Pe mine nu mă mai miră ce se întâmplă azi la televiziunile noastre, invadate de cete de diletanți agresivi care o fac pe analiștii atotștiutori. Este în egală măsură jenant și penibil să-i urmărești pe unii care reușesc, în aceeași seară, să participe la emisiuni de dezbateri politice la două televiziuni, pe teme diferite! Aceștia se aventurează să discute, cu un tupeu greu de imaginat, și despre finanțele publice, și despre geopolitica frontierelor, și despre sexul îngerilor, ridicând astfel amatorismul la rang de normă. Dar nu despre ei este vorba în continuare.
Despre fenomenul „7 aprilie” vreau să vorbesc. Ce știu eu despre acel 7 aprilie 2009? Exact atâta cât și-au dorit cei care l-au organizat, adică nimic. Și nu numai eu nu știu nimic, dar și întreaga societate. Există doar un grup restrâns de oameni care știu adevărul despre 7 aprilie, dar nu-l vor spune, fiindcă acest adevăr ar fi mortal pentru cariera lor politică. Iată de ce noi niciodată, poate, nu-l vom ști. Așa cum nu am aflat adevărul despre cine l-a răpit pe deputatul Cubreacov, de exemplu.
Istoria R. Moldova de la ”90 încoace se aseamănă cu o felie de cașcaval, plină cu găuri – cu pete albe, cum se zice. Cele mai abominabile crime nu au fost descoperite. Peste ele, cu grijă profesionistă, este trasă plapuma uitării. Se schimbă prim-miniștri și miniștri, procurori și directori SIS, iar ceea ce nu trebuie să se afle, nu se află.
Trăim într-o societate a minciunii totale. Se minte în grădiniță și în școală, în parlament și în biserică. Minciuna este drogul care ne face fericiți. Fără minciună nu mai putem trăi. „Minciuna stă cu regele la masă” scria cândva Vlahuță. Azi minciuna stă la masă nu numai cu regele, ci cu fiecare dintre noi. Nori de minciuni, groși ca pâsla, s-a lăsat peste toată Moldova și au pus stăpânire peste instituțiile statului.
Urmăresc vocile care se produc la noi în spațiul public, unele destul de competente și oneste, și mă gândesc cu tristețe că ele își consumă în zadar energiile și competențele, fiindcă sunt bruiate de corul de mincinoși profesioniști care dau tonul în societatea noastră și demantelează morala societății și anihilează nevoia firească a omului de a trăi în onoare și adevăr. O tristețe iremediabilă, vorba poetului, mă cuprinde când îi aud pe liderii noștri politici vorbind despre „măsurile luate în lupta cu corupția”! Cum poți lupta cu corupția într-o țară în care minciuna nerușinată generalizată este măsura morală a tuturor lucrurilor?!
În orice societate normală există lideri morali, care servesc drept modele pentru cetățeni. Câți lideri morali a născut R. Moldova în cei 23 de ani ce s-au scurs de la declararea Independenței? Care politician poate pretinde astăzi că „trage” la statutul de lider moral?
Un politician de la noi s-a pronunțat zilele acestea pentru interzicerea canalelor tv rusești care poartă un război informațional necruțător împotriva R. Moldova. Cu anumite condiții aș subscrie și eu acestui demers, adevărul însă constă în aceea că nu numai televiziunile rusești, dar și clasa noastră politică poartă un război informațional cu propriul popor. La noi, campaniile electorale sunt cea mai josnică acțiune politică de manipulare și spălare a creierilor cetățenilor. Cetățeanul e mințit cu premeditare și fără o umbră de frică – niciodată niciun politician nu a fost atins cu o floare, fiindcă a ajuns la putere prin minciună. Există, astfel, o toleranță imensă în societate față de minciună din partea oamenilor simpli și sărmani din care cauză călăul se înfrățește cu victima într-o complicitate morală devastatoare.
Cum să se afle adevărul despre 7 aprilie într-o astfel de societate? Cine, într-o asemenea societate, are nevoie de adevăr?
În R. Moldova adevărul a umblat și va mai umbla încă cu capul spart atâta timp, cât omul simplu trăiește cu standarde duble: una zice și alta face. Adică atâta timp cât merge la biserică, i se închină lui Dumnezeu, iar când iese din biserică calcă fără jenă pe cele zece porunci ale Lui.
