenovela sa de propagandă, de unde ne propune flash-mob-uri, online, de 9 mai, din nou, după modelul din Rusia. O vorbă veche românească spune: „Țara arde, iar baba se piaptănă !”, a mai remarcat sursa.

MPU mai atenționează că Igor Dodon, care nu înțelege și nu concepe ce înseamnă democrație și stat de drept, s-a lansat, din nou, în amenințări la adresa Curții Constituționale, pentru faptul că aceasta apară suveranitatea și independența noastră, nepermițându-i ca și R. Moldova să stea în genunchi în fața Moscovei, prin recentul acord de credit.

„Un astfel de personaj, cu un trecut corupt și criminal pentru care nu a răspuns, care și după experiența de cârdășie cu Plahotniuc, nu a înțeles nimic și vrea, din nou, un regim autocrat, vrea dictatură, vrea subordonarea tuturor instituțiilor statului, încearcă să închine Moldova, la orice pas, Rusiei și nu găsește, nici măcar, un cuvânt de mulțumire României (decât formal și cu întârziere), este incapabil să exercite funcția de președinte al R. Moldova, și, de fapt, incompatibil cu această înaltă demnitate de stat. Orice zi în plus de aflare a lui Dodon în această funcție prezintă pericol pentru societate și este o zi pierdută pentru R. Moldova, prezentul și viitorul ei”, a mai precizat sursa.

Totodată Mișcarea Politică UNIREA a mulțumit și a exprimat recunoștința față de România pentru ajutorul acordat în lupta cu pandemia, precum și pentru toată asistența și ajutoarele primite din 1990, până în prezent.

https://infoprut.ro/ 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *