Modul în care se face școală s-a schimbat pentru totdeauna. Ce înseamnă acest lucru pentru generația de acum și de mâine

Ce-i drept, acum când vorbim de educație online e vorba de cea făcută la nivel de sistem, la nivel de țară. Că un fel de școală digitală există deja, în diverse forme, în special prin platforme online cu diverse cursuri la care elevi, tineri adulți sau chiar seniori au acces. Pe măsură ce internetul a devenit mai rapid, iar oamenii au avut acces la el, au apărut și astfel de resurse, iar acum putem chiar vorbi de universități regionale sau internaționale care există datorită digitalizării.

România stă și bine, și foarte prost. Pe de o parte vorbim de țara care are acces la internet fix de mare viteză, dar nu peste tot. Totuși, poate avea acces la internet mobil, prin 4G și în unele locuri prin 5G. Apoi, e vorba de acces la dispozitivul fizic de pe care un elev să-și facă lecțiile. Și acestea sunt elemente care țin de infrastructura fizică. A doua infrastructură, la fel de important, e cea dată de materie și pe aceasta se va lucra cel mai mult în următorii ani, pentru că ce există acum va trebui adaptat, interpretat și optimizat pentru o prezentare digitală.

2020 ne-a arătat că educația nu-i doar de-un fel

Pomeneam mai sus de trecerea educației online de la dorință la proiect realizabil și menționam că, într-o anumită formă, sunt deja „școli” online la care au acces cei care vor să le urmeze. În acest sens, o analiză publicată de World Economic Forum arată cum, în 2019, industria edtech (tehnologie pentru educație) a atras investiții de circa 18,66 miliarde de dolari cu o estimare pentru 2025 că piața aceasta va depăși valoarea de 350 miliarde de dolari. E posibil, dat fiind actualul context, să fie vorba de-o sumă și mai mare. Și aici nu intră doar ce aprobă un minister, ci intră aplicații de învățat o limbă străină, meditații online pe subiecte și teme specifice sau software dezvoltat fix pentru anumite sarcini de învățare, inclusiv pentru recalificare sau specializare pe o activitate apreciată de cursant. Altfel spus, oamenii vor să învețe, trebuie doar să aibă și mijloacele pentru a o face.

La o privire superficială asupra situației din România s-ar putea crede că așteptările n-ar trebui să fie prea mari, pentru că nu se pot face lucruri. O cercetare din aprilie 2021 arăta că 42,1% dintre elevi și 44,5% dintre părinți consideră conținuturile predate în școala clasică drept actuale și relevante – 63% dintre profesori cred același lucru. În cazul aprecierii orelor online, 47,3% dintre profesori și 24% dintre părinți le apreciază pozitiv. O realitate e și că 69,1% dintre profesori și 78,8% dintre părinți consideră orele online drept ineficiente și generatoare de rezultate slabe.

Procentele de mai sus arată un instantaneu al educației așa cum e făcută acum, cu elevi care n-au acces la toate instrumentele și resursele, cu profesori care au nevoie să se adapteze unui nou flux de lucru și cu părinți care judecă în funcție de propriul lor sistem de măsură și de cum consideră ei că ar fi util internetul. Există și reversul: educația online poate asigura incluziune.