Social

Moldoveanul care CUCEREȘTE piețele financiare din Marea Britanie

Vorbim despre ascensiunea profesională, de invidiat pentru unii, a tânărului moldovean stabilit în Marea Britanie, Alexandru Racoviță, care, la cei 25 de ani ai săi, cucerește nestingherit lumea corporativă globală. 

La doar 16 ani, Alexandru Racoviță a decis să-și continue studiile în Marea Britanie, întrucât această țară l-a atras mereu cu sistemul său educațional excepțional, recunoscut în toată lumea, dar și cu istoria și tradițiile milenare. „Timp de trei ani, am învățat într-o școală dintr-un sătuc mic din centrul Angliei, după care am intrat la Universitatea Aston, din orașul Birmingham. Am ales o universitate cu renume în domeniul afacerilor, care are legături strânse cu această industrie, dar și implementează metode practice de învățământ”, spune Alexandru Racoviță.

„Sunt flămând de experiențe noi”

Deși era un adolescent, a plecat într-o țară străină, fără părinți, deoarece știa unde voia să ajungă și era mereu flămând de experiențe noi. „Mereu am fost tentat să ies din zona de confort și să am parte de noi provocări. Totodată, am avut norocul să mă aflu la locul potrivit, în momentul potrivit”, precizează tânărul Racoviță. Așadar, moldoveanul a absolvit colegiul cu trei de „A” (echivalentul notei 10) la economie, IT și business. „Am luat note excelente la colegiu, doar pentru a le dovedi părinților că pot și merit efortul și sacrificiile lor enorme pentru mine. Mi-am stabilit obiectivul să lucrez în departamentul comercial al unei companii internaționale, cu sediul la Londra, și cu oportunități de a călători în toată lumea”, ne dezvăluie Alexandru. Respectiv, a ales programul de studiu de tip „sandwich degree”, ceea ce presupune, pe lângă cei trei ani academici de studiu, și un an de experiență profesională în industria businessului.

Șapte joburi în timpul facultății

Chiar și așa, dorind mai multe activități în timpul universității și, fiind o persoană pragmatică, împreună cu alți colegi cu spirit antreprenorial, a fondat „The Aston Investment Banking Society”, o societate extracurriculară unde tinerii analizau piețele financiare, tranzacțiile și prezentau cercetările lor universității. „Pe lângă aceasta, din primul an de facultate până la absolvire, am avut mai mult de șapte servicii part-time. Am lucrat în calitate de chelner, contabil, vânzător, dar și în departamente de marketing, consulting, training. Mai mult, joburile erau în Birmingham sau prin orășele mai mici, iar uneori trebuia să mă scol la ora patru ca să ajung la 8 dimineața la muncă. A fost o experiență pe cât de grea, pe atât de interesantă!”, afirmă Alexandru. Drept urmare, tânărul a acumulat, pe lângă o experiență de lucru și un CV îmbogățit, un venit care i-a permis o independență financiară pe durata studiilor.

De la „Goldman Sachs” la cea mai mare companie energetică internațională E.ON

Fiind fascinat de domeniul financiar și, în special, de băncile de investiții, a aplicat la majoritatea instituțiilor de profil, care aveau sediul la Londra. „După mai multe etape de preselecții, cu interviuri și evaluări, am primit ofertă de angajare din partea unei bănci elvețiene și a unei americane, angajându-mă la cea de-a doua: „Goldman Sachs”, spune încântat Alexandru.

În 2008, anul în care criza financiară abia lovise, moldoveanul precizează că a început haosul atât în prima bancă de investiții internațională, cât și în toată industria. „A fost un an foarte greu, stresant, cu multe lecții și o experiență de neprețuit, dar și cu dezamăgiri, care mi-au motivat, într-un final, plecarea din banca de investiții și distanțarea de sectorul financiar”, afirmă tânărul.

Dezamăgirea nu l-a oprit, dimpotrivă, după absolvire, a intrat la compania energetică germană E.ON, prin intermediul programului lor special „Graduate Scheme” pentru absolvenți, care oferă posibilitatea de a lucra în departamente și țări complet diferite. Ulterior, tânărul a ajuns anume unde și-a dorit el, și anume, în funcția de coordonator în departamentul comercial al E.ON – „Exploration & Production” – sau partea concernului care se ocupă cu cercetarea, explorarea, producerea gazelor și petrolului. „Pe scurt, acest departament este responsabil de maximizarea profiturilor companiei prin utilizarea cea mai eficientă a activelor. Rolul meu este divers și dinamic, întrucât am parte de negocieri comerciale cu parteneri, clienți și furnizori; exploatarea fizică a contractelor de vânzare; transportare și procesare a gazelor și petrolului și multe alte proiecte individuale”, descrie coordonatorul comercial moldovean. Așadar, o zi obișnuită de lucru a lui Alexandru Racoviță poate să includă coordonarea transportării unei nave tanc petrolier de 250 mii barili țiței din Marea Nordului până la cumpărător, negocierea prețului de vânzare și termenii următoarei nave sau chiar vizita pe o platformă de petrol din mijlocul Mării Nordului. 

„Voi aplica experiența mea pentru țara în care m-am născut”

În pofida faptului că e plecat din R. Moldova de nouă ani, Alexandru Racoviță menține o relație apropiată cu oamenii din țara sa. „Deși mulți oameni sunt disperați și dezamăgiți, văd totuși multe oportunități, idei și inițiative noi, care vin de la o generație de tineri energici, educați”, afirmă Alexandru. Mai mult, tânărul consideră că va sosi momentul în care experiența sa, ca și a multor alți oameni de peste hotare, va putea fi îndreptată spre proiecte de care R. Moldova va beneficia direct sau indirect. „Sunt sigur că voi aplica cunoștințele, experiența și energia pentru țara în care m-am născut și la care țin mult. Până atunci știu că sunt pe drumul corect, având în vedere și specializarea mea într-un domeniu important strategic”, spune în încheiere Alexandru Racoviță.
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *