CSI / Rusia

Moscova trimite 50 de nave și şase submarine noi în Marea Neagră

Vicepreşedintele Dumei de Stat, Serghei Cemezov, unul din liderii partidului puterii, Rusia Unită, a declarat, în şedinţa plenară de astăzi a Camerei, că flota rusă a Mării Negre va primi în următorii cinci ani peste 50 de nave de diferite categorii, între care şase submarine de tip nou, ce vor intra în serviciu până în anul 2016.

Declaraţia a fost făcută cu ocazia sărbătorii astăzi a Zilei Flotei Negre, înfiinţată pe 13 mai 1700.

Făcând aluzie la Statele Unite şi NATO, Serghei Cemezov a declarat că reînarmarea flotei Mării Negre este "o sfidare foarte serioasă la adresa celor ce se considerau stăpânii Mediteranei şi Mării Negre".

Am recâştigat controlul asupra Mării Negre şi Mării Mediterane – a susţinut vicepreşedintele Dumei.

Creşterea importanţei strategice a acestei flote este relevată şi de actualele aplicaţii navale ruso-chineze din Marea Mediterană, la care participă şi nava amiral a flotei ruse de la Marea Neagră, crucişatorul cu rachete Moskva.

Rusia a lansat un amplu program de modernizare a flotei de la Marea Neagră, după alipirea Crimeii, unde se află principala ei bază şi eliminarea restricţiilor impuse de tratatul cu Ucraina, ce reglementa prezenţa navelor ruseşti în peninsulă.

sursa: radiochisinau.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *