Politică

Misiunea FMI vine astăzi la Chișinău în cadrul unei vizite de 6 zile

Este o viteză record cu care vine o misiune FMI după instaurarea unui nou guvern la Chișinău.

Ministrul Finanțelor Octavian Armașu anunța anterior în cadrul unor audieri la comisia parlamentară pentru buget, economie și finanțe că autoritățile speră că în cadrul acestei vizite să fie elaborată o foaie de parcurs, care să permite debursarea primei tranșe a creditului promis de executivul de la București.

Amintim că, Guvernul a transmis săptămâna trecută o solicitare Fondului Monetar Internaționale pentru a trimite o Misiune la Chișinău ce ar permite reluarea discuțiilor cu Fondul în vederea semnării unui nou acord de țară. Premierul Pavel Filip preciza că Republica Moldova are nevoie atât de un nou acord cu FMI cât și să transmită astfel un mesaj și altor parteneri externi că pot relua programele de finanțare a țării noastre. 

Viteza cu care FMI acceptă să trimită o Misiune după instaurarea unui nou guvern este una record. Amintim că după instaurarea guvernului Gaburici în februarie 2015, misiunea FMI își programase vizita la Chișinău doar pentru luna iunie. Iar după învestirea guvernului Streleț în iulie 2015, Fondul a acceptat să trimită o misiune la Chișinău abia la sfârșitul luni septembrie.

sursa: timpul.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *