Moldova

Moscova amenință că va folosi Transnistria împotriva Chișinăului. Panică în Rusia – pierd controlul asupra R. Moldova

„Politica rusă faţă de Republica Moldova va depinde de puterea care a fost aleasă: dacă această putere se va îndepărta de Rusia atunci, desigur, vom acţiona în consecinţă. În special, vom consolida factorul transnistrean”, a avertizat Kalaşnikov, deputat din partea Partidului Liberal-Democrat al lui Vladimir Jirinovski (ultranaţionalist).

Totuşi, a recunoscut deputatul rus, „va fi din ce în ce mai dificil de făcut aceasta, întrucât Transnistria se află acum blocată între două state în esenţă ostile”.

În opinia sa, „declaraţiile conciliante ale PAS faţă de Rusia înaintea alegerilor se vor transforma în pro-Europa şi pro-NATO şi o revenire la scenariul utilizării forţei împotriva Transnistriei, iar ulterior o posibilă unire cu România”, notează Interfax în pagina sa web.

„Este tocmai ceea ce nu acceptă populaţia vorbitoare de limbă rusă şi găgăuză” din Republica Moldova, a spus el, potrivit Agerpres.

„Dacă Sandu va duce o astfel de politică, ţara nu va mai ieşi din groapă”

„Dacă (Maia) Sandu va duce – în continuare – o astfel de politică, camuflând-o abil sub masca unei pretinse cooperări cu Rusia, va rezulta un nou fiasco, prin care au trecut deja predecesorii săi, şi din păcate ţara nu va mai ieşi din această groapă”, a declarat deputatul rus în acelaşi interviu.

Menționăm că este prima dată în istoria R. Moldova, când partidele pro-rusești suferă o înfrângere de asemenea proporții în alegerile parlamentare, iar anul trecut candidatul pro-rus Dodon a pierdut lamentabil alegerile prezidențiale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *