Moldova încearcă să vândă cele şase avioane de vânătoare MiG -29
Şeful Direcţiei economico-financiare a Ministerului Apărării (MA), Vitalie Bucatari, spune că licitaţia nu a avut loc din cauză că nu a fost depus niciun dosar de participare. Condiţiile de participare la licitaţie prevăd achitarea unei taxe de trei mii de dolari, plus un avans în mărime de 10 la sută din preţul de pornire, în condiţiile în care preţul iniţial al lotului de avioane constituie 8,5 mln. dolari.
…toate şase odată
Şeful Comandamentului Forţe Aeriene, Vadim Cemârtan, menţionează că ar diviza insuccesul licitaţiilor în două părţi. „În primul rând, lotul de avioane MiG-29 a fost exploatat atât în fostul spaţiu sovietic, cât şi în spaţiul Tratatului de la Varşovia şi, prin urmare, după destrămarea acestor două structuri, a rămas un parc larg de tehnică de acest gen. Deci, cu cât mai multe avioane de tip MiG-29 există în dotarea mai multor ţări, cu atât mai greu este să le vindem”, conchide comandantul Cemârtan. „În al doilea rând, licitaţia se organizează pentru un singur lot – toate şase avioane odată. Nu vrem să le vindem pe rând, pentru că există riscul să rămânem cu un singur aparat. Şi va apărea întrebarea: cum să scăpăm de el?”, a precizat comandantul chiar dacă mai multe companii de peste hotare s-au interesat doar de unul sau două avioane.
Dacă nu le vindem, le vom trece la pierderi
Comandantul a declarat că se va organiza încă o licitaţie şi, dacă avioanele nu vor fi vândute, atunci se va convoca o şedinţă lărgită a MA sau a Colegiului militar la care se va decide soarta lor: „Poate vom diminua preţul, poate mai aşteptăm…, sau poate nu mai este cazul şi le trecem la pierderi”, a declarat Vadim Cemârtan.
Potrivit comandantului, pentru RM nu sunt stabilite interdicţii de a vinde armamentul sau tehnica militară. „Există o listă a ţărilor în care nu se admite vinderea de armament, stabilită de organizaţiile internaţionale de securitate”, a spus Vadim Cemârtan.
500 de mii de lei din buget pentru întreţinere
Avioanele MiG-29 din dotarea armatei au fost fabricate în 1988 şi necesită reparaţii estimate la circa 30 mln. dolari. Resursa de exploatare a acestora constituie 20 ani şi a expirat în anul 2008. MA alocă anual din buget circa 500 de mii de lei pentru paza, întreţinerea tehnică şi alte lucrări curente de deservire a celor şase avioane MiG-29.
După destrămarea URSS, în dotarea Armatei Naţionale au rămas 32 de avioane de vânătoare MiG -29. Dintre acestea, 21 de aparate de zbor de tip Mikoian MiG-29 au fost vândute Guvernului SUA, în anul 1997, patru au fost comercializate în Yemen, iar unul în România. Alte şase avioane, produse în 1988, după o reparaţie în Belarus la sfârşitul anilor ’90 ai secolului trecut, au rămas în dotarea armatei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!